Demolarea unor clădiri inexistente și un munte de nereguli, la Primăria Zănești. Un garaj de aproape 100.000 de euro apare în ecuație

0
4957

La Primăria Zănești (Neamț) se petrec lucruri ce depășesc sfera normalului, sub ochii îngăduitori ai autorităților, ai cetățenilor, dar și ai unor aleși locali care, nu de puține ori, votează tot ce li se bagă sub nas, fără a analiza nici măcar riscurile la care se expun făcând asta. Din acest motiv este imperioasă implicarea anchetatorilor în această poveste cu un puternic miros … penal.

Despre demolarea „în acte” a două clădiri care, în realitate, nu mai există de mai bine de un deceniu, aflate în proprietatea Primăriei Zănești, atacul.ro a scris de curând. În documentele atașate proiectului de hotărâre supus votului consilierilor locali, în ședința de la sfârșitul lunii octombrie, se face referire, în mod clar, la demolarea a două imobile, un fost dispensar veterinar și o fostă magazie, deși ele au fost demolate în urmă cu multă vreme.

Cele două clădiri s-au aflat în spatele sediului primăriei, astfel că nicio persoană dintre cele care și-au dat girul pentru demolarea lor „în acte” nu are nicio scuză pentru decizia luată, indiferent de apărarea pe care încearcă să o pregătească.

În imaginile din noiembrie 2009 (Google Maps)  se observă o parte din dispensarul veterinar:

În imaginile din iulie 2012 (Google Maps) clădirile nu mai apar:

Garaj ridicat în condiții suspecte

Recent, redactorii atacul.ro au constatat că lucrurile sunt și mai grave. În momentul în care consilierii locali aprobau demolarea celor două imobile, pe terenul respectiv fusese construit un garaj din panouri metalice. Întrebarea firească este: dacă în documentele cadastrale pe terenul cu pricina figurau cele două clădiri (C3 și C4), cum a fost realizat proiectul pentru construcția garajului? Mai ales că există mențiunea că „terenul este liber de sarcini”.

În acte, imobilele C3 și C4 se află fix pe terenul pe care a fost construit garajul, lucrare edificată în vara acestui an. În hotărârea consiliului local privind demolarea celor două clădiri vechi se face mențiunea că „trecerea în domeniul privat al Comunei Zănești se face în vederea casării și radierii construcțiilor C3 și C4 pentru edificarea unei noi construcții necesare desfășurării activităților specific administrației publice locale, respectiv construirea garaj utilaje în Comuna Zănești”.

În limbaj popular, o mare minciună, pentru că garajul era, așa cum am menționat, deja construit, fapt cunoscut foarte bine de consilierii locali, atât cei care au votat „pentru” demolare, cât și cei care au votat „împotrivă”.

„A fost o eroare ”

Am încercat, din nou fără succes, obținem un punct de vedere al primarului de Zănești, Ioan Filip, cu privire la această nebuloasă: cum de a fost posibil să fie trecut pe ordinea de zi a ședinței din 30 octombrie un proiect privind demolarea clădirilor inexistente, în locul cărora a fost ridicat un garaj care, în acte, urmează să fie construit?

Dacă primarul nu a răspuns apelurilor atacul.ro, a răspuns secretarul Primăriei Zănești Georgel Cezar Ciubotaru, cel care avizează proiectele de hotărâri şi contrasemnează pentru legalitate dispoziţiile primarului, hotărârile consiliului local, zice Codul Administrativ.

„Acea hotărâre a fost dată pentru înscrierea unor operațiuni la Oficiul de Cadastru. Adică nu a fost o hotărâre dată pentru demolare, că nu avea ce să demoleze efectiv. Hotărârea 78 este pentru aprobarea casării și radierii construcțiilor respective, pentru că ele erau în domeniul public și trebuiau să treacă din public în privat și radierea lor. A fost dată efectiv doar pentru operațiunile din Cartea Funciară de la OCPI”, a declarat secretarul.

Întrebat de ce apare termenul de demolare în proiectul de HCL, precum și în documentele atașate, Ciubotaru a spus că „a fost o eroare când a întocmit domnul de la Urbanism raportul de specialitate”.

Secretarul s-a abținut să vorbească despre proiectul de demolare a celor două clădiri, realizat de firma Youplane SRL, al cărui subiect este, logic, dărâmarea imobilelor, și ne-a trimis la primar: „lucrurile astea trebuie să le discutați cu domnul primar”.

Numai că primarul nu este nici la telefon, nici la primărie.

În raportul de specialitate, semnat de doi funcționari ai primăriei, printre care și responsabilul cu amenajarea teritoriului, se face vorbire despre „aprobarea demolării clădirilor”. Expresia este cel puțin ciudată, mai ales că responsabilul cu amenajarea teritoriului menționase, negru pe alb, într-un proces verbal de constatare, că cele două clădiri nu mai există pe teren, „autodemolându-se din cauza intemperiilor și vechimii, motiv pentru care nu se mai poate elibera autorizație de demolare”. Procesul-verbal, întocmit în aprilie 2023, a fost semnat și de primarul Filip. După numai câteva luni, semnăturile celor doi, a funcționarului de la Urbanism și a primarului, apăreau pe raportul de specialitate care aproba demolarea celor două clădiri.

Garajul de aproape 100.000 de euro

În momentul în care consilierii locali au avut pe masă proiectul de hotărâre privind demolarea celor două clădiri, pe terenul pe care fuseseră cele două imobile exista deja un garaj metalic. Noul imobil a fost ridicat în vara acestui an de firma Proto-Cris SRL, cu sediul în Zănești, o societatea abonată la contractele cu primăria zăneșteană. Valoarea lucrării, fără banii pentru avize, proiectare etc, a fost de 461.000 de lei, cu TVA inclusă.

Garajul de aproape 100.000 de euro:

Contractul a fost semnat cu primăria în mai puțin de o jumătate de oră. Anunțul a fost publicat în platforma electronică de achiziții publice în data de 4 iulie, la ora 10.27, iar la ora 10.45 afacerea era gata încheiată.

Daniel MURARU

Citește și:

Se întâmplă în Neamț! O primărie demolează clădiri care nu mai există

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.