O primăriță și inspectoarea de la Achiziții publice, cercetate pentru abuz în serviciu sub control judiciar

1
1939

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pentru o durată de 60 de zile, față de inculpata VIOLETA CĂTĂLINA IONESCU, primar al comunei Olteni, județul Teleorman, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.

Totodată, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata ADRIANA-CORNELIA DIMA, inspector în cadrul Compartimentului buget, venituri, cheltuieli și achiziții publice din cadrul Primăriei Olteni, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: „În perioada 2024 – 2025, cu încălcarea dispozițiilor legale, inculpata Ionescu Violeta Cătălina, în calitate de primar al comunei Olteni, județul Teleorman, nu ar fi îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege în domeniul acordării ajutoarelor sociale, respectiv:

– nu ar fi întocmit anual un plan de acțiuni/lucrări de interes local;

– nu ar fi ținut evidența orelor de muncă efectuate pentru activitățile și lucrările de interes local, de către persoanele apte de muncă;

– nu ar fi afișat lunar, la sediul propriu, planul de acțiuni/lucrări de interes local pe luna în curs, lista beneficiarilor de ajutor social, lista persoanelor care urmează să efectueze activități sau lucrări de interes local, precum și situația activităților/lucrărilor efectuate în luna anterioară;

– nu ar fi dispus suspendarea acordării ajutorului social ca urmare a neîndeplinirii obligației beneficiarilor de ajutor social de a presta activități/lucrări de interes local pe o perioadă mai mare de 30 de zile;

– nu ar fi dispus încetarea acordării ajutorului social persoanelor care nu îndeplineau condițiile legale.

Ca urmare, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu suma de 2.213.112 lei reprezentând sumele plătite cu titlu de ajutor social (venit minim de incluziune) beneficiarilor apți de muncă ce nu și-ar fi îndeplinit obligația de a presta activități/lucrări de interes local pe o perioadă mai mare de 30 de zile.

În perioada februarie – decembrie 2021, cu încălcarea dispozițiilor legale, inculpata Ionescu Violeta Cătălina, beneficiind de ajutorul inculpatei Dima Adriana-Cornelia, ar fi cheltuit din bugetul primăriei suma totală de 403.847 lei pentru achiziția de bunuri care nu erau strict legate de obiectul de activitate al unității administrativ teritoriale și care nu erau în interesul activității primăriei respective.

Achizițiile ar fi fost efectuate în contextul în care, la data de 01 ianuarie 2021, UAT Comuna Olteni avea deja plăți restante către alți furnizori în sumă de 475.386 lei, până la finalul anului valoarea plăților restante crescând la 1.886.644 lei. Majoritatea datoriilor aveau o vechime mai mare de un an”, potrivit DNA.

Pe 4 decembrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanță, au fost efectuate percheziții domiciliare în 6 locații situate pe raza județului Teleorman, dintre care 3 locații aparținând primăriei comunei Olteni, o locație la sediul unei societăți comerciale aparținând primăriei respective, iar restul la domiciliile unor persoane fizice.

În timpul efectuării perchezițiilor, au fost găsiți la domiciliul inculpatei Ionescu Violeta Cătălina 251.860 euro, 90.100 lei și 320 dolari, bani ce au fost ridicați în vederea dispunerii măsurii sechestrului asigurator.

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. Kakt 8 decembrie, 2025 at 11:48 Răspunde

    Este incredibil cum aia de la mesagerul merg exact pe aceleași articole ca si dumneavoastră. Este incredibil cum scrieți de un subiect vin si ei din urma cu același subiect . Este incredibil ca dumneavoastră pe care va citest de ani de zile scrieți despre aceste subiecte despre care scriu si ei acum. Nu citesc (***) aia , doar ma tin unii la curent

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.