Cine taie și spânzură în CJ Neamț? Elena Kuzmanovici, în „concubinaj” cu cea mai importantă instituție din județ

7
1003

 

Consiliul Județean Neamț îl are președinte pe Ionel Arsene ales, așa cum se știe, dintre consilierii județeni. Susținerea lui Arsene vine din partea alianței majoritare, formată din PSD-ALDE-PMP, lucru la fel de bine știut. Un președinte de Consiliu Județean, ca toți cei care lucrează în această instituție, are anumite atribuții stabilite prin lege. Există o fișă a postului pentru fiecare angajat. Același președinte este sprijinit în activitatea sa de cei doi vicepreședinți, Asaftei și Dulamă, aparatul de specialitate, dar și de patru consilieri personali cărora li se adaugă administratorul special Vlad Angheluță. Din Cabinetul președintelui fac parte consilierii personali Vasile Vișan, Oana Gianina Bulai, Valeriu Andrița și Gheorghe Stanciu. Așadar, Ionel Arsene are la dispoziție un întreg arsenal uman și logistic de care se poate folosi pentru a-și pune în practică promisiunile electorale. În toată această mare de oameni care îl sprijină pe Ionel Arsene mai apare un personaj – Elena Baltag Kuzmanovici, doamna Elena, așa cum este strigată pe holurile Consiliului Județean Neamț. Numai că nimeni nu a reușit să ne lămurească ce rol are Elena Baltag Kuzmanovici (foto), că despre ea este vorba, în această ecuație a Consiliului Județean.

 Cine este doamna Elena?

 Elena Baltag Kuzmanovici, așa cum arată pe pagina sa de facebook, este și trăiește în București, însă de câteva luni bune vine în fiecare zi la Consiliul Județean Neamț. Are și un birou pe care îl împarte cu Oana Bulai, consilierul personal al lui Ionel Arsene. Pe ușa biroului există o plăcuță care te anunță că în încăpere își desfășoară activitatea „consilier”, însă imediat sub sunt trecute numele Oanei Bulai și Elenei Baltag Kuzmanovici. De aici ar trebui să înțelegem că Elena Baltag Kuzmanovici ar fi consilierul președintelui, însă numele ei nu apare în componența Cabinetului. Cu toate acestea, „doamna Elena” este cea care gestionează treburile în Consiliul Județean atunci când Ionel Arsene este plecat pe alte meleaguri în căutare de fonduri sau investitori pentru dezvoltarea județului. Că Elena Baltag Kuzmanovici desfășoară o anumită activitate la Consiliul Județean, nu intră în discuție. Într-o poză postată pe facebook, „doamna Elena” ne transmite că este la muncă, „fotograf” fiind Oana Bulai.

 

 „Doamna Elena” este cea care dă ordine în stânga și-n dreapta, fără a și le asuma în vreun fel, pentru că semnătura ei nu apare pe nici un document oficial al Consiliului Județean. Printre altele, „doamna Elena” le recomandă unora care au treabă cu CJ-ul să nu mai citească atacul.ro și să să nu mai discute cu Daniel Muraru. Eu, Daniel Muraru, cred că „doamna Elena” ar trebui să aibă alte preocupări. În primul rând, ar fi bine să ne spună ce hram poartă la Consiliul Județean Neamț.

 „Elena Kuzmanovici nu are nicio calitate în Consiliul Județean. Are doar calitatea că are eticheta pusă pe biroul în care stă cu doamna Bulai. Atâta tot, nu are nicio relație contractuală cu CJ-ul. Nu știu cum semnează oamenii ăștia (n.r. șefii de compartimente), pentru că ea numai dă sfaturi, nu-și asumă nimic. Mulți semnează aiurea, că așa a zis doamna Elena. Există riscuri să faci ceva, pentru că așa a zis „doamna Elena”, după care vine Curtea de Conturi, Poliția și te ia la întreabări. Ce poate să zică un șef de compartiment, că m-a pus „doamna Elena”? O să li se răspundă tot cu o întrebare: cine-i doamna Elena??? De câteva luni bune a venit la Consiliul Județean. Nu a prezentat nimeni ce calitate are. Pur și simplu i se spune doar „doamna Elena”, toată lumea este cu „doamna Elena”. Toți se duc la „doamna Elena”. Ea taie, ea spânzură, ea rezolvă absolut tot, pe tot județul ea e șefă. Nu semnează. Cred că ștampila CJ-ului o are consiliera lui personală și cred că și o semnătură ceva. Mulți sunt nemulțumiți pentru că sunt situații care trebuie să fie rezolvate rapid, ștampilă, semnătură, și se întârzie pentru că cea care deține ștampila ajunge, de regulă, pe la ora 11 la serviciu”, ne-a declarat, sub semnul anonimatului, o persoană care gravitează în jurul Consiliului Județean Neamț.

 

Doamna Elena participă la întâlniri oficiale. În ce calitate?

 În fotografiile postate pe pagina sa personală de facebook, dar și a președintelui Arsene, observăm că Elena Kuzmanovici a participat la diverse întâlniri oficiale: de la discuții pe tema fondurilor europene cu primarii din județ până la discuțiile președintelui CJ cu ambasadorul Sloveniei în România sau ședințe ale CJ Neamț.

Absolut firesc este să te întrebi ce calitate are doamna respectivă în Consiliul Județean, mai ales că are acces la documente, nu neapărat cu caracter secret, dar confidențiale. Discutăm de proiecte, de achiziții, dar și alte acte privind activitatea unor instituții subordonate CJ-ului sau companii județene. Ne întrebăm dacă este normal ca o persoană care, din câte se pare, nu are nicio relație contractuală cu Consiliul Județean Neamț, să aibă acces la atâtea documente și informații și să conducă, atunci când Arsene este plecat, instituția. La aceste întrebări pot răspunde doar autoritățile. Se spune, în anumite cercuri, că „doamna Elena” ar avea un contract de voluntariat cu Consiliul Județean. Adică ar lucra pentru această instituție fără niciun ban, în interesul cetățeanului… Nu comentăm, deși ne întrebăm, așa ca fapt divers, oare câte persoane din România sau din această lume ar fi dispuse să muncească luni de zile fără că câștige niciun leuț? Și ar mai fi de spus ceva, și anume că acel contract de voluntariat, dacă există, nu știm cine l-a văzut. Pentru că atacul.ro a solicitat oficial Consiliului Județean Neamț, încă din data de 31 ianuarie, printr-o adresă pe Legea 544/2001, să spună ce calitate are Elena Baltag Kuzmanovici în această instituție. Răspunsul nu a ajuns nici până în ziua de astăzi.

 

Iată și adresa pe care atacul.ro a trimis-o Consiliului Județean Neamț în data de 31 ianuarie.

 

                                  Domnule Președinte,

   În conformitate cu prevederile Legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, va rugăm să ne răspundeți la următoarele întrebări:

 -Instituția Consiliului Județean are un angajat pe nume Elena Baltag Kuzmanovici?

-Dacă da, pe ce funcție este încadrată persoana respectivă, cum s-a făcut angajarea (concurs?) și când? De asemenea, vă rugăm să ne comunicați și atribuțiile pe care le are această persoană în Consiliul Județean.

-Dacă doamna Kuzmanovici este angajata Consiliului Județean, vă rugăm să ne spuneți de ce declarația ei de avere nu este publicată pe site-ul instituției?

-Dacă Elena Baltag Kuzmanovici nu este angajată la Consiliul Județean Neamț, vă rugăm să ne precizați pe ce bază desfășoară anumite activități în numele acestei instituții. 

Va mulțumesc!

Domnului președinte al Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene

 Daniel Muraru, redactor Atacul.ro

 e-mail danielmuraru@yahoo.comatacul2015@yahoo.com; atacul2015@gmail.com

 

Considerăm ca sunt răspunsuri usor de oferit și… obligatorii pentru că, din câte știm, Consiliul Județean Neamț nu s-a transformat într-un SRL, iar informațiile pe care le-am solicitat nu au în niciun caz caracter secret. Poate și instituțiile statului se vor autosesiza cu privire la această situație de la Consiliul Județean. Nu de alta, dar nu vrem să dăm crezare unor zvonuri care circulă prin anumite cercuri cu privire la cine se află în spatele „doamnei Elena”, cine a trimis-o la Piatra Neamț și cum stă treaba cu pro bono publico. A, încă ceva, Inspectoratul Teritorial de Muncă ar trebui să facă rapid un control la CJ și să ne transmită și nouă concluziile la care au ajuns inspectorii.

Daniel MURARU

 

7 comments

  1. valisor 8 februarie, 2017 at 12:05 Răspunde

    O fi vorba despre flori?! Adică mâna dreaptă a lui galanthus nivalis (popularul ghiocel) trebuie că este păpădia (populara… nu știu… nu mă pot lua după poză, că e prea mult folclor acolo).
    Acuma mi-am lămurit o problemă de “cum se citește?”; în nemțeniană, în “funcționar public”, deși se scrie, nu este nici un “b”. Halal atitudine, tovarăși!

  2. Elena 8 februarie, 2017 at 12:58 Răspunde

    Sigur ”voluntariatul” acesta se decontează sub o formă sau alta. Poate niște seminarii de mii de euro susținute de soțul doamnei pentru instruirea angajaților… Continuați să investigați, doamna nu a fost chiar ușă de biserică…

  3. Mirela Paka 9 februarie, 2017 at 13:51 Răspunde

    Aceasta doamna s-a ocupat de buna derulare a mai multor achizitii publice pentru ca procedurile sa fie castigate de cine trebuie. Ea a fost si in spatele afacerii cu casutele, si a stabilirea artistilor si onorariilor, si la mentenanta de la calculatoarele din Consiliul Judetean castigata de firma lui Iosub.

  4. frec'on 9 februarie, 2017 at 15:43 Răspunde

    Cum adica, doamna Mirela? Cel mai cinstit dintre cinstitii … jurnalisti a facut treaba asta? Nu pot sa cred!!! Dar el nu are nicio treaba cu banii publici!!!
    “Si se jura ca nu …, dar l-am prins cu rata’n gura”! ham, ham!

    • valisor 9 februarie, 2017 at 17:51 Răspunde

      Băi, ce țap-am luat!! M-am dus la dracu-n praznic, la articol și l-am recitit “cu rigla”, să înțeleg despre ce vorbești. “De bună credință” ce sunt eu, m-am prins tare greu că răspunzi, de fapt, la un comentariu. Te rog, când mai comentezi relativ la alt comentariu, dă mai întâi click pe “Răspunde” la acolo și dup-aia scrie! că mai sunt tănăi la fel de atenți ca mine.
      Mersi!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.