SSST!!! NU-L DERANJAȚI PE ȘEFUL DE POST PINGICĂ! „AOLEU, DOAMNĂ, DE CE AI SUNAT LA 112?”

„I-am spus domnului Pingică că am venit să depun o reclamație scrisă, pentru că în vară făcusem una verbală pe aceeași temă. În loc să fie atent la doleanța mea, la ceea ce aveam de reclamat, domnul polițist s-a uitat la mine și mi-a spus că-i plac ochii mei. <<Doamnă, dar ce ochi frumoși aveți! Așa sunt ei albaștri sau vi se trage de la pulover?>>. Căuta cumva, zic eu, să devieze discuția de la subiect, însă când am simțit că sare calul i-am reamintit de ce mă aflu acolo, spunându-i problema pe care o aveam. „<<Și ce vrei să-ți fac eu ,doamnă, acum, cu ce dovezi poți să vii tu la mine?>> Când i-am spus că vreau să fac o declarație scrisă, s-a ridicat de la birou și mi-a spus că el are treburi mai importante de făcut și că nu stă o jumătate de oră după mine ca să dau eu declarații, după care a ieșit din post”.

Aceasta este o mică parte din experiența pe care o femeie din comuna Bodești, județul Neamț, a avut-o cu șeful de post din localitate. Femeia voia să facă o reclamație împotriva vecinilor care i-au distrus mai mulți brazi. Mihaela Floroiu a povestit pentru atacul.ro cum a încercat, fără să reușească, să facă plângeri la poliție, dar și la primărie. Dacă șeful de post Pingică avea treburi mai importante de făcut, cei din conducerea primăriei au fost de negăsit pe motiv că, deși era în mijlocul săptămânii, lipseau că era zi de leafă. Dumitru Pingică este, de peste 8 ani, șef de post în comuna Bodești, județul Neamț. Dacă l-ai întreba de ce a dorit să se facă polițist, sigur ți-ar spune că asta a fost chemarea sa, că de mic copil a simțit așa un fior al dreptății, că este un om care a declarat război infractorilor, etc. În realitate însă, agentului șef principal Pingică nu-i prea mai arde de muncă. O fi din cauza uzurii muncii de polițist sau a dezinteresului pe care îl manifestă față de cetățean, adică față de cel care cotizează lună de lună la buget pentru a încasa el leafa de 3.000 de lei/lunar. Altfel nu se explică tratamentul pe care agentul Pingică i l-a aplicat unui cetățean din comună care a vrut să depună o plângere penală împotriva unor persoane care i-au încălcat fără voia sa proprietatea, producându-i și distrugeri. Comportamentul șefului de post din Bodești ar trebui să dea de gândit tuturor celor din sistem plictisiți de munca de polițist sau dezinteresați pur și simplu de ceea ce ar trebui să facă. Nu în ultimul rând, ar fi bine ca șefii Poliției să nu mai tolereze oameni care își bat joc de cetățeni, implicit de uniforma pe care o poartă.

Vecini cu oftică pe gardul viu din brăduți

Mihaela Floroiu a cumpărat în urmă cu 10 ani, împreună cu soțul său, un teren în comuna Bodești, unde au ridicat o gospodărie. Cum în țară nu prea au avut ce face, ca multe alte milioane de români, cei doi au fost nevoiți să ia calea străinătății, muncind în Anglia de 2 ani. Mihaela Floroiu spune că nu a avut nimic de împărțit cu vecinii, până în vara acestui an, când a constatat că cineva i-a ciopârțit brazii pe care îi plantase la granița proprietății. „Avem casa la Bodești din anul 2007, iar delimitările de teren le-am făcut conform legii, neavând niciodată nemulțumiri din partea vecinilor. Am considerat atunci că este mult mai frumos și sănătos ca în loc de gard din fier sau lemn să delimităm proprietatea cu puieți de braz, lucru cu care a fost de acord și vecinul din acea perioadă. În cei 9 ani de când i-am plantat am avut grijă de acest gard, brazii fiind de o frumusețe rară. În vara acestui an, când am venit acasă la Bodești, am constatat că avem vecini noi. Aceștia au început să-și facă gard pe terenul lor, exprimându-și totodată nemulțumirea față de gardul nostru: că îi deranjează, că nu le place și să facem cumva să dispară. Am încercat să discutăm cu ei, să-i facem să înțeleagă că brazii sunt frumoși și că sunt plantați pe proprietatea noastră. Într-o zi am lipsit câteva ore de acasă, iar la întoarcere am găsit crengile brazilor tăiate. Am cerut socoteală noilor vecini pentru că intraseră pe proprietatea noastră, iar ei ne-au răspuns că au vrut să demonstreze că nu glumesc și că vor face tot ce este posibil ca brazii să dispară”, a declarat Mihaela Floroiu. Supărată, femeia a mers a doua zi, 16 august, la Postul de Poliție din Bodești să facă o plângere împotriva vecinilor.

Primul refuz de a înregistra plângerea

Mihaela Floroiu a găsit la post un agent de poliție căruia i-a povestit ce i s-a întâmplat. În loc să înregistreze o plângere penală, așa cum legal se procedează, polițistul a convins-o să renunțe la idee, cu promisiunea că va discuta el cu vecinii ce nu iubesc brazii. „Polițistul m-a ascultat, după care m-a rugat, în mod politicos, că ar fi mai bine dacă nu am face o declarație scrisă, deoarece implică multe demersuri. În schimb, agentul a promis că va merge la vecinii mei pentru a-i convinge să ajungem la o înțelegere amiabilă și să nu distrugă brazii. I-am explicat polițistui că suntem foarte îngrijorați pentru că dacă vecinii și-au permis să intre pe proprietatea noastră cât noi eram acasă, ce se putea întâmpla după ce plecam? A insistat că se va ține de cuvânt și va discuta cu cei care ne-au  călcat proprietatea”, a mai spus Mihaela Floroaia. Pe 22 august, familia Floroaia a plecat în Anglia, ca în septembrie să fie anunțați de o rudă care are grijă de gospodărie că brazii încep să se usuce. „Mi-am dat seama imediat că vecinii s-au ținut de cuvânt și mi-au „ucis” brazii, pentru că înainte de a pleca de acasă le-au spus altor vecini că se vor ține de cuvânt și o să-mi distrugă gardul viu”, a declarat Mihaela Floroiu care pe data de 4 octombrie a revenit la Bodești. „Când am ajuns acasă am observat că unii brazi sunt uscați de tot, iar alții în curs de uscare. Am chemat un inginer silvic care i-a analizat, confirmând că sunt intoxicati”

Sedus de ochii reclamantei, agentul Pingică intră în scenă

A doua zi, pe 5 octombrie, Mihaela Floroiu s-a deplasat la Postul de Poliție Bodești pentru a reclama cele întâmplate. L-a găsit pe șeful de post, agentul șef principal Dumitru Pingică. Numai că în loc să găsească înțelegere din partea omului legii, acesta i-a dat cu flit reclamantei, fiind mult mai preocupat de ochii acesteia, decât problema care o măcina. Ce s-a întâmplat în sediul postului de poliție întrece orice fel de închipuire. „I-am spus domnului Pingică că am venit să depun o reclamație scrisă, pentru că în vară făcusem una verbală pe aceeași temă. În loc să fie atent la doleanța mea, la ceea ce aveam de reclamat, domnul polițist s-a uitat la mine și mi-a spus că-i plac ochii mei. <<Doamnă, dar ce ochi frumoși aveți. Așa sunt ei albaștri sau vi se trage de la pulover?>>. Căuta cumva, zic eu, să devieze discuția de la subiect, însă când am simțit că sare calul i-am reamintit de ce mă aflu acolo, spunându-i problema pe care o aveam. <<Și ce vrei să-ți fac eu, doamnă, acum, cu ce dovezi poți să vii tu mie, că astă vară ai vorbit cu cutărescu. De ce nu ai făcut reclamație scrisă atunci?>>. Cu alte cuvinte tot eu eram vinovată. Când i-am spus că vreau să fac o declarație scrisă, s-a ridicat în picioare și mi-a spus că el are treburi mai importante de făcut și că nu stă o jumătate de oră după mine ca să dau eu declarații. S-a ridicat de pe scaun și ieșit din post, moment în care m-am ridicat și eu și am plecat că doar nu puteam să rămân în postul de poliție. I-am spus atunci că nu voi lăsa lucrurile așa și că voi merge până-n pânzele albe că ceea ce au făcut vecinii mei reprezintă infracțiune, violare de domiciliu și distrugere, un bun al meu fiind distrus.”

Dată aproape afară din postul de poliție, femeia s-a gândit că singura sa șansă este să sune la 112, ceea ce a și făcut. I-a povestit operatoarei ce a pățit, inclusiv că șeful de post nu i-a primit plângerea, după care i s-a comunicat că o s-o sune cineva de la post. Și… supriză, a sunat-o nimeni altul decât agentul Pingică. „<<Aoleu, doamnă, ce faci? De ce ai sunat la 112, că asta nu este o situație de urgență?! Ce-i cu dumneata?>> Eu îi repet domnului Pingică ceea ce i-am spus și în post, și anume că nu renunț. S-a supărat și a zis că dacă nu am ce face, să merg la el la post și să depun o declarație, ceea ce am și făcut. Mi-a spus s-o scriu acasă ca să nu mai piardă timpul pe la post”. Zis și făcut. A doua zi, dis de dimineață, cu reclamația în mână, Mihaela Floroiu a ajuns în fața postului de poliție, însă nu era nimeni. Doar un afiș pe care scria că în caz de urgență să se sune la 112 sau un alt număr de telefon care avea câteva cifre șterse. A revenit după o oră, două, însă la fel, ușa era încuiată. Atunci a sunat la primărie să vorbească cu primarul, vicele sau secretarul. Nu era niciunul, o persoană care i-a răspuns la telefon spunându-i să-și ia gândul să găsească pe cineva pentru că e zi de leafă și lumea e plecată. Cu alte cuvinte, să înțelegem că atunci când e zi de leafă la Primăria Bodești, conducerea primăriei nu mai trece pe la muncă. Sau poate asta se întâmplă acum, în octombrie, când oamenii mai fac vin, zarzavat sau pun murăturile pentru iarnă. Văzând că nu are nici o șansă să depună plângerea, Mihaela Floroiu a sunat din nou la 112, iar de această dată pe fir a intrat Poliția Piatra Neamț. „M-a sunat cineva de la Piatra Neamț și mi-a spus să duc plângerea la Poliția Municipiului. Încă nu am făcut-o, în schimb am sesizat, pe adresa publicată pe site-ul Poliției Neamț, conducerea instituției. La fel am procedat și în cazul Primăriei Bodești. Soțul meu a luat probe de pământ de la rădăcinile brazilor pentru a le duce la analiză și a găsit sare grunjoasă. Nu avea cine s-o pună decât cei care ne-au amenințat. Vom pleca din țară în curând, mergem la muncă să ne câștigăm traiul. Cine va avea grijă de proprietatea noastră, în condițiile în care suntem umiliți cu noi aici prezenți? Ce trebuie să facem pentru ca polițiștii să-și facă treabă și să-i pedepsească pe cei vinovați? Avem și probe și tot nu ne bagă nimeni în seamă”, a conchis Mihaela Floroiu.

„Să vină doamna să facă plângere sau să facă ce dorește”

L-am contactat telefonic și pe șeful de post Dumitru Pingică pentru a răspunde acuzațiilor aduse, însă acesta a precizat că nu discută prin telefon. „Să vină doamna să facă o plângere sau să facă dumneaei ce dorește. Nici nu am posibilitatea, nici timpul necesar să vorbesc cu dumneavoastră”, a declarat Pingică.

Atîta timp cît un cetățean a fugit două zile după șeful de post pentru a depune o plângere, fără a reuși, nu ne miră că agentul Pingică nu a avut timpul necesar pentru a discuta cu noi. Poate își va găsi timp să dea explicații superiorilor.

Daniel MURARU