VOLEI CLUB UNIC, FORȚAT SĂ-ȘI PLĂTEASCĂ DATORIILE
Asociația Volei Club Unic Piatra Neamț se află într-o situație deloc comodă, cauza fiind datoriile mari pe care le are către firma Locativ Serv SRL, societate a Consiliului Local ce administrează imobilele aflate în proprietatea Primăriei Piatra Neamț. Pentru a-și recupera banii, deloc puțini, Locativ Serv a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva Volei Club Unic. Cererea a fost înregistrată în data de 16 decembrie 2016 la Tribunalul Neamț, urmând ca în perioada următoare să fie stabilit și primul termen. Cei de la Locativ Serv s-au văzut nevoiți să apeleze la ajutorul instanței pentru a-și recupera banii pe care Volei Club Unic îi datorează societații Locativ Serv. Suma se ridică la aproape 180.000 de lei și provine din chiriile și utilitățile pe care Club Volei Unic nu le-a plătit pentru cele șase apartamente pe care le-a avut închiriate din fondul locativ al municipalității. Clubul de volei, ca și alte asociații sportive pietrene, a beneficiat de ajutorul municipalității ce a fost oferit în numele sportului de perfomanță. Că de cele mai multe ori performanța a lipsit, deși fondurile alocate sportului au fost mai mult decât generoase, este o altă discuție. Pentru ca lucrurile să meargă bine, primăria a oferit cluburilor sportive și locuințe pentru a-și caza sportivii. Așa se face că cei de la Volei Club Unic au primit șase apartamente pentru a le pune la dispoziția voleibalistelor. În contracul privind închirierea la prețuri modice a celor șase locuințe, încheiat cu municipiul Piatra Neamț, Volei Club Unic avea obligația să achite lunar chiria, dar și cheltuielile de întreținere. Cum clubul de volei nu și-a respectat obligațiile contractuale, cei de la Locativ Serv SRL s-au adresat instanței, mărturie stând numeroasele procese aflate pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț. Numai că nici Locativ Serv nu și-a făcut treaba așa cum ar fi trebuit, iar acest lucru bănuim că ar fi putut să aibă legătură cu puterea politică pe care Vasile Ouatu, președintele clubului de volei, a avut-o la un moment dat. Ouatu a fost consilier local în mai multe mandate, iar intr-o perioada a fost chiar viceprimar al orașului Piatra Neamț. Dosarul 4244/279/2011, având ca obiect pretenții evacuare-reziliere contract cu părți Locativ Serv – reclamant pentru capătul de cerere pretenții, Primăria Piatra Neamț – reclamant pentru capătul de cerere reziliere contract și evacuare și Volei Club Unic – pârât, a avut parte de un proces maraton. Înregistrat în mai 2011, dosarul a fost finalizat doi ani mai târziu, cererea reclamanților fiind admisă în parte. Un alt dosar, 4243/279/2011, a fost finalizat în noiembrie 2014. Alte dosare, având același obiect, au fost finalizate în doar câteva luni. Toate procesle au fost câștigate de Locativ Serv SRL, iar pe rol se mai află alte trei dosare în care firma CL-ului a solicitat plata unor penalități la chirie pentru anumite intervale de timp.
În cererea de deschidere a procedurii de insolvență împotriva Volei Club Unic se arată că cea din urmă datorează peste 177.000 lei. La categoria creanțe bugetare au fost înscrise datoriile cu plata chiriei, după cum urmează:
– 16.433,29 lei – chirie și penalități de întârziere pentru locuința situată pe strada Mihai Viteazu, bl. D02, apt 23;
– 21.536,67 lei – chirie și penalități de întârziere – ap. 27, bl. D05, str. Mihai Viteazu;
-1.056,88 lei – chirie și penalități întârziere – ap. 72, bl. 122, str. Progresului;
– 4.078,37 lei – chirie și penalități întârziere – ap. 73, bl. 122, str. Progresului;
– 23.044,19 lei – chirie și penalități întârziere – ap. 11 și ap. 15, bl. A1, str. Aleea Viforului.
Totalul creanțelor bugetare este de 66.149 lei.
La această sumă se aduagă creanțele chirorografare, reprezentând datoriile acumulate de cele șase apartamente la plata utilităților, în valoare totală de 111.582,76 lei. Recordul absolut se înregistrează la ap. 27, bl. D05, str. Mihai Viteazu, cu 41.556 lei (cheltuieli de întreținere și penalități facturate de furnizorii de utilități). Urmează apt. 23., bl D02, cu 26.223 lei; apt. 73, bl. 122, str. Progresului-20.620 lei;ap. 72, bl. 122, str. Progresului-19.624 lei.
Așadar, banii din chirii și penalitățile aplicate, conform contractului, ar trebui să intre în bugetul local al Primăriei Piatra Neamț, o primărie prin bugetul căreia cam bate vântul după administrația Pinalti. Celelalte sume, înscrise la capitolul creanțe chirografare, ar trebui să ajungă în contul furnizorilor de utilități, printre care se află și Apaserv, societate a Consiliului Județean Neamț. Mult mai rapidă în alte situații, compania Apaserv a dat dovadă de multă indulgență atunci când au fost puse în discuție datoriile adunate de chiriașii celor șase locuințe închiriare de către Volei Club Unic. Sigur, situația nu a avut nicio treabă cu influențele politicului. (D.M.)
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
asa au procedat unii parveniti pe banii celor multi.au aranjat preluarea unei echipe.si-a creat capital politic pentru ciupit voturi apoi au sfidat autoritatile pe care mai cu putini ani in urma zicea ca le reprezinta.acest om practic a trait pe seama orasului.a preluat aiurea unicul,nu a investit nimic iar acum sfideaza o societate de-a primariei.omul care isi facea campanie electorala cu elicopterul nu are bani sa plateasca consumul de utilitati pentru echipa.va dati seama ce mare economist este si ce prudenta in afaceri.intradevar cei trei de la bahna au speriat orasul.
Sunt tare curios cine locuieste in acele apartamente. Ma indoiesc ca voleibaliste!