Procesul de corupție în care este judecat primarul Chitic a început cu o amânare. Următorul termen, peste 67 de zile

3
785

 


Procesul în care sunt judecati pentru fapte de corupție primarul orașului Piatra Neamț, Dragoș Chitic, omul de afaceri Mihai Apopii , notarul Alexandru Casapu,  evaluatorul Vasile Zăpor și foștii angajați ai primăriei: Vasile Vișan (secretar) și Marin Bordei (șef Serviciu administrare patrimoniu),  a avut, ieri, primul termen la Curtea de Apel Bacău și a început cu o amânare. Cel mai probabil, așa cum se întâmplă de regulă în astfel de situații, inculpații au solicitat un nou termen pentru angajarea apărătorilor. Astfel, următorul termen a fost fixat pentru data de 30 octombrie, adică peste două luni și o săptămână, timp suficient pentru cei șase inculpați să-și găsească cei mai buni avocați din județ, regiune sau chiar din țară. Municipiul Piatra Neamț s-a constituit parte civilă în dosar, în vederea recuperării prejudiciului în valoare de 1.089.170 lei, stabilit în timpul anchetei procurorilor anticorupție. Așadar, Dragoș Chitic, care a lucrat la firma Tehnoprod SRL, controlată de Apopii, este judecat că a pus umărul la prejudicierea Primăriei Piatra Neamț, instituție pe care o conduce în prezent din calitatea de primar. Chitic, ca și ceilalți cinci inculpați, beneficiază de prezumția de nevinovăție, urmând ca ancheta judecătorească să stabilească dacă cei incriminați sunt sau nu vinovați. Procurorii DNA afirmă că da, cercetările desfășurîndu-se sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (Chitic și Vișan) și complicitate la abuz în serviciu (Bordei, Zăpor, Casapu și Apopii). Procurorii anticorupție au stabilit că, în perioada 20 – 28 ianuarie 2010, Dragoș Chitic, viceprimar în acea perioadă, și Vasile Vișan, secretarul primăriei, beneficiind de sprijinul inculpatului Marin Bordei, au semnat și avizat mai multe documente care au stat la baza emiterii, de către Consiliul Local Piatra Neamț, a unei hotărâri prin care a fost inventariată, la o valoare mult diminuată, suprafața totală de 21.055 mp de teren in municipiul Piatra Neamț. În baza acestei hotărâri, afirmă procurorii, în februarie 2010, a fost încheiat un contract prin care Consiliul Local Piatra Neamț, reprezentat de inculpații Chitic și Vișan, a cedat inculpatului Apopii proprietatea suprafeței de 21.055 hectare, evaluată la 576.278 lei, în schimbul unui teren în suprafață de 11.156 mp, situat tot pe raza orașului, evaluat la 973.629 lei. Ca urmare a evaluări realizate de Vasile Zăpor, Primăria Piatra Neamț a achitat inculpatului Apopii diferența de 397.351 lei, în data de 27 ianuarie 2015.

„Acest contract a fost încheiat în condițiile în care inculpații Chitic Dragoș Victor și Vișan Vasile cunoșteau că această operațiune era din punct de vedere economic defavorabilă municipiului și privea inclusiv o suprafață de teren care făcea parte din domeniul public al localității. Diferența de valoare, respectiv suma de 397.351 lei, a fost achitată de municipiul Piatra Neamț inculpatului Apopii Mihai la data de 27 ianuarie 2015.  Evaluarea terenurilor ce aparțineau primăriei Piatra Neamț a fost realizată de inculpatul Zăpor Vasile, în calitate de expert, care le-a subevaluat cu suma totală de 1.089.170 lei, cunoscând că rapoartele sale vor fi determinante pentru încheierea contractului de schimb menționat mai sus, autentificat de notarul public Casapu Alexandru. Acesta din urmă a autentificat contractul respectiv cu încălcarea dispozițiilor legale, în condițiile în care cunoștea că una dintre suprafețele ce făcea obiectul schimbului (9.874 mp), făcea parte din domeniul public al municipiului Piatra Neamț. Prin aceste demersuri, a fost produs municipiului Piatra Neamț un prejudiciu în valoare de 1.089.170 lei care constituie totodată un folos necuvenit pentru inculpatul Apopii Mihai”, se arată în comunicatul DNA din luna februarie 2018.

 

Dragoș Chitic și Vasile Vișan mai sunt cercetați într-un dosar aflat în lucru la DNA Bacău și în care au calitatea de suspecți, împotriva lor fiind începută urmărirea penală. Este vorba de dosarul privind finanțarea echipei de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț cu sume substanțiale de la bugetul Consiliului Local Piatra Neamț, dar și de la bugetul Consiliului Județean. Procurorii au audiat zeci de martori, atât consilieri locali, cat și județeni, din perioada în care FC Ceahlăul Piatra Neamț primea sume colosale din bani publici. În același dosar au calitatea de suspecți inclusiv foști viceprimari ai orașului Piatra Neamț, dar și un fost președinte al Consiliului Județean Neamț. Sursele noastre afirmă că dosarul va ajunge în instanță în curând.

Daniel MURARU

Citeste si:

Tun imobiliar de 3,8 milioane de euro. Unde s-au dus banii pe care trebuia să-i câștige Primăria Piatra Neamț

Mafia schimburilor de terenuri din Primăria Piatra Neamț. Tarlaua care l-a băgat pe Chitic în „malaxorul” DNA

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. FLORIN 26 august, 2018 at 21:29 Răspunde

    Asa cum am spus de la inceput,aceasta ancheta o sa fie compromisa,bagatelizata,aminata pina se va alege praful la fel ca toate anchetele care au vizat orice hotie mare din tara asta.

    Asta e Parchetul/DNA-ul praf de coruptie si incompetenta a lui Lazar/Kovesi care reprezinta statul mafiot/paralel si care a patronat distrugerea acestei tari prin protectia tuturor hotiilor din ultimii 27 de ani din tara asta.

    Pentru Romania,singura salvare este ca institutiile mafiote gen PARCHET/DIICOT/SRI/IPJ/DNA sa fie desfiintate.

    Alta solutie nu mai este.

  2. Cristian 27 august, 2018 at 11:45 Răspunde

    Tatăl mafiotilor! Are jumate de oras in proprietate, sa ne spună si noua, cum de la Pangarati a ajuns vataf la Piatra Neamț! Si acum, nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute! Florin are dreptate! Cat timp instituțiile sunt conduse de alți mafioți, nu se va face nimic! Fraierilor asa le trebuie! În curând, Piatra Neamț se va numi orasul lui Apopii! Nici Pinalti nu a reusit asta! Unde e DNA, Parchet si naiba sa va ia de autorităti! Pana când închideți ochii? Voi nu tot aici trăiți! V-a cumparat tăcerea cu doi lei? Unde este presa adevărată?ati lăsat un singur om sa lupte în timp ce voi va complaceti in maruntisul lui Apopii? Voi ziaristilor unde trăiți? Nu tot in acest oras? Sa va fie rusine! Chitic si Apropii ar trebui sa-si dea demisia! Nu va e rusine? La puscărie cu voi, golanilor!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.