Statul scade dobânzile la împrumuturile luate de la populație. Cetățenii vor câștiga ceva mai puțin față de lunile anterioare

0
724

Statul a scăzut ușor, în această lună, dobânzile oferite împrumuturilor pe care le accesează de la populație, după o perioadă în care le-a majorat constant. 

Ieri, Ministerul Finanțelor a lansat ediția lunii august a Programului „Tezaur”, prin intermediul căruia populația poate investi în titluri de stat cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,90%, 7,50% și 7,85%. Față de ediția din luna iulie, dobânzile sunt mai mici cu între 0,05 și 0,10 puncte procentuale la titlurile cu scadență la 5 ani și 1 an, și au rămas nemodificate la cele scadente la 3 ani.

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Când și unde pot fi cumpărate titlurile de stat

  • Până pe 3 septembrie, prin platforma Ghișeul.ro;
  • Până pe 4 septembrie, online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;
  • Până pe 5 septembrie, de la sediul unităților Trezoreriei Statului;
  • Până pe 4 septembrie, în mediul urban și 4 august – 3 septembrie, în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Informații detaliate despre modalitățile de investiții în TEZAUR, în acest Ghid.

Avantaje

Veniturile obținute din investirea în titluri de stat sunt neimpozabile. Dobânda este anuală și se plătește la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului „Tezaur” sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.