Lipsă de civilizație și autorități confuze. Groapă de gunoi în apropierea Lacului Bicaz

6
440

 

 

Neînțelegerile apărute între două persoane care și-au construit case de vacanță în comuna Ceahlău, într-o zonă apropiată de Lacul Bicaz, a scos la iveală prostul obicei al localnicilor de a arunca deșeurile la „râpă”. În cazul de față, râpa este albia unui pârâu secat, care se umple ori de câte ori plouă. În momentul în care pârâul se umflă, gunoiul depozitat în zonă este luat de ape și dus în Lacul Bicaz. Respectivul „depozit” de mizerii a fost, cu siguranță, unul dintre sursele care au ”aprovizionat” cu deșeuri Lacul Bicaz care, în fiecare primăvară, este acoperit de jeg. Dumitru Coroamă, primarul comunei Ceahlău, confirmă că în zona respectivă cetățenii au fost obișnuiți să arunce gunoiul la ”râpă” ( vezi foto), însă situația s-a schimbat pentru că zona a fost igienizată.

Problema este că persoana reclamantă ar fi în continuare nemulțumită, pe motiv că o parte dintre deșeuri ar fi fost acoperită cu pământ. Terenul folosit până de curând pe post de groapă de gunoi ilegală, evident, a fost concesionat recent de primărie unui cetățean, cel din urmă declarând că vrea să-l curețe. Numai că, cel puțin în primă fază, omul cu pricina a folosit și el terenul ca groapă de gunoi, aruncând acolo deșeurile provenite în urma unor lucrări de renovare pe care le-a făcut la casa pe care o are în zona respectivă. Fotografiile de la fața locului arată dimensiunea nesimțirii locuitorilor din zonă, albia pârâului secat fiind plină de gunoi: peturi, deșeuri din construcții (rigips, polistiren, tablă etc). De asemenea, se observă cum grămezile de gunoi sunt împinse de puhoaiele formate în urma ploilor direct în Lacul Bicaz.

 

 

Mai aruncau oamenii resturi vegetale în râpa aia”

Primarul comunei Ceahlău confirmă prostul obicei al locuitorilor din zonă de a arunca în albia pârâului secat resturile vegetale adunate de prin gospodării. Dumitru Coroamă mai spune că neînțelegerile dintre cei doi vecini au adus la fața locului mai multe comisii de la Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului, Apele Române, Consiliul Județean etc.

„Este o divergență între o doamnă și un domn, iar reclamațiile au ajuns la Mediu, Apele Române, la Primărie, la toată lumea. S-au făcut salubrizări în zona aia. Într-adevăr, s-a aruncat pe timpuri… riveranii au depozitat acolo materiale de construcții, resturi vegetale… E un teren viran lângă un pârâu care se formează la ploi abundente și care curge în lacul de acumulare. Este un teren pe care cineva de la Bacău l-a concesionat de la primărie cu scopul de a salubriza zona aia și pentru a interzice depozitarea altor gunoaie. Domnul care a concesionat cred că a făcut impudența să le spună muncitorilor care i-au renovat o vilă să arunce deșeurile pe terenul pe care îl concesionase. S-au făcut sesizări nenumărate și a fost acuzat că a concesionat terenul pentru a-l folosi el ca rampă de gunoi, ceea ce este, din punctul meu de vedere, neadevărat. Am curățat zona cu oamenii de la Legea 416, însă persoana care a reclamat este în continuare nemulțumită. Afirmă că sunt gunoaie acoperite cu pământ și cere să excavăm. Nu putem faca asta, pentru că este o zonă mai dificilă, cu acces mai greu. E aproape imposibil să excavezi acolo”, a declarat primarul Coroamă.

Întrebat dacă primăria a aplicat sancțiuni, primarul a negat, însă a spus că nu exclude ca reprezentanții instituțiilor de mediu să fi făcut acest lucru.

FOTO: Gunoiul adunat de oamenii de la 416 în urma primei etape de igienizare

De altfel, până în acest moment, niciuna dintre instituțiile implicate în gestionarea acestei situații nu a oferit nicio informație publicului plătitor de taxe și impozite. Poziția este explicabilă dacă ne gândim că acea groapă de gunoi a funcționat zeci de ani fără ca cineva să intervină. Mizeria depozitată acolo a ajuns, în urma ploilor, în Lacul Bicaz. Adică în locul în care, în fiecare primăvară , se transformă în groapa de gunoi a celor care consideră că este normal să scape de gunoi depozitându-l la râpă, adică pe marginea râului Bistrița sau a afluenților acesteia.

Daniel MURARU

 

 

 

6 comments

  1. dora 30 iulie, 2019 at 21:19 Răspunde

    In luna iunie – iulie 2019 s-au derulat controale de salubrizare in toate comunele judetului Neamt la un ordin dat de Prefectul de Neamt; la controale au participat ISU Neamt, APM Neamt, Garda de Mediu – Comisariatul Judetean Neamt si SGA Neamt. Cum a fost uitat ca din intamplare UAT Ceahlau care a facut obiectul unor situatii anul trecut cand a venit chiar Ministrul Apelor, directorul Apele Romane !!!
    Din toate institutiile nici una nu a solicitat sa controleze UAT Ceahlau!!??Iata ca nu se verifica situatia prezentata ca “ toate deseurile , plasticele, lemnele vin de la Suceava “!!
    Nu fratilor vin si de la Ceahlau !!De la depozitul creat de localnici si marit de S(***) C(***) cu deseuri din lucrarile efectuate la vilele executate si pensiunile ridicate!!!Apoi ca pisica depozitul a fost acoperit cu pamant!! Pai domnule Primar COROAMA DUMITRU asta nu este Solutia !!Aveti puterea sa desfiintati Concesiunea dat fiind situatia de poluare permanenta pana la desfiintarea ei!!!!!Si evident aplicati o sanctiune contraventionala !!!
    Doamna Prefect de ce nu chemati la ordin taote structurile care v-au mintit in Raportul de Salubrizare!!?????

  2. Vasi 31 iulie, 2019 at 12:18 Răspunde

    Las’ ca gunoiul ajunge la Ghicaz, la Chiatra. Ii doare in cur ca polueaza si nu stiu, cretinii, ca tot pe ei ii afecteaza!
    daca s-ar aplica sanctiuni nu ar mai fi gunoi in ripe, dar ce sa-i faci, ca nu te poti pune rau cu lumea

  3. Gabriela Floria 7 august, 2019 at 18:23 Răspunde

    Ma numesc Gabriela Floria si eu sunt cea care a sesizat Autoritatile in legatura cu existenta acestui depozit ilegal de deseuri din constructii, deci TOXICE, situat pe malul Lacului Bicaz.

    Referitor la acest articol, doresc sa fac urmatoarele precizari:
    In legatura cu afirmatia “Terenul folosit până de curând pe post de groapă de gunoi ilegală, evident, a fost concesionat recent de primărie unui cetățean, cel din urmă declarând că vrea să-l curețe” este FALSA!
    Terenul a fost concesionat in 2012 lui Saia Constantin, iar acesta l-a transformat in groapa de gunoi ilegala “privata”.
    Cum sa arunce deseuri localnicii, pe care ii definiti “nesimtiti” (adica si pe mine), cand terenul a fost IMPREJMUIT cu gard de numitul Saia iar poarta, prevazuta de acesta pentru aruncarea deseurilor, inchisa cu lacat? (acum nu mai este lacatul).
    Acolo numai el si angajatii lui, de ex. Marcoci Dragos, au aruncat deseuri din constructii!

    Primarul afirma ca “Domnul [adica SAIA] care a concesionat cred că a făcut IMPUDENȚA să le spună muncitorilor care i-au renovat o vilă să arunce deșeurile pe terenul pe care îl concesionase”?
    Primarul il mangaie frumos pe crestet, numind “IMPUDENȚA”, actiuni sistematice care constituie infractiuni impotriva Mediului?
    Aceasta afirmatie constituie o deplina confesiune, in speta admite responsabilitatea respectivului individ dar si a Primariei!

    “Neînțelegerile apărute între două persoane care și-au construit case de vacanță în comuna Ceahlău, într-o zonă apropiată de Lacul Bicaz, a scos la iveală prostul obicei al localnicilor de a arunca deșeurile la râpă”?
    Eu NU mi-am construit casa, imobilul este o mostenire de la bunicii mei paterni. In speta, era o casa batraneasca, lipita cu lut si varuita.
    Conf. declaratiilor date si la Politie (am depus plangere), TOATE deseurile care au rezultat din renovarea casei, demolarea anexelor, etc., pot indica, cu probe, unde se afla. NU am aruncat la “rapa” nimic! Asta a facut si face numitul Saia Constantin si muncitorii lui!

    NU este vorba de “o divergență între o doamnă și un domn”, cum afirma Primarul.
    Eu am formulat sesizarea in data de 05.06.19 deoarece am fost martor ocular la transportul de pamant contaminat cu azbest, plastic, tuburi de PVC de 100, etc. pe terenul indicat, care se afla langa casa mea. Trebuia sa ignor? Sa fiu complice?

    Suntem in luna august si Primaria, pe bani publici (“oamenii de la Legea 416”), a scos o parte din deseurile prezente acolo, terenul fiind concesionat din 2012. Dar titularului concesiunii NU i-a fost aplicata niciun fel de sanctiune!

    Primarul insista cu minciuna ca ar fi aruncat oamenii din sat, dar acolo sunt deseuri de constructii, de pe santiere, inclusiv de la Hotelul Nova, care a fost renovat de numitul SAIA.
    Primarul trebuie sa decida cand da declaratii: deseurile au fost aruncate de localnici sau de muncitorii “imprudenti” ai lui SAIA?

    Primarul sustine ca este o “divergenta”, dar acolo este un munte de deseuri din constructii, pe un teren public concesionat, in zona inundabila a Lacului iar deseurile ajung de ani de zile in Lac, pentru ca au fost aruncate pe rapa si deoarece terenul respectiv aluneca!

    Este vorba de sanatatea publica si protectia Mediului!
    Era datoria Primarului sa se sesizeze si sa-l amendeze pe acest individ si, implicit, sa-l oblige sa igenizeze zona pe banii lui, si nu ai Statului Roman!

    Totodata, trebuia sa anuleze concesiunea deoarece a transformat terenul in depozit ilegal de deseuri!
    Este evidenta PROTEJAREA de care se bucura acest individ in dispretul legilor in vigoare.

    Mentionez ca dupa ce am formulat sesizarile am fost amentintata public, chiar in Primarie, motiv pentru care am depus plangere!

  4. carmen 8 august, 2019 at 06:08 Răspunde

    De ce nu se ALERTEAZA conducerile ISU Neamt, APM Neamt, Garda de Mediu – Comisariatul Judetean Neamt si conducerea SGA Neamt. Cum nu isi amintesc situatia din anii anteriori dar mai ales din 2018 si 2019 cand a venit chiar Ministrul Apelor dar si directorul Apele Romane SANDU VICTOR si a venit rapid si ing PAVALEANU IOAN la locatotia barajului desi pe atunci era transferat ” in interesul serviciului” ( a seciti de partid PSD), la Administratia Bazinala de Apa PRUT – IASI!!!
    DE CE NU INTERVINE direct directorul APM NEAMT, IULIAN JUGAN si Comisarul sef de la COMISARIATUL JUDETEAN NEAMT, PETRARIU le este frica !!???? sa nu ii schimbe ” Soseta” sau ce?????
    Doamna Prefect SOROCEANU terminati odata cu delasarea si neimplicarea si REZOLVATI situatia daca nu puteti _ DEMISIA vorba poetului ” altuia mai vrednic locul TAU il lasa”!!!!!!

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.