O țară există prin poporul său!

1
741

 

Dacă o regiune oarecare este locuită de oameni care tac și nu fac nimic, ea nu este o țară și cu atât mai puțin o patrie. Ca să aibă aceste calități este neapărat nevoie să fie locuită de un popor viu, care să se implice la bine, dar mai ales la rău. Aseară, românii au demonstrat că sunt, nu numai un popor, ci o națiune.
După revoluția începută pe 1 februarie 2017, lucrurile trebuie să se limpezească. Demisia firească a actualului guvern nu înseamnă nimic fără schimbări de esență în PSD. Cel mai mare partid din România se vede obligat să demonstreze acest lucru și asta rapid, în o zi, cel mult două. Într-o ședință urgentă, susținătorii partidului trebuie să arate că această formațiune există, că se numește PSD și nu Dragnea. Dacă în ședința internă anunțată acest individ și jegurile penale și umane care sunt în jurul său vor fi înlăturați, atunci acest partid va fi cu adevărat PSD-ul, adică va fi partidul unui însemnat segment al populației țării. Dacă penalii și borfașii de mahala se mențin la conducere, atunci ne vom îndrepta spre anticipate și nu va fi deloc bine. Eu sper că partidul nu a fost confiscat de aceste pușlamale și că are puterea să-i arunce la gunoi, spre binele său și al țării.
Deoarece mai mulți cititori m-au rugat să vin și cu niște propuneri despre normalizarea României, îndrăznesc să fac câteva sugestii pe care fiecare dintre dumneavoastră le poata completa sau îmbunătăți:
1. Excluderea din viața politică a celor care au mai mult de două legislaturi. Nu sună constituțional, dar am scăpa de cei ce au distrus și furat țara în ultimul sfert de secol.
2. Excluderea din viața politică a celor ce au schimbat mai mult de două partide. După cum știți, traseismul politic a însemnat de fapt mită dată sau primită de aceste prostituate politice.
3. Verificarea publică a candidaților de pe listele partidelor pentru a opri pătrunderea impostorilor și a corupților. Verificarea să se refere la cum și-au făcut studiile și averile, iar dacă în trecut au avut afaceri cu statul sau cu autoritățile locale, banii să le fie confiscați. 
4. Dacă o persoană sau firmă a contactat o lucrare cu statul sau cu autoritățile locale și se depășește prețul mediu, fapta să fie considerată infracțiune, iar bunurile părților care au semnat contractul să fie confiscate. În felul acesta va fi oprită jefuirea banului public din care hoții politici s-au înfruptat cel mai mult.
5. Verificarea averilor mai mari de 100.000 euro. În felul acesta, mari sume de bani și multe bunuri vor reintra în circuitul național.

Prof. Vălu NĂSTĂSELU

Vălu Năstăselu este profesor de istorie la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț. Născut în data de 13 august 1953, în comuna Valea Stanciului din județul Dolj, Vălu Năstăselu a urmat cursurile liceale la București și apoi facultatea pe care a absolvit-o în anul 1976. A primit repartiție în Neamț în același an, iar de atunci a predat la mai multe unități de învățământ, atât din mediul rural, cât și urban. Din 1999 este profesor de istorie la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț.

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. valisor 2 februarie, 2017 at 10:36 Răspunde

    pe scurt, un porc se aranjeaza astfel:
    6.ghilotinarea lui…
    ghilotinarea lui…
    ghilotinarea lui…

    spânzurarea lui… (cât stă ghilotina la tocilar)

    ghilotinarea lui…
    ghilotinarea lui…
    așa, da, după care șetc.
    extrem de direct, fără cale de mijloc, că ne-am dovedit prost-negociatori, până rezultă, din toate visurile lepădăturilor, varză hăcuită mărunt și pe capră s-o frigă lupu! Poate că AȘA va fi altfel…

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.