Dezinteres pentru Autostrada Târgu Neamț-Iași
Tronsonul Târgu Neamț (sic!!!) – Iași din Autostrada A8, care ar urma să lege Moldova de vestul țării, ce va fi construit în parteneriat public privat, nu pare a prezenta interes pentru investitori. Acest aspect este demonstrat și de faptul că termenul limită, fixat inițial pentru data de 3 iulie, pentru primirea ofertelor a fost modificat, iar motivul ar fi lipsa acestora. Cu alte cuvinte, niciun investitor nu și-a arătat intenția de a intra în această afacere cu statul român. Acest tronson nu are nicio legătură cu orașul Târgu Neamț, lucrările fiind stabilite a începe la aproximativ 30 de km depărtare de acest oraș, între comunele Moțca și Miroslăvești, ambele în județul Iași.
Constructorii își calculează profitul
Recenta situație, a lipsei investitorilor, a dat peste cap calculele unor mai mari ai zilei care sunt pregătiți să participe la construirea autostrăzii, prin firmele prietenilor sau prin societățile pe care le controlează prin interpuși. La mijloc este vorba de o sumă colosală, ținând cont că un kilometru de autostradă a fost evaluat la peste 15 milioane de euro. Faptul că mulți constructori s-au aliniat la start și așteaptă demararea contractului o demonstrează și bătălia pentru balastierele din zona apropiată locului în care va fi constuită autostrada, care vor furniza agregatele minerale necesare lucrărilor de asfaltare. Iar munții de pietriș și nisip depozitați pe malurile râului Moldova, confirmă interesul major, pentru această autostradă, al întreprinzătorilor locali. Unii și-au pregătit chiar și stațiile de asfaltare și cele de betoane. Trebuie doar să apară partenerul dispus să investească în acest proiect.
Peste un miliard de euro pentru un proiect fără cap și coadă
Revenind la anunțul de participare de pe SICAP, denumit „Atribuirea unui contract de parteneriat public-privat pentru realizarea obiectivului Autostrada Târgu Neamț-Iași”, investitorii au posibilitatea să depună ofertele până pe data de 5 august, ora 11.00.
Comisia Națională de Strategie și Prognoză a publicat, la sfârșitul lunii mai, pe platforma publică de achiziții publice anunțul pentru atribuirea contractului de realizare a Autostrăzii Târgu Neamţ -Iaşi prin parteneriat public- privat. Valoarea totală estimată a contractului este de 4.764.860.100 lei, fără TVA, adică aproximativ un miliard de euro.
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a publicat, la finele anului trecut, studiul de fundamentare pentru realizarea, în parteneriat public privat a autostrăzii Târgu Neamţ – Iaşi. Conform documentului, autostrada va costa 1,2 miliarde de euro, cu TVA inclus, şi ar trebui să fie finalizată în 4 ani. În cazul în care lucrările vor fi terminate în avans, constructorul va fi premiat cu 80 de milioane de euro, iar în cazul în care va întâriza finalizarea autostrăzii va fi amendat cu 80 de milioane de euro. Contractul ar urma să se deruleze pe o perioadă de 30 de ani, primii patru ani fiind pentru închidere financiară, proiectare şi execuţie, iar următorii 26 ani pentru operare. Aportul, în numerar, la capitalul societăţii de proiect al partenerului public constă în maximum 25% din valoarea totală a investiţiei. Autorii studiului propun o participare a partenerului public, adică a statului român, cu minim 15%. Partenerul public va fi Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Autostrada de … Iași, proiect cu un singur tunel
Autostrada Târgu Neamţ – Iași se desfăşoară numai pe teritoriul judeţului Iaşi și are o lungime de 61 km, la care se adaugă 7 bretele de legătură. Lungimea totală a traseului construit la profil de autostradă va fi de 68 km.
Dacă autostrada va fi construită, cei care o vor utiliza vor achita o taxă în funcție de distanța parcursă. Pentru un autoturism, taxa pentru 100 km de autostradă parcurși va fi de 7,5 euro, cu TVA inclus. Pentru un vehicul din categoria LGV se va plăti, pentru fiecare 100 km autostrada 8,8 euro, fără TVA, iar pentru un HGV și un Bus – 12,6 euro, fără TVA. În anunțul de participare, publicat pe SICAP, la capitolul „Descrierea achizitiei publice” se precizează că este vorba de atribuirea unui contract de parteneriat public-privat pentru realizarea obiectivului „Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi”, în conformitate cu OUG nr. 39/2018 și că autostrada respectivă face parte din Strategia de dezvoltare a Programului Naţional de Autostrăzi, promovat în anul 2001 de către MLPTL. Reprezentanții statului nu au reușit încă să explice de ce costurile pentru construirea celor 68 de kilometri de autostradă sunt atât de mari, de 1,2 miliarde de euro, în condițiile în care lucrarea nu este una deosebit de complexă. Studiul de fundamentare arată că pe traseul autostrăzii este prevăzut un singur tunel care se situează între kilometrii 26+325 și 27+728, cu o lungime totală de 1403 m, din care 1355 m se vor excava de forma subterană și 48 m restanți reprezintă tunelul fals.
(Sursa foto: en.wikipedia.org)
Daniel MURARU
Citeste si:
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Pînă or să facă acești potlogari autostradă, or să dispară de pe harta Romaniei si Târgu Mureș și Târgu Neamț și chiar și Iași …!
Bravo, punct ochit, punct lovit! Într-adevăr, au socotit potlogăria asta într-o perversă manieră pasiv-agresivă, un psihiatru ar putea să-și dea doctoratul cu studiul acestui caz. Așa hoțesc ăștia tot, promițând a face ș dovidind s nu s poate. Ce, cum și cât ciordesc de la una pân’ la alta, despre asta tot scrie atacul.ro, da nimeni nu-i îmbracă nici în cămeși cucurele, nici în rahov-ii de astrahan. Escepțiile e decât teatru și va rezulta curând că cum.
Lichelele fac pasul inapoi sau asteapta niste fraieri sa investeasca iar ei sa-i santajeze sa procure materia prima doar de la ei? Abia au terminat drumul spre Bisericani si o ia la vale. Au platit trompetele din presa sa spuna ca drumul aluneca pentru ca…a plouat. Ce idioti. Nu vreau sa ma gandesc ce vor pati cu drumul dintre Bicaz si Poiana Teiului. Podul de la Preluca e iarasi in constructie pe o perioada interminabila dupa ce soseta a promis ca-l face in 30 de zile. Faceti un exercitiu de imaginatie si inchipuiti-va cum vor arata peste un an toate drumurile acestea modernizate de cumatrul berar. Vor fi distruse, mai rau decat inainte de a fi modernizate. Promisiune indeplinita, dragi memteni.
Și când te gândești ca l-au luat peste picior pe administratorul de la Spartan pentru mișcarea creată?
….si eu….nu cred in autostrada lor!
pai pe soseta si camarilla ii intereseaza numai agregatele minerale, jaful lor nu probleme tehnice legate de tehnologiile de executie a unor asemenea lucrari de amploare de care nu au auzit decat spuse de altii care stau pe langa ei!!si pentru asta se folosesc de smecheri de cartier si profitori de ocazie pe care i-au pus pe functii de directori PARATI!!!dar urmeaza deconturile cat de curand tic – tac tic-tac!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Atit timp cit populatia manelizata,tiganizata si fara pretentii vor vota numai hoti si necalificati sa-i conduca nu se va schimba nimic.
Atit timp cit nu vor iesi in strada imediat dupa ce votul lor a fost aruncat la gunoi fara sa astepta 5 ani pentru a vota din nou nu se va schimba nimic.
Pina ce aceasta populatie de imbecili tiganizati nu va mai accepta minciunile si promisiunile fara acoperire a unor politicieni corupti si incompetenti a caror singur scop este doar sa fure si vor iesi in strada pentru problemele locale ignorate de de cei pe care i-au votat solicitind demisia lor nu se va schimba nimic.
Cind vom ajunge la un nivel decent de simt civic unde cei care voteaza nu asteapta 5 ani pentru a-i trage la raspundere pe cei care si-au incalcat promisiunile electorale,5 ani in care aceste gunoaie fura si delapideaza banii nostri,doar atunci se va schimba ceva in tara asta.
Cind aceasta populatie manelizata va iesi in strada protestind impotriva institutiilor mafiote platite degeaba cu bani grei din taxele si impozitele noastra gen PARCHET/IPJ/DIICOT/SRI care patroneaza coruptia si toate hotiile din aceasta tara,doar atunci se va schimba ceva.
Cit de naivi sa fi fost o parte dintre nemteni, incit sa creada ca va tranzita faimoasa autostrada promisa la un sprit, judetul Neamt? Preocuparea cupletului Arsene-Asaftei, stationar inca in fruntea CJ Neamt, a fost, este si va fi una singura. Capatuiala propriilor buzunare si a acelor care le cinta in struna. Comunitatea nemteana, din punctul lor de vedere, este doar o masa carnala pe care o manipuleaza dupa bunul plac. Cei care vor dovedi naivitate si chiar prostie, inscriidu-se la licitatiile organizate in vederea atribuirii asa ziselor contracte de executie, se vor alege cu siguranta la final cu niste megatepe marca Arsene-Asaftei si cu etichete de tapi ispasitori ai fraudelor puse la cale de cei doi razesi. Cel putin Asaftei Ion-ALDE Neamt are in judetul Neamt o persoana „calificata” in domeniul smecheriilor cu bani publici din bugetul Primariei Dobreni Neamt, pusa ulterior in spinarea angajatilor. Nu stiu si nici nu mai sper ca, in viitorul apropiat, cuiva sa-i pese cu adevarat de judetul Neamt si de cei care au ales sa ramina aici acasa, sa-si duca traiul greu incercat. Oare la ce drumuri sa visez si sa sper, cind intimplator ieri am vazut rezultatul la Bac al unei domnisoare absolventa la Colegiul Petru Rares? (***)