Șmecherii la Primăria Piatra-Neamț. Instituția va scoate la licitație un teren pregătit ilegal pentru instalarea unui sistem fotovoltaic. Implicat este un medic cunoscut

0
5255

 

Un teren de-al Primăriei Piatra-Neamț va fi scos la licitație pentru închiriere, în condițiile în care, de aproape un an, acolo se lucrează de zor. Cel care și-a exprimat dorința de a închiria suprafața respectivă, medicul Nelu Dorel Cosma, fost patron al Clinicii Antares, a făcut deja lucrările premergătoare, pe teren urmând să fie montat un sistem fotovoltaic. Aceste informații nu au fost aduse la cunoștința consilierilor locali, care au aprobat ca terenul respectiv să fie închiriat, prin licitație publică, dând astfel curs solicitării depuse de Cosma, ce deține o proprietate lipită de terenul în cauză. Consilierii locali cu care am discutat spun că nu au știut că pe terenul respectiv s-a intervenit masiv fără să existe autorizațiile necesare. A recunoscut acest lucru chiar medicul Cosma, într-o discuție cu redactorii atacul.ro. Polițiștii locali, chemați la fața locului, au precizat că, pentru lucrările efectuate (gard, amenajare teren, amplasare accesoriu sistem fotovoltaic) erau obligatorii avizele și autorizațiile. Grav este că medicul Cosma a demarat lucrări pe un teren care nu-i aparține, ceea ce reprezintă o ilegalitate. În neregulă este și faptul că aleșii locali sunt părtași, prin votul lor, la legalizarea unei intervenții neautorizate asupra proprietății municipalității, fără să verifice realitatea în teren. Dată fiind situația, prefectul are obligația să analizeze hotărârea consiliului local, să o confrunte cu situația de pe teren și să se pronunțe în consecință. În paralel, nu ar fi rău dacă și alte instituții ale statului s-ar implica să descâlcească această manevră.

Foto: Pompă de căldură amplasată de medicul Cosma pe terenul primăriei

Foto: Terenul are cale de acces prin curtea clădirii Direcției de Sport

Chirie stabilită la 1,85 lei/mp/lună

Ședința Consiliului Local Piatra-Neamț de joi, 26 februarie, a avut pe ordinea de zi un proiect (nr. 10), inițiat de primarul Adrian Niță, privind scoaterea la licitație publică, în vederea închirierii, a unui teren de pe strada Alexandru cel Bun, nr. 3. Vorbim despre suprafața de 535 de metri pătrați, teren aflat în domeniul privat al municipalității, care se află în spatele clădirii Direcției Județene de Sport Neamț (vizavi de Grădina publică „Nicu Albu”, fost Zoo). Terenul are accesul asigurat prin curtea clădirii DJSN, din strada Ștefan cel Mare.

Proiectul a trecut cu 15 voturi și 5 abțineri (consilierii Baciu, Tatomir, Enache și Iacob). Astfel, a fost obținută libertatea de a închiria, la licitație publică, pentru o durată de un an, acest teren.

FOTO: O parte din terenul în cauză văzut de pe strada Calistrat Hogaș

Prețul minim pentru închirierea celor 535 de mp a fost stabilit la 1,85 de lei/mp/lună, adică 11.877 de lei/an pentru întreaga suprafață, în baza unei evaluări făcute de o firmă specializată.

În studiu de oportunitate, este menționat că „terenul propus pentru închiriere are o destinație utilă, chiria obținută se va constitui venit nou la bugetul local” și că „în prezent, terenul este liber nefiind încheiat niciun contract de închiriere”. Același document mai stipulează că „din punct de vedere al mediului, prin activitatea propusă a se desfășura în urma realizării închirierii, nu se vor afecta condițiile de mediu, deoarece se propune închirierea unui teren”.

În niciun act atașat proiectului de hotărâre nu este făcută vreo mențiune cu privire la „activitatea propusă”. În raportul de specialitate se face referire la o cerere, din data de 12 februarie 2026, a medicului Dorel Nelu Cosma care solicită închirierea terenului în suprafață de 535 mp, situat în Piatra Neamț, strada Alexandru cel Bun, nr3. Și că, având în vedere această cerere, este necesară scoaterea la licitație a bunului imobil. Niciun cuvințel despre ceea ce intenționează să facă cu terenul.

Informațiile din documentele prezentate consilierilor locali sunt lapidare, ceea ce am găsit noi pe teren neregăsindu-se în acte atașate proiectului de hotărâre. Asta arată că cei care scriu hârtii în primărie nu verifică situația din teren. Nici că ar fi interesați. Dacă ar fi făcut-o, ar fi văzut că terenul nu este liber, că a fost consolidat și pregătit pentru instalarea unui sistem fotovoltaic.

„Se lucrează de un an acolo!”

În realitate, însă, terenul a fost îngrădit, amenajat, iar pe el a fost amplasat un accesoriu pentru instalarea unui sistem fotovoltaic. 

Gheorghe Paisa, directorul Direcției Județene de Sport Neamț, a cărei clădire se află lângă terenul ce urmează să fie închiriat prin licitație publică, ne-a declarat că acolo se lucrează de aproape un an și că cel care o face dorește să consolideze dealul, „pentru că atunci când plouă puternic, tot noroiul se duce în curtea lui (n.r. curtea medicului Cosma)”. Paisa a fost înțelegător și a lăsat muncitorii să folosească inclusiv terenul instituției, pe care și în prezent se află grămezi de pământ.

„Am inversat, cumva, ordinea lucrurilor”

Contactat de redactorii atacul.ro, medicul Cosma a recunoscut că a intervenit asupra terenului primăriei fără a avea acest drept, suprafața fiind a municipalității, și fără a obține aprobările necesare.

„Am făcut ceva să fie bine, e adevărat că nu am spus la primărie (…) Am inversat, cumva, ordinea lucrurilor”. Medicul a recunoscut și că a montat și o pompă de căldură ce urmează să fie integrată într-un sistem fotovoltaic.

FOTO: Terenul de pe strada Alexandru cel Bun, nr. 3, Google Maps

„Am intervenit pentru că acolo terenul era o pacoste pentru mine, veneau ploile și îmi aduceau tot felul de gunoaie și mâl. La fiecare ploaie mai puternică, în curte la mine era dezastru, mâl de 3-4-5 centimetri, câteodată. Și am zis să fac ceva, am făcut 2-3 îndiguiri cu terasări și am zis că dacă e acolo în spatele curții mele să-l îngrijesc eu, să-l țin eu. Am stabilizat cumva malul acolo, am pus geogrid, celule din alea care se bagă în pământ ca să țină malul, să nu mai fugă pământul. A trebuit să fac ceva, că nu mai puteam. Eu am solicitat să-l închiriez”, a declarat medicul Nelu Cosma.

Întrebat dacă intenționează să monteze un sistem fotovoltaic, Nelu Cosma a spus: „M-am gândit, la un moment dat, … aș putea să pun niște panouri acolo, ce să zic, are o orientare bună!. … Am pus și pentru asta pompa de căldură (n.r. parc fotovoltaic). Am zis că dacă pun o pompă de căldură să o țin departe de casă. Terenul, din punctul meu de vedere, pot să-l folosesc în mai multe feluri, inclusiv pentru amplasarea de panouri fotovoltaice”.

Întrebat ce va face dacă la licitație vor participa și alte persoane care vor ridica prețul închirierii, medicul a răspuns că este conștient de acest lucru, iar dacă va pierde terenul își va lua bunurile de acolo.

Specialiștii cu care ne-am consultat ne-au precizat, după ce le-am prezentat poze cu terenul și instalația deja montată, că „cel mai probabil pune cineva panouri pe terenul în pantă, pare pregătit pentru așa ceva”.

Echipamentele Ecoforest (pompa de căldură din imaginea de mai jos) sunt special concepute pentru a fi integrate cu sisteme de panouri fotovoltaice. 

Poliția locală în acțiune

FOTO: Poliția locală, la fața locului

La solicitarea atacul.ro, doi reprezentanți ai Poliției Locale Piatra-Neamț s-au deplasat la fața locului pentru verificări. Ei au precizat că lucrările realizate trebuiau să fie autorizate, atât pentru construirea gardului, pentru montarea pompei de căldură, cât și pentru intervenția asupra terenului. 

De unde siguranța medicului?

În momentul în care Primăria Piatra-Neamț va organiza licitația pentru închirierea terenului, orice persoană care întrunește condițiile impuse va putea să participe și să-și adjudece suprafața pentru o perioadă de un an.

Terenul este înclinat la aproximativ 35 de grade, adică numai bun pentru panouri fotovoltaice (cu eficiență excelentă dacă sunt amplasate la un unghi de înclinare cuprins între 30 și 45 de grade). Asta trădează faptul că investiția a fost gândită, calculată, acum aflându-se în fază incipientă.

De cealaltă parte avem nesăbuința medicului de a investi într-un teren care nu-i aparține, în condițiile în care închirierea acestuia trebuia să treacă printr-o procedură la vedere. O fi primit medicul garanția că terenul îi va reveni? Este o ipoteză de luat în calcul. 

D. MURARU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.