CJ Neamț a tocat un purcoi de bani pentru plata indemnizațiilor membrilor ATOP

0
474

 

Consiliul Județean Neamț a cheltuit o avere pentru plata indemnizațiilor membrilor Autorității Teritoriale de Ordine Publcă (ATOP), entitate cu rol consultativ/decorativ care funcționează pe lângă consiliile județene din țară. Vorbim despre structuri considerate de mulți ca fiind inutile, cu costuri de funcționare ridicate (peste 4 milioane de euro anual, la nivel național). Iar tot acest efort financiar a fost făcut pentru sustinerea unor personaje care s-au întâlnit ca să poarte discuții sterile, majoritatea având ca bază bilanțurile și conferințele de presă ale reprezentanților instituțiilor de forță (Poliție, Jandarmerie etc).

O ședință pe lună = 2.500 lei

Numai la nivelul județului Neamț, plata acestor indemnizații au însemnat o cheltuială de peste 1,4 milioane de lei, pentru intervalul ianuarie 2020 – iulie 2025, când Guvernul a aprobat eliminarea lor. În momentul în care au fost anulate aceste indemnizații, un membru ATOP de la Neamț încasa 1.462 de lei (2.500 lei brut)/ședință. Până în martie 2022, valoarea unei indemnizații era de 501 lei net (857 brut), însă cineva a considerat că ele sunt prea mici pentru munca depusă, așa că au fost mărite la 2.500 de lei/brut. Banii erau încasați pentru participarea la o singură ședință, unde, de regulă, discuțiile abordau teme rutiere sau de ordine publică.

În anul 2020, efortul financiar total pentru plata acestor indemnizații a fost de 50.824 de lei, în anul 2021 – 36.834 de lei, ca în anul 2022, când valoarea indemnizației a crescut de la 857 de lei la 2.500 de lei, să ajungă la 351.295 de lei, aproape de zece ori mai mare decât în anul anterior. În anul 2023, bugetul județului a acoperit o cheltuială de 439.675 lei pentru plata indemnizațiilor; în 2024 – 373.213 lei, iar în cele 6 luni ale anului 2025, până la anularea lor, – 153.375 lei.

Cu siguranță, nu sunt mulți români care au auzit de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, cu atât mai mult de atribuțiile pe care le are și indemnizațiile pe care le achită din bugetul județului.

În momentul eliminării indemnizațiilor, la Neamț, ATOP-ul avea 15 membri, plus încă unul cu rol de secretar, toți indemnizați.

Și în prezent, numărul de membri este același. Președinte este un consilier județean, ATOP Neamț fiind condus de Aurel Munteanu, fost șef al Poliției Neamț. Din autoritate mai fac parte un subprefect, șeful Poliției Neamț, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, un ofițer de poliție – reprezentant al Corpului Național al Polițiștilor Neamț, inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț, șeful Poliției Locale Piatra-Neamț, cinci consilieri județeni și trei reprezentanți ai comunității. 

Activitatea ATOP Neamț

Pe site-ul Consiliului Județean Neamț sunt informările ATOP în care sunt prezentate, în rezumat, activitățile desfășurate în cadrul ședințelor. Ultima informare este cea privind rezumatul ședinței din 13 martie 2026, care a avut patru puncte pe ordinea de zi:

1. Evaluarea principalelor activități desfășurate și a rezultatelor obținute la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, în anul 2025, pentru protejarea intereselor comunității și menținerea climatului de ordine și siguranță publică.

2. Propuneri privind structura Planului Strategic al Autorității Teritoriale de Ordine Publică Neamț pe anul 2026.

3. Propuneri de proiecte în vederea implementării acestora.

4. Diverse

Într-o altă ședință, din data de 27 septembrie 2024, când indemnizația era deja de 2.500 de lei, șeful jandarmilor a prezentat o informare referitoare la activitățile jandarmilor privind atacurile ursului, în perioada 1 iunie-15 septembrie 2024; șeful Poliției Neamț a prezentat activitățile desfășurate de Poliția Rutieră, iar șeful Poliției Locale Piatra-Neamț a prezentat o informare cu privire la circulația rutieră ca urmare a lucrărilor de construcții pe arterele orașului.

D.MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.