Foștii capi ai Primăriei Borca, condamnați

7
285

Fostul primar al comunei Borca, Vasile Aleca, și fostul viceprimar, Ciprian Ciubotă, au fost condamnați astăzi de magistrații Tribunalului Neamț pentru fraude cu fonduri europene. Cei doi au primit pedepse cu suspendare și au posibilitatea să atace decizia la Curtea de Apel Bacău. Totodată, instanța a obligat Primăria Borca să achite peste 1,8 milioane de lei către Ministerul Agriculturii, suma reprezentând subvențiile încasate ilegal de către unitatea administrativ teritorială în cursul anului 2010. Concret, este vorba de subvenția pe pășuni acordată de către Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură, banii fiind achitați din bugetul Uniunii Europene. Cei doi au fost trimiși în judecată de DNA – Serviciul Teritorial Bacău, în luna decembrie 2015: Vasile Aleca, primar al comunei Borca la data faptei, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea, cu rea credință, de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată; Ciprian Ciubotă, viceprimar la Primăria Borca la data comiterii faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare, cu rea credință, de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii anticorupție au stabilit următoarele:

La data de 12 mai 2010, inculpatul Ciubotă Ciprian, în calitate de viceprimar al comunei Borca, județul Neamț, a completat, semnat și depus mai multe documente false la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Neamț, în vederea acordării sprijinului financiar în cadrul schemei de plată unică pe suprafață, pentru terenuri cu destinația pășune, pentru anul 2010. Prin aceste documente se atesta, în mod fals, faptul că Consiliul Local al comunei Borca, județul Neamț exploatează o suprafață de 1.462,97 hectare pășune pentru care s-a solicitat sprijin, în condițiile în care inculpatul cunoștea că acest teren este utilizat/exploatat de crescătorii de animale de pe raza comunei respective, ca și în anii anteriori. Unul dintre aceste documente a fost completat și semnat de inculpatul Aleca Vasile, deși cunoștea că acesta conține date nereale, respectiv faptul că terenul respectiv avea altă destinație. Urmare a acestor acțiuni, Primăria comunei Borca a încasat nelegal în cadrul schemelor de plată unice pe suprafață – campania 2010, suma totală de 1.826.833,74 lei, din bugetul Uniunii Europene. Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.265.183,90 lei, reprezentând sumele acordate ca sprijin financiar în anii 2009 și 2010. În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor imobile – terenuri aflate în domeniul privat al Unității Administrativ Teritoriale Borca, jud. Neamț, parte responsabilă civilmente în cauză.

 Dosarul a fost trimis la Tribunalul Neamț, iar în cursul zilei de astăzi magistrații s-au pronunțat, aplicând pedepse cu suspendare pentru Aleca și pentru Ciubotă.

 

„Condamnă pe inculpatul CIUBOTĂ CIPRIAN, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b, art. 76 alin. 1, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa principală de 10 (zece) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare şi 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal. Condamnă pe inculpatul ALECA VASILE, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 Cod penal, raportat la art. 18 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b, art. 76 alin. 1, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa principală de 10 (zece) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare şi 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal, aplică inculpaţilor Ciubotă Ciprian şi Aleca Vasile pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal. În temeiul art. 91 alin. 1 şi art. 92 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepselor principale de câte 10 (zece) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare, aplicate inculpaţilor Ciubotă Ciprian şi Aleca Vasile şi stabileşte termene de supraveghere de câte 2 (doi) ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenelor de supraveghere, inculpaţii Ciubotă Ciprian şi Aleca Vasile trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ la datele fixate de această instituţie; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, impune inculpaţilor Ciubotă Ciprian şi Aleca Vasile să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenelor de supraveghere condamnaţii Ciubotă Ciprian şi Aleca Vasile, vor presta câte o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de câte 60 zile, în cadrul Primăriei comunei Borca sau Primăriei comunei Farcaşa, judeţul Neamţ, conform protocolului încheiat de Serviciul de Probaţiune Neamţ cu aceste instituţii. În temeiul art. 94 alin. 2 Cod penal, supravegherea executării obligaţiilor prevăzute la art. 93 alin. 2 lit. d şi art. 93 alin. 3 Cod penal, se realizează de Serviciul de Probaţiune Neamţ. În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 95 alin. 3 şi art. 96 alin. 1, 2 şi 4 Cod penal, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Obligă în solidar inculpaţii Ciubotă Ciprian şi Aleca Vasile, în solidar şi cu partea resposabilă civilmente – Unitatea Administrativ Teritorială Borca, să plătească părţii civile Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti, suma de 1.826.833,74 lei, cu titlu de sprijin financiar încasat nelegal în anul 2010, din bugetul Uniunii Europene. Constată că inculpaţii Ciubotă Ciprian şi Aleca Vasile au fost asistaţi de avocaţi aleşi. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpaţii să plătească statului, câte 2.500 lei, cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi – 14.03.2017”, se arată în decizia instanței nemțene.

Daniel MURARU

7 comments

  1. valisor 15 martie, 2017 at 07:50 Răspunde

    Cam nu ține doar de primul și al doilea gospodar ai tribului (ba pe-a ‘mă-ti’! pentru cine vrea să mă-njure), că banii nu vin de la “-băi CJ, dă-mi parale!; -da! cât?; -cât te lasă inima; -ia de-aici!”. Verificarea eligibilității presupune implicații despre care n-am găsit nimic scris în articol. Probabil că ezixtă un CL și, fără îndoială,acolo e și un Aparatul Propriu de Savanți. Dispozițiile Primarului și Hotărârile Consiliului Local merg la garantarea legalității la institutul superior de garantări de la Piatra Neamț. Una peste alta, dacă Borca are de plătit și sătenii, care ar fi fost să beneficieze, rămân dublu păgubiți, atunci categoric a fost o negociere, foarte pe lângă lege, cu implicarea organelor și a instanțelor, așa încât să nu cadă cu (popular, deci autocenzură) și unii mai grași ca ăștia, de prin Obezistan, iar în buzunarele lui ei, cei doi, rămâne puținul care a intrat, că puțin trebuie să mai fi rămas din toată tărășenia și, de fapt, n-o mai fi rămas nica, că de mult s-o fi scurs pe gâtlej.Deci…
    cei care trage sforile euroice, pe nebănuitele căi ale nebănuiților zei străbuni, rămân nepătații apărători ai ignoranței prostimii.
    În România, o anchetă, pentru orice pagubă, produce o pagubă și mai mare, ca în codrul cu pacienți.

  2. Un om 15 martie, 2017 at 08:12 Răspunde

    Trebuiau legati frate k au furat comuna asta si nu a facut absolut nimic pentru locuitorii ei!!La puscarie cu voi,v-ati facut case si vile si v-ati cumparat masini de lux pe bani furati,oameni sunteti voi?Si tot mai ocupati functii inalte de conducere a unor institutii publice de stat!Dar asta e romania,hotii tot la conducere!!!!Huooooo!!!Rusine sa va fie!!!

  3. constantin 15 martie, 2017 at 08:14 Răspunde

    s-a creat un precedent periculos prin aceasta sentinta.sunt mai multi primari , viceprimari precum si persoane care ocupa functia de consiler local care au procedat la fel.insa apia si dna lucreaza preferential.acolo unde pe cale amiabila s-au restituit sumele incasate pe date false nu s-a mai procedat la inceperea urmaririi penale.MARE GHINION LA BORCA.

  4. Ionita Titi 15 martie, 2017 at 18:57 Răspunde

    Marele sef de trib e pensionar bine merci, dar asta micu, fost viceprimar e ditamai director adjunct. As fi curios si sa-i vad pe cei doi muncind în folosul comunități, poate vine la nioi la Farcașa ca avem de acoperit santuri dupa canalizare. Din pacate asta e lumea in care traim, ei au masini scumpe si tot confortul iar oamenii din comuna vecină vor plati sa acopere prejudiciul, haalal judecata!

  5. simi soni tarata 17 martie, 2017 at 13:01 Răspunde

    Inseamna ca noi ,contribuabilii….dei nu am beneficiat de fonduri europene ,acum tre sa platim si furaciunile jegosilor astora ??? Pe ce lume traim ??

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.