Consiliul Județean Neamț a cheltuit peste 16.000 lei pe broșuri și sacoșe

2
110

„Să scoatem Neamțul din anonimat!”. Asta spunea Oana Bulai chiar în ziua în care a fost declarată câștigătoare a funcției de administrator public al Consiliului Județean Neamț. Aceeași persoană ne vorbea, în data de 27 martie, despre potențialul turistic uriaș al județului, de atragerea de investitori, dar și despre punerea în valoare a obiectivelor turistice. Că între timp, mai exact în iulie, Uniunea Europeană a ales orașul Suceava ca „destinație europeană de excelență” și nu Piatra Neamț, este o cu totul altă poveste, iar explicații există și în acest sens. Ce-i drept, mai nimic din promisiunile actualei conduceri a Consiliului Județean Neamț în ceea ce privește dezvoltarea turismului nu a fost pus în practică. În afară de afacerile camarilei pe care, evident, o să le dezvăluim în curând. Vorbim de bani, foarte mulți bani, care au intrat în buzunarele unor amici ai șefilor CJ-ului. Revenind la turism, un cuvânt atât de des rostit de politicieni, în special în campaniile electorale, nu trebuie să fii specialist pentru a vedea că în Neamț lucrurile nu merg în direcția bună. Este suficient doar să ne uităm la drumurile județene, dar și cele naționale. Accesul către Cabana Izvoru Muntelui, situată la poalele Muntelui Ceahlău, se face în continuare destul de greu. Drumul, aflat în administrarea Consiliului Județean Neamț, arată cumplit pe o distanță de aproximativ 2 kilometri. Axialul este prins în PNDL II, iar dacă vor fi bani va beneficia de reparații, însă la ce se întâmplă în acest moment cu finanțele este puțin probabil să circulăm în viitorul apropiat pe acest drum. Avem, în schimb, proiecte peste proiecte și studii plătite cu bani mulți din bugetul Consiliului Județean Neamț. Reprezentanții CJ-ului și cei ai Primăriei Piatra Neamț participă regulat la tot felul de târguri pentru a atrage turiști. Pregătirea, transportul delegaților, broșurile, sacoșele, diurnele si altele înseamnă cheltuială, toată suportată din bani publici. Este greu de spus dacă aceste activități au sau nu efect, pentru că nimeni nu a făcut până în prezent o astfel de analiză.

Bani “fluturați” pe produse promoționale

Cum nu poți să mergi cu mâinile în buzunar la târgurile de turism, instituția Consiliului Județean Neamț cheltuie sume frumușele pe broșuri, dar și alte materiale promoționale. Nu ar fi asta o problemă, însă dacă analizezi prețurile cu care sunt achiziționate aceste produse, nu poți decât să te întrebi dacă nu cumva Neamțul va fi scos din anonimat de dosarele penale. Cu toate măsurile luate de către cei din conducerea Consiliului Județean Neamț pentru ca din instituție să nu mai „transpire” informații către atacul.ro, în continuare primim documente care arată cum se fac anumite afaceri ce ar trebui să-i pună în mișcare pe cei ce sunt plătiți pentru a veghea ca banul public să fie cheltuit corect.

Astfel, documentul în posesia căruia am intrat ne arată cum s-a făcut achiziția de broșuri și sacoșe cadou pentru participarea CJ Neamț la Târgul de Turism de la Chișinău, care s-a desfășurat în perioada 6 – 9 aprilie. Vorbim despre achiziția a 2.000 de broșuri și 500 de sacoșe. În „Nota de acceptare a pretului de catalog ofertat în SEAP”, datată pe 29 martie, adică la două zile de la instalarea Oanei Bulai în funcția de administrator public, se spune că valoarea estimată totală este de 13.750 lei fără TVA, din care 10.000 lei pentru broșuri și 3.750 lei pentru sacoșe. Așa cum se poate observa în documentul cu pricina, după analiza catalogului de produse/servicii/lucrări din SEAP s-a propus ca achiziția să se facă de la operatorul economic Fabrica de Design SRL, o firmă care a prins numeroase contracte atât cu CJ Neamț, dar și cu instituții subordonate.

Am analizat numai cazul sacoșelor ce au fost cumpărate de către CJ Neamț cu 7,5 lei/bucată fara TVA. Sacoșa avea următoarele caracteristici: format finit 38X28X9 cm, realizată din hârtie de 170 g/mp, policromie 4+0, folie mată pe față, executată prin ștanțare și lipire, cu mânere de șiret.

Acest produs a costat aproape 9 lei cu TVA inclus, iar pe piața de profil sunt produse similare care sunt vândute cu prețuri mult mai mici. Nu ne-a luat nici 10 minute să identificăm o firmă din București care livrează același produs la un preț de bun simt.

Așa cum se poate vedea și din captură, o sacoșă cadou cu caracteristici similare celor cumpărate de către Consiliul Județean Neamț, se vinde cu 2 lei. Ca să ne lămurim, am contactat un reprezentant al firmei care ne-a spus că prețul este un pic mai mare acum, undeva pe la 3 lei, pentru că anunțul este de câteva luni, dar că la o comandă consistentă se ofera discounturi. Am mai întrebat reprezentantul firmei dacă are produsul respectiv și pe SEAP și ne-a comunicat că da, dar ca pungile nu sunt expuse, însă, pentru că sunt interesat, le va publica. Ei bine, ceea ce am făcut noi ar fi putut să facă și reprezentanții Consiliului Județean Neamț, adica să caute mai mulți furnizori de sacoșe cadou și cu siguranță ar fi găsit oferte mai bune. Nouă ne-a luat foarte puțin timp să găsim această ofertă, iar cei de la CJ Neamț, dacă procedau la fel, faceau o economie la bugetul județului. 

Daniel MURARU

Citeste si:

Facem heliporturi, dar nu avem o roabă de asfalt pentru un drum turistic

 

2 comments

  1. mihnea 9 august, 2017 at 18:46 Răspunde

    Cum adica, Flutur a reusit sa faca din Suceava destinatie europeana de excelenta si va fi promovat in toata Europa???? Pai doar din publicitatea pe care o vor asigura europenii vor castiga mii de turisti!!!! Iar noi ramanem cu anonimii astia care organizeaza fel de fel de evenimente de Craciun, de Paste etc la preturi astronomice si care ne spun ca ne scot din anonimat? Aproape ca nici nu ma mai pot enerva cand ma gandesc ce rebuturi ne conduc! Ati Bulait tot ce ati atins! Probabil de asta si alesii nostri locali isi fac toate concediile departe de mizeria pe care o creeaza aici! Rusine!!!

  2. Diana 9 august, 2017 at 19:02 Răspunde

    Hopa! Achizitiile sunt “vazute” de mos Visan???? Groparul orasului sub bagheta lui Gigi???? Tare asta!!! Cica are salariu de peste 1300 de euro ca sfatuitor, evident, la care se adauga pensia. Niste reptile care se taraie sa mai mulga din banii nostri, aceasta echipa de cautatori in chichitele legilor pentru a acoperi hotiile. Totusi, functionarii consiliului platiti sa faca achizitiile si strategiile de ce trebuie sa fie supusii acestei gasti care toata viata au acoperit matrapazlacuri? Nu va mai saturati de hotii? Nu va e frica de Dumnezeu? Va credeti invincibili? Credeti ca veti mosteni functiile? Peste ceva timp, sper nu mult, vom scrie aici despre voi la trecut in aceste functii si vor vedea oamenii ce au votat cu adevarat!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.