JAF ÎN PĂDURILE PRIMĂRIEI: „ÎMI SPUNEȚI MIE DE CORUPȚII ĂȘTIA DE LA ROMSILVA, DOAMNA PRIMAR?

2
1249

tododo-copy

Vorbe grele, dar cu iz de credibilitate, au fost aruncate într-o ședință a Consiliului Local Poiana Teiului de către Gheorghe Todosia (foto), un afacerist în domeniul exploatării lemnului. Comuna Poiana Teiului, din județul Neamț, ca multe alte localități situate în zona de munte a României, deține în proprietate 925 de hectare de pădure. De altfel, două treimi din suprafața localitătii este acoperită de vegetație forestieră: 9.391 ha aparține statului, 925 ha primăriei, iar 420 ha sunt proprietate privată. Așa cum a procedat majoritatea primăriilor ce au în proprietate terenuri cu vegetație forestieră, și Poiana Teiului a încheiat un contract cu Direcția Silvică Neamț pentru paza celor 925 hectare de pădure. Numai că, din câte se pare, primăria nu a făcut altceva decât să pună lupul paznic la stână, în sensul că recent s-a constatat că din pădurile primăriei se fură ca în codru, suspecții principali fiind tocmai cei care sunt plătiți să le păzească. Și chiar dacă există elemente care demonstrează acest lucru, cei care, aleși de cetățeni, gestionează averea primăriei nu par a înțelege sau se prefac că nu înțeleg ce se întâmplă. Și asta în condițiile în care se vorbește de jaf în pădurile primăriei, defrișări masive, folosire ilegală a ciocanului de marcat, ș.a.m.d. Probabil că aleșii nu știu că primăria administrează în numele cetățenilor o avere a întregii comunități sau, mai grav, toți sunt prinși în diverse jocuri ilegale care au ca miză materialul lemnos din pădurea localității.

Ședință de CL cu scântei și consilieri habarniști

Jaful din pădurile pe care Primăria Poiana Teiului le deține în proprietate a ieșit la iveală la ultima ședință din 30 august, a Consiliului Local Poiana Teiului. Gheorghe Todosia, patron al unei firme de exploatare a lemnului, s-a prezentat la întrunirea consilierilor locali pentru a-și rezolva o problemă veche de aproape un an. Concret, firma lui Todosia a câștigat, în septembrie anul trecut, o licitație organizată de Primăria Poiana Teiului pentru achiziționarea unei cantități de 190 mc lemn. Numai că omul, care a plătit integral contravaloarea masei lemnoase, nu a reușit să scoată din pădure decât 50 mc de lemn. Motivul: arbori marcați aiurea și cu un alt ciocan silvic. Constatarea a fost făcută de Corpul de Control al Direcției Silvice  care, în urma unei anchete pe teren, a luat decizia demarcării arborilor care făceau obiectul contractului. În raportul Silvicului se vorbește atât de marcări ilegale dar și de, atenție, defrișarea unei suprafețe de 2,3 hectare de pădure. Raportul a ajuns la Postul de Poliție Poiana Teiului, iar de aproximativ zece luni polițiștii anchetează și tot anchetează.

„Vreau lemnul!”

La ședința din 30 august, Gheorghe Todosia a solicitat Consiliului Local să-i rezolve problema, adică să voteze dacă îi dă sau nu diferența de masă lemnoasă licitată. Problema a fost inclusă pe ordinea de zi, fiind plasată la finalul ședinței. „Anul trecut, în 25 septembrie, am licitat 190 mc lemn într-o partidă scoasă la licitație de Primăria Poiana Teiului. Ulterior, cei de la Silvic s-au dus si au demarcat masa lemnoasa, rămânând ca domnul primar de atunci (n.r. Petre Bâia) sa-mi dea diferența de masă lemnoasă din altă parte. Cei de la Silvic, după demarcarea celor 190 , au marcat 50 mc și, sincer să fiu, nu înțeleg rațiunea, pentru lemnul ăla trebuie exploatat. Primăria pierde, acolo sunt arbori de 120 de ani ce trebuie exploatați. Dar eu știu care a fost rațiunea, iar primăria trebuie să le ceară socoteală (n.r. celor de la Silvic). Când au greșit, atunci când au marcat 190 mc sau când au marcat 50 mc? Pădurea este singura avere a comunei și trebuie avut grijă. Vedeți că bani trebuie peste tot. Din păcate, din averea asta s-a scurs mult peste prevederile APV-urilor (avize de punere în valoare pentru exploatarea masei lemnoase) și peste ceea ce a încasat primăria. Eu acum solicit să mi se dea masa lemnoasă licitată, mai exact diferența de la 50 mc la 190 mc. Am plătit lemnul integral, respectiv 39.027 lei, însă nu am primit toată marfa”, a declarat în fața consilierilor Gheorghe Todosia. Primarul Ana Ancuța a luat cuvântul și le-a precizat consilierilor că decizia se află în mâna lor. A fost momentul în care început frământarea aleșilor locali, cei mai mulți fiind pe lângă subiect. Nici în ședință nu s-au arătat prea interesați că din pădurea comunei Poiana Teiului s-a furat de s-a rupt, iar suspecți sunt nimeni alții decât cei care sunt plătiți să o păzească. Dialogul care a avut loc între consilieri, primar, secretar și Gheorghe Todosia a fost unul halucinant de-a dreptul. Patronul își cerea diferența de lemn de la primărie, iar consilierii locali o țineau pe-a lor că autoritățile trebuie să-și facă treaba. Primarul îi cere secretarului, „jurist de meserie, să ia problema în mâini. Iar secretarul se conformează: „Cu ce am greșit noi că am contractat această masă lemnoasă? Nici dânsul nu a greșit, nici noi nu am greșit. Acum cine se face vinovat de ce a marcat și cu ce a marcat… s-a deschis un dosar penal care nu este finalizat”. Salvați de secretar, mai mulți consilieri, în cor: „Este un litigiu, nu se poate lua o hotărâre”. Iar discuțiile au continuat mult și bine, fără ca nimeni să ceară clarificări privind jaful descoperit în păduri de Corpul de Control. Cel care a vrut să clarifice situația a fost tot Gheorghe Todosia: „Haideți să vedem ce a spus Corpul de Control referitor la situația asta! Însă vă spun eu, dacă ăia de la Silvic voiau să fie categorici spuneau cine a marcat acolo, de ce au marcat, cum au marcat. Ce spun ei că nu se știe? Sa vină și le spun eu cine a marcat și de ce au marcat…nu încercă acum să …”

Ce spune raportul Corpului de Control al Direcției Silvice:

„Corpul de Control al Direcției Silvice Neamț, în data de 19.11.2015 a început verificarea sesizării nr. 9744 din 16.11.2015, în raza Ocolului Silvic Poiana Teiului, constatând și stabilind următoarele: echipa formată din inginer Cucoș Vasilică, tehnician Vasiliu Stelian, din cadrul Corpului de Control și inginer Pepe Andonescu Mihai, pădurar Bîrsănuc Gheorghe, titular Cantonului 14 „Bostanu” din cadrul Ocolului Silvic Poiana Teiului, s-a deplasat în locul indicat de reclamant. Cel din urmă a reclamat că Todosia Gheorghe, administratorul societății SC Todosia Forest SRL, cu sediul în Poiana Teiului, a început exploatarea fără autorizație a unei parcele situate lângă islazul din Poiana Teiului, sub stână, la poartă. Dupa consultarea amenajamentului silvic constituit în anul 2015, fiind un silvopastoral al Primăriei Poiana Teiului, cu contract de pază încheiat cu Ocolul Silvic Poiana Teiului, parcela sesizată este UA 88, UP 3 Galu, un arboret de molid cu 3 clase de vârstă: 20%- 145 de ani, 50%– 125 de ani și 30%– 85 de ani. Panta este de 25%, solul fiind scheletic, stâncos, fiind în grupa I funcțională, suprafața de 4,7 hectare. În această parcelă s-a efectuat o punere în valoare în vara anului 2015, produse principale conservare, de către domnul inginer Cosău Cosmin, salariatul Ocolului Silvic Poiana Teiului, constituindu-se partida nr. 9.212, cu volumul de 190 metri cubi, specia molid (50 de file) marcată cu ciocanul rotund Rp 23 137 si vopsea albastră, care a fost licitată de Primăria Poiana Teiului și câștigată de SC Todosia Forest SRL. Administratorul societății, Todosia Gheorghe, a tăiat și transpotat din partidă, fără autorizație, un număr de 10 arbori de molid  cu volumul de 33, 717 metri cubi, din care volumul de 5 metri cubi a fost găsit la marginea drumului auto Cornu și a fost dat în custodie domnului Todosia Gheorghe cu procesul verbal 7.391 din 17 .11.2015. Comisia de verificare a efectuat o reinventariere a partizii, constatându-se un număr de 45 de arbori pe picior ce aveau aplicată o amprentă rotundă neidentificată, tot cu vopsea albastră, atât la baza din aval cât și la 1,30 metri de la sol. Cioplajele care au aceste amprente sunt făcute recent față de cele ce fac obiectul partizii nr. 9.212. În aceste condiții, de îndată am întocmit un proces verbal de constatare a unor împrejurări ce pot constitui infracțiuni, care s-a transmis sub semnătură de primire agentului de poliție Bodron Cezar Iulian de la Poliția Poiana Teiului. Deoarece în această parcelă s-a găsit o cioată de molid nemarcată, cu diametrul de 90 de centimetri, cu materialul lemnos pe loc și o cioată nemarcată de molid cu diamentrul de 60 de centimetri, iar în UA 89 C, altă parcelă prinsă în sesizare, s-au mai găsit trei cioate din care un molid cu diametru de 78 cm, care era la stână(molid nemarcat), am încheiat și un act de control parțial în cantonul 14 Bostanu, gestionat de pădurarul Bîrsănuc Gheorghe. Valoarea nejustificată a actului de control este 5377,731 de lei, inclusiv TVA și volumul de 15,067 metri cubi, urmând ca după valorificarea volumului de 6,992 metri cubi lăsat în custodia pădurarului, valoarea acestui lemn să se scadă din valoarea totală nejustificată cu acordul contabilității a ocolului. Menționăm că în data de 18.11.2015 am început o reinventariere a unei partizi de ingienă- marcată de ocol în primăvara anului 2014 în Galu UA 89 C, deoarece în această subparcela erau mai multe partizi, și de produse principale și de produse de igienă, și accidentale, marcate cu diferite ciocane și vopsele, care au fost exploatate. Nu am putut trage concluzii finale dat fiind faptul ca circa 2,3 hectare sunt efectiv defrișate, iar terenul este total necurățat de resturi de exploatare”. Cât privește măsurile luate, precizate și în raport, amintim aplicarea unor amenzi, confiscări de masă lemnoasă și s-a dispus oprirea de la autorizare a partizii. Motivele invocate au fost: „Găsirea celor 45 de arbori amprentați cu o marcă ulterioară neidentificată. Cei 50 de arbori, cu volum de 190 metri cubi, nu fac obiectul unei marcări de produse principale de conservare întrucât pe teren s-a marcat un număr mare de arbori, iar exploatarea acestora ar destructura arboretul, depășind cu mult procentul volumului real de extras, iar în multe porțiuni există salcie căprească și soc. Lui Bârsănuc Gheorghe i s-a luat angajament de plată în valoare de 5.377,731 lei. Până la acest moment al constatării, pentru deficiențe pe linie de pază a pădurilor privind tăierile ilegale de arbori și a actului de punere în valoare a unor produse acidentale se impun următoarele sancțiuni administrative: padurarul Bîrsănuc Gheroghe- diminuarea salariului cu 30%  pe două luni, pentru deficiențe pe linie de pază a pădurii, Chirilă  Cantemir, șeful de district, avertisment pentru deficiențe pe linie de pază a pădurii; ing. Păsău Cosmin, responsabil cu CRP si investiții la Ocolul Silvic Poiana Teiului, avertisment pentru punerea în valoare cu deficiențe a unor produse principale de conservare”.

Acuzații grave

Grozăviile din raportul Silvicului nu i-a impresionat prea tare pe consilieri. Cel care a vorbit și a adus acuzații indirect și celor cu funcții din primărie, a fost tot Todosia. „Trebuie să ne învățăm odată și să spunem lucrurilor pe nume. Pe suprafața aia s-a tăiat majoritatea arborilor sănătoși de diverși particulari. Deci, nu au plătit nimic la primărie, au plătit…eu știu cui le-au dat lemn. Duceți-vă și vedeți acolo…asta-i problema că acum nu știu pe unde să scoată cămașa. Ultimul arbore care mai era sănătos era tăiat …l-au găsit tăiat acolo și l-au confiscat chipurile”. Cum întrebările consilierilor se învârteau tot în jurul ideii că este o anchetă ce urmează să fie finalizată și că nu se știe cine a greșit, Todosia a spus: ”Ei, cei care au făcut controlul, în ghilimele, spun că nu știu cine-s vinovați, deși știu foarte bine. Tot cei de la  Ocolul Silvic au marcat.  Le spun eu cine, dacă ei nu știu. O spun aici clar, să audă toți: Vasiliu ăsta e un mincinos când spune că nu știe, doamnă! Știu toți, dar își dau în cap unii la alții, asta e problema. Îmi spuneți mie de corupții ăștia de la Romsilva, doamna primar??? Hai să fim serioși!”. S-a hotărât ca o decizie în chestiunea diferenței de lemn pe care trebuie să o primească Todosie, să fie luată după un schimb de adrese cu ocolul silvic și poliția. Concluzionând, câteva aspecte sunt mai mult decât clare. Primul, și cel mai grav, e că din pădurea Primăriei Poiana Teiului se fură pe rupte, iar aleșii locali nu par să fie afectați. Suspecții principali sunt cei de la Silvic.  Ancheta este la Poliția din Poiana Teiului de aproape un an de zile, iar Todosia, cel care deține foarte multe informații,  încă nu a fost audiat. Cert este că avem de-a face cu o rețetă clasică de jefuire a pădurii, o rețetă în care regăsim firma care face studii amenajistice, dar și silvicultorii care emit APV-urile și păzesc pădurile.

D.MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. valisor 19 septembrie, 2016 at 19:30 Răspunde

    Sa fie vorba de molia de padure cu cap rosu a primarului Vasile din Fierbinti? Vine iarna, molia intra in vreo metamorfoza de partid si… prinde orbu’, scoate-i ochiu’. Sa pape ea lemnul primariei nu e crima ca e traditie, dar sa-si bage coltii in buzunarul omului, fie si dintr-o inocenta oroare de marcare in strategia confuziei… pai omul asta va fi despagubit, daca despagubirea se va intampla in culise rahatul va fi si mai mare, asa e cu propagarea erorii, din penal in mai penal, pana la banal si nimic nu va fi nou sub marele soarili masii in romania noastra mica.
    Nu e despre o caruta de papusoi din camp, e despre padurea care e nu neaparat bani, dar sanatatea noastra si mai ales a viitorimii. Vara asta ne-a aratat ca e vital sa inceteze mizeriile impotriva padurii.
    Articolul acesta e o scanteie bineiscata; sper sa aprinda ceva.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.