Author: Daniel Muraru
Daniel Muraru este jurnalist de investigație cu aproape 30 de ani de experiență în presa scrisă și audiovizuală. A activat în cadrul unor importante instituții media locale, precum Monitorul de Neamț, Realitatea Media, Est TV, Tele M și Roman TV, și a colaborat cu publicații de referință din presa națională, între care Academia Cațavencu, România Liberă, Evenimentul Zilei etc. De asemenea, a sprijinit realizarea unor investigații jurnalistice ale Pro TV și Recorder. În prezent, este fondatorul și coordonatorul publicației de investigații Atacul.ro. Prin investigațiile jurnalistice privind administrația publică, integritatea instituțională și gestionarea fondurilor publice, a contribuit la aducerea în atenția opiniei publice a unor aspecte de interes major, care au generat verificări și demersuri din partea autorităților competente. De asemenea, a obținut soluții favorabile în litigii relevante pentru protejarea libertății presei și a dreptului publicului la informare, contribuind la consolidarea principiilor libertății de exprimare și ale jurnalismului de interes public.
Cinci comune din Neamț, cadastrate integral. Gratuitate pentru cetățeni. Ei sunt obligați să colaboreze cu ...
Sursa foto: nt.ancpi.ro3 februarie 2026Cum au transformat Predoiu și Despescu 160.000 de români în „fantasme” și cum serviciile secrete ...
Imagine generată cu AI3 februarie 2026Noi reglementări privind suma minimă neimpozabilă din salarii, pentru anul 2026. Ce angajați beneficiază
Imagine generată cu AI30 ianuarie 2026Salvați Copiii: NU reducerii vârstei pentru răspunderea penală. Argumente și lipsuri
Imagine generată cu AI30 ianuarie 2026

Arhivă




