„Români, această sărbătoare este a celor ce doresc existenţa acestei ţări prin fapte şi simţire, nu prin vorbe!”

1 Decembrie 1918 rămâne, orice am face, Ziua Naţională a României. Pe 24 ianuarie 1859 s-au pus bazele statului naţional român datorită celor şapte puteri şi a patriotismului unor oameni politici români care au studiat prin străinătate. Pe 10 mai 1877 s-a introdus Ziua Naţională în cinstea unui domn numit Carol I şi pe bună dreptate pentru că micul stat şi-a obţinut independenţa. Corolarul de glorie pe care spaţiul românesc nu l-a avut niciodată s-a dovedit 1 Decembrie 1918 când toate provinciile româneşti au fost incluse în România Mare. 
Condiţiile create de finalul Primului Război Mondial au fost extrem de fericite pentru acest popor care n-a avut niciodată noroc, pentru că norocul de multe ori şi-l face omul cu mâna lui. De data aceasta, norocul a venit cu carul, noi am cerut de la Antanta Bucovina şi Transilvania, dar am putut lua şi Basarabia. Ca niciodată în istoria noastră, fruntaşii politici români au ştiut să profite din plin de situaţia creată şi au realizat mai mult decât se aşteptau – România Mare. Un vis secular cum îl prezintă foarte mulţi sau doar un fapt de conjunctură?
Trebuie să acceptăm că unirea nu se putea realiza fără aportul decisiv al armatei române care a intervenit în Basarabia, Bucovina şi Transilvania. Dar ce reprezenta această armată – poporul român, peste 90% dintre membrii ei erau ţărani, cei mai patrioţi şi mai neaoşi dintre români, cei care au dat 330.000 de morţi şi răniţi. Orice popor se purifică şi creşte prin sângele vărsat de ai săi, iar ţăranii români au plătit cu vârf şi îndesat această unire, dorită şi de ei, dar şi de Casa Regală. 
Români, această sărbătoare este a celor ce doresc existenţa acestei ţări prin fapte şi simţire, nu prin vorbe, pentru că, aşa cum spuneau înaintaşii noştri, istoria unui popor nu se discută, se afirmă. Pe 1 Decembrie 1918 s-au adeverit spusele lui Petru Rareş: „Vom fi iar ce am fost şi chiar mai mult decât atât”. Şi chiar dacă nu a rămas aşa, chiar dacă astăzi ţara e mai mică, iar românii mai puţini, trebuie să existăm pentru că românul are în spate , dar şi în faţă, destinul celui ce trebuie să sufere, pentru că Dumnezeu l-a aşezat într-un loc binecuvântat, pe care trebuie să-l apere şi să-l îngrijească pentru a deveni Raiul pe pământ. 
La mulţi ani, Românie!