Fosta șefă a Serviciului juridic din Primăria Roman, avocata instituției pe bani grei
Romașcanii, plătitori de taxe și impozite, pot să stea liniștiți pentru că primăria lor, la care cotizează an de an, mulți îngrămădindu-se la ghișee pentru a-și plăti dările, și-a asigurat protecția juridică în procesele pe care le are cu terți. Primăria Roman are, spun sursele noastre, cinci juriști, însă aceștia nu se descurcă cu dosarele din instanță, pe care municipalitatea le are. Pentru asta, primarul Lucian Micu (foto) a inițiat un proiect de hotărâre în vederea achiziționării de servicii juridice. Nu că ar fi o noutate, pentru că de vreo trei ani, primăria din Roman tot recurge la ajutor extern pentru a face față avalanșei de procese pe care le are în Justiție. Spunem avalanșă, deoarece presupunem că cei cinci juriști ai municipalității sunt insuficienți pentru a apăra instituția în procesele pe care le are. Altfel, nu se explică de ce Primăria Roman cheltuie, de vreo 3 ani, sume importante pentru serviciile unui avocat. Iar suma nu este deloc mică. Ea a plecat de la 3.500 de lei/luna, fără TVA, în 2014, a ajuns la 5.000 de lei/luna în 2017, iar acum contractul este de 6.500 de lei/lună. Avocatul câștigător este Camelia Rusu care, cu ani în urmă, a fost șefa Serviciului juridic din Primăria Roman.
În martie 2017, contractul de servicii juridice a fost atribuit Cabinetului Individual de Avocat Camelia Rusu în 38 de minute, valoarea lunară fiind de 5.000 lei/lună fără TVA.
În 28 decembrie, contractul era atribuit, în numai zece minute de această dată, aceluiași avocat. Valoarea contractului: 6.500 lei fără TVA X 12 luni.
Micu propune, consilierii PNL votează, iar Opoziția tace
Trebuie spus că legea permite instituțiilor publice să achiziționeze servicii juridice numai în situații temeinic justificate. Cum legiuitorul nu spune clar ce înseamnă situații temeinic justificate, mai multe instituții din această țară și-au permis să achiziționeze servicii juridice, deși au aparat propriu de specialitate. Firesc ar fi ca situațiile temeinic justificate să fie prezentate și argumentate în inițiativele care stau la baza hotărârilor consiliilor locale, dacă ne raportăm la primării, pentru ca aleșii locali să voteze în cunoștință de cauză. Acest lucru ar însemna, evident, o prezentare cât mai succintă a situației numărului de dosare pe care o primărie le are, a complexității cauzelor etc. Suntem convinși că juriștii instituției nu se simt prea bine, în special din punct de vedere profesional, atunci când află că în munca lor sunt sprijiniți de avocați remunerați regește. Cum spuneam, Primăria Roman, dar și Spitalul Municipal de Urgență Roman, aflat în subordinea municipalității, colaborează cu avocați, case de avocatură etc. La sfârșitul anului trecut, mai exact pe 21 decembrie, la ședința ordinară a Consiliului Local Roman, primarul Lucian Micu a inițiat două proiecte de hotărâre privind achiziționarea de „servicii” pentru Primăria Roman și pentru Spitalul Municipal de Urgență Roman. Analizând cele două proiecte de hotărâre, dar și expunerile de motive și rapoartele de specialitate, nu reiese de nicăieri că, într-adevăr, spitalul și primăria ar avea nevoie de sprijin juridic care să permită achiziționarea unor astfel de servicii. Expunerile de motive și rapoartele de specialitate sunt extrem de sărace în informații. În niciunul dintre cazuri nu se precizează clar câte procese are primăria și câte are spitalul. Se vorbește, în schimb, de numărul mare de procese din instanțe și de problemele pe care cele două instituții le au din cauza lipsei de personal. În cazul proiectului pentru achiziționarea a serviciilor juridice pentru primărie se spune că doi juriști au ales să plece, iar în cazul spitalului că beneficiază de serviciile unui singur jurist. Nu se amintește, de asemenea, de suma pe care primăria este dispusă să o suporte din bugetul local pentru plata acestor servicii.
Hotărârea privind aprobarea achiziției de servicii juridice de către Primăria Roman:
006_achizitionare_servicii_SMUR
Hotărârea privind aprobarea achiziției de servicii juridice de către Spitalul Municipal de Urgență Roman:
007_achizitionare_servicii_SMUR
Cum PNL este majoritar în Consiliul Local Roman, iar primarul, inițiator al celor două proiecte, face parte din același partid, acestea au devenit hotărâri de consiliu local fără probleme. 15 consilieri au votat „pentru”, iar șase, toți de la PSD, nu au participat la vot. Lăudabil gestul lor, însă când am verificat procesul verbal de ședință nu am găsit niciun punct de vedere al consilierilor social democrați. Aceștia ar fi putut, din respect pentru contribuabili, să ceară mai multe amănunte, argumente de la inițiator, dar, într-un mod nefiresc, nu au făcut-o.
Concluzia este simplă, Primăria Roman a achiziționat pentru ea și pentru Spitalul Roman servicii juridice fără să prezinte date clare privind necesitatea acestora. De exemplu, în cazul Primăriei Roman nu s-a specificat de ce contractul încheiat cu Cabinetul Individual de Avocat Camelia Rusu îi costă acum pe romașcani 6.500 lei/lună, în condițiile în care în data de 1 aprilie 2017, primăria a încheiat un contract, cu același avocat, în valoare de 5.000 lei/lună, fără TVA. Acest ultim contract era valabil până la data de 1 aprilie 2018. Cu toate acestea, primăria a încheiat un alt contract, conform SEAP, în 28 decembrie 2017, cu o valoare de 6.500 lei/lună, fără TVA. Prețul serviciilor a crescut, însă nimeni nu a spus nimic, de parcă cineva ar aduce bani de acasă.
Legea-i pentru… fraieri
Primăria Roman nu este singura care a achiziționat servicii juridice în acest mod, adică fără a argumenta temeinic necesitatea contractării acestor servicii. Trist este că nici consilierii locali sau județeni nu dau dovadă de responsabilitate atunci când trebuie să voteze astfel de proiecte. Mafia transpartinică funcționează, iar partidele politice, prin reprezentanții săi, atunci când ajung la putere, nu fac altceva decât să spolieze banul public cu nesimțire. Oare în cazul Primăriei Roman și Spitalului Roman nu ar fi fost mai necesară o discuție clară privind această situație? Nu ar fi fost mai bine ca în loc de un astfel de contract, primăria să fi angajat juriști? Aceeași situație este valabilă și în cazul Spitalului Roman. Nu credem că doi tineri juriști, dornici de afirmare, nu si-ar face serviciul profesionist în schimbul unei retribuții de peste 3.000 de lei/lună. O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative permite instituțiilor finanțate cu bani publici să contracteze servicii juridice. Numai că ordonanța este interpretată de fiecare după bunul plac și interes, iar cei care trebuie să-și dea girul, și ne referim la consilieri județeni sau locali, tratează subiectul la diverse, votând de cele mai multe ori cu ochii închiși.
„(1) Autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale,
indiferent de modul de finanţare şi subordonare, societăţile naţionale, companiile
naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi
regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate
juridică nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de
reprezentare.
(2) În situaţii temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă, de
asistenţă şi/sau de reprezentare, necesare autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute
la alin. (1), nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în
aceste entităţi, pot fi achiziţionate servicii de această natură, în condiţiile legii, numai
cu aprobarea:
- b) consiliilor locale, consiliilor judeţene sau Consiliului General al Municipiului
Bucureşti, după caz, pentru autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice
locale.”
Aceste servicii pot fi contractate numai în cazul în care ele nu pot fi asigurate de către personalul de specialitate. Păi, când nu ți se spune nici măcar câte dosare are în instanță o primărie, cum poți să aprobi contractarea unor astfel de servicii, pe ce bază?
Daniel MURARU
Citeste si:
Un purcoi de bani pentru serviciile juridice contractate de Apa Serv SA
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Credeam ca numa la PSD sunt penali ordinari
Pai, cele 3 luni suprapuse in contracte (ian-martie 2018) sunt „tichetul de vacanta” pentru doamna jurist. Cum nu are CIM, il primeste sub alta forma, mergand pe principiul „las’ca merge”, ca n-or fi carcotasi care sa-si piarda timpul si sa studieze in detaliu contractele sau chiar de-or fi, e „greseala de tipar” 🙂 si gasim noi o solutie sa rectificam, daca chiar ne scot unii ochii!!!
Ce sa ne mai miram? Studiati anunturile cu posturile vacante si listele finale cu rezultatele la concursuri de pe site-ul institutiei. Cum se face ca aproape toate pozitiile vacante, poate cu exceptia muncitorilor necalificati, sunt ocupate de nume care, la o cautare simpla, vezi ca apartin „grupurilor de interes si cunostinte”. Mai sa fie…exista „doar un cerc restrans” de oameni capabili in acest oras !!!! Am vazut de multe ori pe liste persoane cu o anumita greutate profesionala si cu experienta, care, dragele de ele nici nu s-au mai prezentat la concurs – bineinteles ca au aflat intre timp, de la depunerea dosarului si pana la sustinerea examenului, ca postul este deja „ocupat” – logic ca nu mai pierzi timp sa inveti o pagina de legi cand stii ca nu ai nici o sansa sau daca te incapatanezi sa o faci, concurenta nu este loiala….cine „trebuie sa ocupe pozitia vacanta” primeste subiectele, apoi e loc „de anihilat concurenta” si la interviu – ca aceasta proba nu poate fi contestata…si totul e ok, atat pentru „persoana dedicata”, cat si pentru „angajator” – se mai platesc din „datoriile” politice sau se mai fac rost de „subventii” pentru vacante sau cheltuieli personale.De aceea au nevoie de servicii externalizate …ca angajatii sunt, in mare parte, „varza” din punct de vedere profesional. Ne mai punem la niste banuti in plus alocati din buzunarele noastre?!!! Ce carcotasi putem fi si noi!!!
Si se mai lauda unii, prin toata mass media si pe retelele de socializare, cu servicii de calitate in administratia publica, cu transparenta, corectitudine, ca se lucreaza in spiritul legii si pentru cetatean . RUSINE!!! Dar, vorba aia…cand o face plopu’mere!!! Ii doare in „cot” atat timp cat sunt „pe pozitie”.