În afacerea „Ledurile deputatului Suculeț”, DNA are suspecți. A fost începută urmărirea penală pentru abuz în serviciu

10
980

Procurorii anticorupție din cadrul Serviciului Teritorial Bacău încearcă, de aproape un an, să vadă cum a reușit fosta administrație a Primăriei Girov, condusă la vremea respectivă de Florin Sarion, să încheie un contract total dezavantajos cu o firmă a deputatului PSD de Neamț, Ciprian Șerban (FOTO) alias „Suculeț”. Dosarul a fost instrumentat inițial de Poliția Neamț care, la începutul lunii august 2017, l-a declinat la DNA Bacău din motive de competență. Mai exact, în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că există elemente care indică faptul că în cauză au fost săvârșite fapte de corupție. Contractul dintre Primăria Girov și societatea IN2Energy Holding SRL, unde acționar majoritar este deputatul Ciprian Șerban, iar administrator e soția acestuia, a fost încheiat în luna februarie 2016. Se spune că înainte de semnarea contractului, Șerban, însoțit de o domniță cu care mai făcuse afaceri, s-a întâlnit cu Florin Sarion în biroul celui din urmă de la Primăria Girov. Cei trei au discutat multișor, iar procurorii anticorupție bănuiesc că atunci au fost stabilite anumite condiții ale semnării contractului. Altfel nici nu se explică de ce Primăria Girov, prin semnătura și voința lui Sarion, a acceptat un contract extrem de dezavantajos. Primăria Girov a făcut o achiziție directă de la firma deputatului, cumparând 414 pachete de iluminat stradal la prețul de 1.000 lei/bucată. Pentru cele 414 pachete de iluminat, primăria trebuia să achite 414.000 lei, în prețul de 1.000 de lei intrând și montajul. Ledurile stradale au fost montate, însă firma lui Suculeț nu și-a încasat banii. Primăria trebuia, conform înțelegerii contractuale, să achite, în primă fază, 30% din valoarea contractului, însă din anumite motive Sarion nu a mai făcut plata, deși suma era prevăzută în buget. La alegerile din iunie 2016, cetățenii din Girov au ales un alt primar, iar noua conducere a denunțat contractul încheiat de Florin Sarion cu firma lui Suculeț, din cauza prețului exorbitant al produsului oferit de societatea deputatului PSD. Așa stând lucrurile, reprezentanții IN2Energy Holding SRL au acționat primăria în judecată, solicitând sumele care li se cuveneau, așa cum erau prevăzute ele în contract. În februarie 2017, Tribunalul Neamț s-a pronunțat, dând câștig de cauză firmei deputatului Șerban. Prin decizia magistraților, Primăria Girov a fost obligată să achite firmei lui Șerban suma de 149.040 lei ce reprezenta 30% din valoarea contractului, plus penalitățile de 0,1%/zi întârziere. Decizia Tribunalului Neamț a fost atacată de către juriștii primăriei la Curtea de Apel Bacău. În septembrie 2017, magistrații băcăuani au dispus suspendarea judecății până la soluționarea defintiviă a dosarului 3048/103/2017 aflat pe rolul Tribunalului Neamț. Ultimul dosar, ce are ca obiect „litigiu privind achizițiile publice”, părțile fiind Primăria Girov și firma lui Suculeț, a fost înregistrat în iulie 2017. La al treilea termen al dosarului, din ianuarie 2018, judecătorii au solicitat relații cu privire la stadiul de soluționare al dosarului penal privind ledurile vândute de In2Energy Holding Primăriei Girov. La termenul din 13 februarie, judecătorii au suspendat judecata în temeiul dispozițiilor art. 413 pct. 2. CPC, care stipulează că instanța poate suspenda judecata „când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel”. Cu alte cuvinte, procesul civil a fost suspendat până la soluționarea dosarului penal în care s-a dispus urmărirea penală. Asta înseamnă că avem de-a face cu suspect/suspecți în dosar, datele și probele existente în cauză aratând că există indicii rezonabile că o anumită persoană a comis fapta pentru care s-a început urmărirea penală. Din datele noastre rezultă că procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui Sarion pentru abuz în serviciu. De asemenea, nu este exclus ca, în curând, procurorii să solicite Parlamentului încuviințarea pentru urmărirea penală a deputatului Ciprian Șerban în dosar. Demersul ar fi unul mai mult decât logic dacă ne gândim că în afacere a fost implicat și cel din urmă.

Ledurile lui „Suculeț”, mai scumpe și de șase ori decât pe piață

In2Energy Holding SRL a vândut sisteme de iluminat Primăriei Girov la prețul de 1.000 de lei/buc, în această sumă fiind inclus și montajul. Problema este că ceea ce a vândut societatea deputatului Șerban Primăriei Girov (sisteme de iluminat cu led 30w etc) se găsește pe piață și la prețuri de șase ori mai mici.

După încheierea contracului cu Primăria Girov, In2Energy Holding SRL a încheiat afaceri similare cu mai multe primării din Neamț. Din informațiile noastre, niciunul dintre aceste contracte nu au fost duse la bun sfârșit. Motivul: din cauza anchetei DNA, dar și a mediatizării afacerii de către atacul.ro, primarilor le-ar fi fost teamă să meargă mai departe. În plus, edilii cu care am discutat s-au plâns și de lipsa finanțării pentru aceste contracte, informațiile noastre arătând că banii pentru ledurile lui Suculeț ar fi trebuit să vină din bugetul Consiliului Județean Neamț, condus de inculpatul Ionel Arsene. Cum scandalul a explodat, cineva de la CJ și-a dat seama că este riscant să mai dea banii pentru afacerea cu ledurile, așa că s-a renunțat la ideea finanțării.

Daniel MURARU

Citeste si:

Nerușinare! Deputatul „Suculeț” vinde leduri la suprapreț primăriilor

Deputatul „Suculeț”, căutat de DNA la beculețe

Rușinos! Parlamentarii Arcan și Șerban nu au returnat tabletele primite de la Consiliul Județean. Fostul consilier Farcaș, obligat de judecători să restituie tableta

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

10 comments

  1. Zabulica 12 aprilie, 2018 at 13:54 Răspunde

    Ar fi bine să cercetați și felul în care acest individ a pus mana pe 2 apartamente ANL pe Mihai Dramatism. Milionar cu locuință socială și autoturisme de circa 100.000 euro. Dl Primar Chitic doarme și cere punctaje familiilor fara locuinte

  2. anca 12 aprilie, 2018 at 15:08 Răspunde

    ..pai de aceea l-au demis penelistii din functia de la partid..pentru ca a mers la doua capete mereu, adica a tradat in favoarea pesedeului…Mai este putin si scapam si de incapabilul asta…care a distrus si ceea ce a mai facut predecesorul lui..Este plina Primaria cu inutili angajati politic….in loc sa le dea sectoare, pe strazi, sa raspunda si sa informeze cu tot ce se intampla in sectorul fiecaruia, alaturi de alti inutili, politistii locali.Mergeti costumatilor, seara in locurile unde exista magazine non-stop, sa vedeti forfota si galagie..Nimeni nu mai suna la 112 ca este luat la intrebari si apoi chemat sa dea declaratie…lichelele dracului…platite din banii nostri, ne sfideaza si ne intorc spatele…oare pana cand?

  3. Diana 12 aprilie, 2018 at 15:37 Răspunde

    Mizeria de la Girov e doar una dintre hotiile acestui parvenit. La Girov nu s-au inteles la comision, de asta s-a blocat. Dar Suculet are zeci de contracte (inclusiv pt intretinerea sistemului de iluminat din localitati) de unde primeste bani fara sa schimbe un bec. Totul prin trafic de influenta. A devenit (crede el) un guru al politicii nemtene. Spune tuturor ca Arsene nu mai are viitor politic, cand merge la baut cu alte rebuturi se apuca de planuit schimbarea unor sefi din politie si alte mizerii. Revenind la subiect, eu sunt convinsa ca dosarul e mult mai complex, sunt multe contracte frauduloase. In concluzie, acest traseit (***), este reprezentativ pt actuala gasca de incompetenti si hoti care ne conduc.

  4. valisor 12 aprilie, 2018 at 19:35 Răspunde

    Suculeț ar fi trebuit să-și destupe nasul, să vadă a ce hal de rahat miros consecințele înțelegerilor lui penale și să încerce o negociere cu noua conducere mulțumindu-se cu cât ar face de fapt „tichia de mărgăritar”, că fapta, necesară sau nu, a fost săvârșită sub acoperirea unui contract cu C.L. și treaba făcută se plătește, în caz contrar s-ar deschide o nouă cale de țepuire de către Administrație. (***) în schimb a socotit că „cea mai bună apărare e atacul”, doar că a reușit decât „pasărea pe limba ei piere”. Noroc deci că „prostul nu e prost destul până nu se cacă-n drum”.
    Să vedem ce iasă din asta, eu cred în Justiție!

  5. mihnea1 12 aprilie, 2018 at 21:13 Răspunde

    Eu ma mir ca nu a mers „cablat” la primarie, ca se pricepe omul. Ca asa procedeaza cand se impotmoleste, fie ca-i vorba de impaduriri, drumuri forestere,reabilitari cabane silvice sau i-luminat public. L-a pierdut de sub control Arsene, de cand e ocupat cu mimozele prin Bucuresti (https://www.cancan.ro/proaspat-eliberat-din-arest-deputatul-soseta-s-intors-forta-sufocat-o-dameta-primaverii-19694337). Iar in ce-l priveste pe suculet, care afiseaza opulenta in ciuda declaratiei de avere saracacioase, are atatea belele incat ii vor iesi prin toti porii smecheriile.

  6. mihnea1 12 aprilie, 2018 at 21:24 Răspunde

    Ups. Dupa incercarea esuata a postacului Barbulet de a tempera revolta angajatilot spitalului impotriva minciunilor guvernamentale, si-a facut timp El lidero si a mers in spital sa le ceara rabdare si intelegere. A promis ca de saptamana viitoare verifica situatia financiara a fiecarui salariat. Oare cat cred astia ca mai pot prosti oamenii? Dar de ce nu a inceput sa verifice de astazi? De ce de saptamana viitoare? Spera ca dispare problema sau asteapta solutii de la Olguta? Incep sa iasa minciunile la suprafata. Se cam termina cu vrajeala.

  7. constantin 13 aprilie, 2018 at 09:01 Răspunde

    Iata ce simplu se legalizeaza hotia.Esti smecher jefuiesti o comunitate la adapostul unui contract iar daca apar discutii ai blatul aranjat la tribunal.Judecatorul care este dumnezeul amaratilor sub masca robei care o poarta iar pe dedesupt blugi de smecher si tricou cu privirea sobra si acra hotaraste:smecherul are dreptate si trebuie sa primeasca bani de la buget.Nu conteaza ca pretul este neserios si exagerat,ca nu s-a facut licitatie el are in fata omul care ii face viata fericita.Sa ne mai miram de ce nu sunt respectati magistratii.

  8. FLORIN 14 aprilie, 2018 at 07:20 Răspunde

    Numai niste incompetenti ca cei de la DNA nu reusesc sa finalizeze nici o ancheta din sutele de ”afaceri” anuale din acest judet prin care sunt furati bani de la bugetele public cu licitatii trucate si preturi umflate de zeci de ori.

    Asa se fura jumatate din bugetul acestei tari de 20 de ani.

    Asteptam ca la DNA Bacau sa se angajeze pe post de consilieri copii de gradinita pentru a-i ajuta in derularea si finalizarea anchetelor.

    Pina acum anchetele DNA Bacau sunt ZERO BARAT.

    ZERO recuperari prejudicii.

    ZERO condamnari

    DNA Bacau=ZERO

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.