Câți bani a cheltuit „Carmen Saeculare” cu focul de artificii de la „Vacanțe Muzicale”. Holograf a încasat un purcoi de bani. La fel și Horia Brenciu, la Târgu Neamț
Foto: Mii de euro a cheltuit Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” pentru spectacolul pirotehnic de la Vacanțe Muzicale
S-a încheiat o nouă ediție a Festivalului „Vacanțe Muzicale” de la Piatra-Neamț, iar organizatorul a dat o nouă dovadă de „chibzuință” la cheltuirea banului public, mai ales acum într-o perioadă de criză financiară, un adevărat bau-bau pe care premierul demis Bolojan îl tot arată populației ori de câte ori este nevoie. Dacă ar fi să ne raportăm la banii cheltuiți în ultima perioadă de Primăria Piatra-Neamț, dar și de Centrul pentru Cultură „Carmen Saeculare”, entitate aflată în subordinea Consiliului Județean Neamț, cu organizarea unor evenimente artistice, numai de criză financiară nu poate fi vorba. Vorbim de milioane de lei cheltuite pentru plata onorariilor artiștilor invitați, servicii sceno – tehnice etc. Comparativ cu anul trecut, costurile pentru organizarea acestor evenimente au fost mai mari, semn că organizatorii nu au avut nici cea mai mică reținere față de cheltuirea banului public. La Piatra Fest 2026, eveniment organizat de Primăria Piatra-Neamț, s-a ajuns până acolo încât cei doi prezentatori au fost plătiți cu mii de euro. Banii au fost achitați de Centrul „Carmen Saeculare”, care a avut propria contribuție la organizare acestui eveniment. Raluca Bercea și Doru Bighiu au încasat și împărțit, pentru prezentarea spectacolului din seara de 26 iunie, 12.892 lei, fără TVA . Serviciile prestate de Radu Andrei Tudor și Simina Teodorescu, care au prezentat spectacolul din seara de 27 iunie, au costat alte 10.500 de lei, fără TVA. De ce organizatorii nu au apelat la serviciile unor actori de la Teatru Tineterului din Piatra-Neamț pentru a prezenta spectacolele, mai ales că sunt profesioniști, numai organizatorii știu. TT-ul se află în subordinea CJ-ului, așa că, sigur, costurile cu prezentarea ar fi fost mai mici.
Tichia de mărgăritar lipsea
Bugetul alocat organizării „Vacanțelor Muzicale” a fost mai mare cu 50.000 de lei, de la 1,1 milioane de lei, anul trecut, la 1,15 milioane, în acest an. Mulți s-ar fi așteptat ca sumele alocate să fie, atât în cazul „Vacanțelor Muzicale”, cât și la Piatra Fest 2026, mai mici decât anul trecut, că doar vorbim de cumpătare în cheltuirea banului public. Da` de unde? Centrul „Carmen Saeculare” a plătit câteva mii de euro pentru un spectacol pirotehnic de care se putea lipsi. Cele 7-8 minute de bubuială nu numai că a perturbat grav viața animalelor, dar a și băgat într-o ceața densă si toxică locatarii de pe o rază de cel puțin un kilometru pătrat. Spectacolul pirotehnic a fost plătit cu 22.315 de lei, fără TVA.
Chiței în tot și-n toate
În acest an, de achizițiile publice pentru organizarea evenimentului s-a ocupat o firmă privată, Biroul de Management SRL. Cătălin Chiței, pentru că a lui este firma, spune că are contract cu Centrul „Carmen Saeculare” începând cu data de 1 mai, valoarea contractului fiind de 3.000 de lei/lună, fără TVA.
Este un contract care mai mult îi încurcă pe cei de la Biroul de Management, după cum afirmă Chiței, însă Centrul „Carmen Saeculare” avea nevoie de ajutor pentru că angajatul care se ocupa de achiziții a plecat, găsindu-și un alt loc de muncă. Contractul încheiat între „Carmen Saeculare” și Biroul de Management” nu apare în sistemul electronic de achiziții publice, la mijloc fiind vorba despre o „scăpare”, după cum ne-a spus Chiței. Poate un lucru nu foarte grav, dar care poate spune multe. De ce reprezentantii Centrului „Carmen Saeculare” nu au apelat la ajutorul angajaților care se ocupă de achiziții publice din cadrul Consiliului Județean Neamț, nu știm, dar sigur există și explicații.
În ceea ce privește cheltuirea bugetului, o sumă importantă a fost alocată pentru prestarea serviciilor sceno-tehnice (265.000 de lei, fără TVA, bani ce au fost încasați de firma Global Electronics.
Alți 64.418 de lei (12.418 euro), fără TVA, a încasat trupa Holograf pentru cele 60 de minute prestate. În paralel, Centrul „Carmen Saeculare” a tocat alte câteva zeci de mii de lei pentru plata artiștilor care au cântat la Zilele Cetății Neamț, ediția 2026, eveniment desfășurat în perioada 10-12 iulie, la Târgu Neamț. Numai pentru prestația lui Horia Brenciu a cheltuit 78.586 lei, fără TVA, adică peste 15.500 de euro. Iar exemplele pot continua. Județul Neamț nu duce lipsă de artiști tineri și talentați, care ar fi prestat bucuroși în fața unui public numeros și pe bani mult mai puțini, însă nu au fost luați în calcul.
Una peste alta, un lucru este clar: în continuare autoritățile cheltuiesc sume importante de bani, în condițiile în care situația financiară a românilor se înrăutățește de la o zi la alta. Dacă o parte din aceste costuri ar fi fost acoperite din sponsorizări, altfel ar fi fost văzute lucrurile. Numai că sponsorii nu se înghesuie să scoată bani din buzunar pentru aceste spectacole, așa că greul pică tot pe umerii bugetelor publice.
Sursa foto: Facebook/Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”
Daniel MURARU
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.









