„Omerta” în afacerea „Basculanta” din Dobreni

7
429

Cei implicați în achiziția unei autoutilitare pentru care Primăria Dobreni a achitat, în august 2017, 20.000 de euro, tac. La fel fac, în mod suspect, și cei care dețin informații despre această tranzacție. Atât cel care a vândut-o, Valer Popa, cât și cumpărătorul, reprezentat de primarul Vasilica Crețu, refuză să pună la dispoziția atacul.ro o serie de date care ar clarifica această afacere ce a scos din conturile primăriei fix 88.920 de lei. Și asta în condițiile în care informațiile care vin dinspre Primăria Dobreni, dar și din alte surse, arată că, de fapt, basculanta ar fi aparținut familiei primăriței ori uneia dintre firmele familiei. Concret, în primărie se vorbește că Valer Popa a cumpărat basculanta de la primăriță/soțul acesteia/firmele familiei, după care a vândut-o Primăriei Dobreni. Vânzătorul autovehiculului nu a dorit să clarifice situația, ci dimpotrivă. Într-o discuție pe care purtat-o zilele trecute, Valer Popa nu a vrut să spună nici de la cine a cumpărat mașina, dar nici cu ce preț. De ce? Pentru că, spunea el, aceste aspecte îl privesc doar pe el. Cum afacerea a fost facută cu fonduri publice, respectiv cu bani din taxele și impozitele cetățenilor din Dobreni, răspunsurile la întrebarile la care nu vrea să raspundă Popa îi privesc pe toți contribuabilii. Dar, dacă pe noi ne-a refuzat, nu același lucru s-ar putea întâmpla în cazul anchetatorilor, care au deschis deja un dosar penal în urma dezvăluirilor din atacul.ro.

Valer Popa s-a limitat în a spune că a cumpărat mașina în primăvara anului 2017, iar dupa câteva luni a vândut-o Primăriei Dobreni. Dar nu a cumpărat-o pentru a o vinde mai departe, ci pentru a face afaceri. A vopsit-o, a reparat-o, a aranjat-o, însă afacerea a picat, așa că a fost nevoit să o vândă. Chiar pe pierdere, spune el.

Primărița tace si ea

Pentru a limpezi lucrurile, am solicitat primăriței Crețu să ne răspundă unor întrebări. Acestea au fost trimise pe adresa de e-mail a Primăriei Dobreni, dar și direct pe telefonul primăriței. Deși avem confirmarea că întrebările au ajuns la destinație, nici acum nu am primit vreun răspuns. Răspunsurile la întrebările pe care i le-am adresat în urmă cu trei zile, ar fi necesitat cel mult o oră de documentare.

Unde se afla, in acest moment, autocamionul?

-Autovehiculul a fost cumparat de la Popa Valer II. Va rugam sa ne spuneti, asa cum reiese din cartea de identitate a masinii, care au fost proprietarii anteriori lui Popa Valer II.

-De cand ii cunosteti pe sotii Popa si in ce relatii se afla familia dumneavoastra cu familia dansului?

-Exista voci care afirma ca autovehiculul marca MAN, cumparat de Primaria Dobreni de la Valer Popa II, a fost al dumneavoastra, al sotului dumneavoastra sau al unei firme de-a familiei dumneavostra. Cum comentati?

-Va rugam sa ne transmiteti o copie a cartii de identitate a autovehiculului la adresa danielmuraru@yahoo.com

Datele noastre arată că angajatii primăriei nu ar fi văzut cartea de identitate a mașinii. În timpul controlului Curții de Conturi din vara anului trecut, auditorul ar fi cerut documentul, iar acesta ar fi fost adus de acasă, de Mihai Crețu, soțul primăriței, afirmă sursele noastre.

Familia Popa la petreceri cu familia Crețu

Întrebat dacă o cunoște pe Vasilica Crețu, Valer Popa a confirmat, spunând că o cunoaște „prin natura faptului că suntem în oraș…”

„O cunosc, cum să nu o cunosc, pentru că orașul este mic, nu e o problemă, dar nu suntem în relații de rudenie, de astea… prin natura faptului că suntem în oraș….”

Chiar dacă Popa a lăsat să se înțeleagă că nu o cunoaște prea bine pe Vasilica Crețu, sursele noastre afirmă că cele două familii au participat împreună la diferite sindrofii, așa cum se poate vedea și din imagine de mai jos, unde-i aveam pe soții Popa și soții Crețu.

Mihai Cretu si Valer Popa

 

Vasilica Cretu si Cristina Popa, sotia lui Valer Popa

Mașina a fost cumpărată de primărie, cu banii cetățenilor, nu de un SRL oarecare. Așadar, consilierii locali din Dobreni, dacă sunt interesați de aflarea adevărului, pot cere cartea de identitate a basculantei. De asemenea, Daniela Soroceanu, prefectul județului Neamț, care s-a lăudat recent că singura ei politică este respectarea legii, ar putea să trimită corpul de control la Dobreni, ca să vadă cum s-a făcut această achiziție. Între timp, polițiștii vor trebui să descâlcească ițele afacerii și să stabilească dacă a fost sau nu făcută legal. 

Daniel MURARU

Citeste si:

Achiziție controversată la primărie: basculantă de 20.000 de euro

Pro Invest „a lui Munteanu” și AG San Invest, „firma lui Stoica”, contract cu probleme

Primăria Podoleni a cumpărat o mașină de pompieri de la o brutărie. La preț supraevaluat

Primăria Bicaz, „arsă” șmecherește la buget. Mașina de pompieri, un Renault din 1990, a costat 26.250 de euro

7 comments

  1. janel iosub 25 ianuarie, 2019 at 15:50 Răspunde

    Ce s-au mai ajuns si astia din familia cretu!! Mihai Cretu sotul primaritei a fost sofer la autobaza la ITA pe o fleandura de basculanta, iar ea primarita lucra la birouri tot la autobaza! Dupa tandreturi cu HENK fostul patron al autobazei, cei doi au facut un mare salt calitativ, financiar si social!!!!! Acum de cand este primarita si este protejata lui asaftei de la alde, acestia fac ce au invatat in ultimii ani, sa jefuiasca banii publici! Parchetul doarme, politia este adormita, iar prefectureasa respecta legea… OMERTEI, asa ca furati pana crapati!

  2. koss 26 ianuarie, 2019 at 14:24 Răspunde

    Jenel , inca n-ai realizat ca esti (***) !!! Da , (***) rau !! Nu esti in stare sa ai discutii civilizate si pertinente cu cei care te * conteaza cu sau fara argumente ,,* Esti de rasul curcilor ..Musti , injuri si scuipi in stanga si-n dreapta fara nici o noima….Parsiv , fara caracter si fara scrupule , te-a (***) !! Esti tipul lui Dinu Paturica si Tanase Scatiul , doi , in unul !!! N-o sa -ti convina comparatia ca , n-ai cum …Esti (***) , (***) , (***) si mic , mic, tare mic !!!

  3. koss 26 ianuarie, 2019 at 14:41 Răspunde

    Jenel , prenumele tau, este derivatul * jena ,penibil , stingher ..* Ai fost si esti o capusa , in insectarul politicii locale , ca dealtfel toti politicienii , din toate partidele politice din aceasta tara ..Mincinosi , hrapareti , vorbitori de cuvinte fara substanta si mai ales , nevolnici..!!! Toti la fel , fara nici o chestie minora , care sa va separe..Tu , comentezi si sari la gatul fostilor amici , cu care ti-ai facut planuri de parvenire..Ghinionul tau , ca ai fost scuipat de sistemul din care faci parte si din aceste motive (meschine ) ai devenit un asa zis disident ..Tarziu , prea tarziu , ca sa te credem…Esti din acelasi aluat…si mai mult , o (***) , care musca rau , stapanii..Sic cogito ..

  4. anca 26 ianuarie, 2019 at 18:10 Răspunde

    eu nu inteleg de ce il combateti pe Janel si-l jigniti..in loc sa comentati stirea …articolul ori va doare adevarul?Uite asa toleram tot felul de gainarii in aceasta tara, adica platim ca sa fim inscaunati intr-o functie ca apoi sa agonisim din munca necinstita…nu mai exista cinste in Romania..

  5. janel iosub 27 ianuarie, 2019 at 07:13 Răspunde

    Bine punctat Anca, insa (***) gen fake kros nu au alta treaba decat sa ma injure fiindca spun adevarul. Dar intr-o tara plina de prosti si slugoi, ce mai conteaza opinia unui (***)?!

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.