În Neamț, investiții străine de tot râsul. Nici cele autohtone nu sunt mai serioase
Investițiile serioase în economia locală întârzie să apară, așa cum, de altfel, întârzie și autoritățile locale să se implice în atragerea marilor investitori și dezvoltarea economică a județului Neamț. Singurii perdanți, în contextul acestui dezinteres, sunt nemțenii. Chiar și în condițiile unor salarii mici comparativ cu alte zone ale țării, investitorii nu sunt dispuși să injecteze prea mulți bani în economia locală, iar una dintre principalele cauze este lipsa infrastructurii rutiere moderne.
162 de euro, investiții străine într-o lună
Datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) arată că, în luna august, în Neamț, că 4 investitori străini (firme cu participare străină la capitalul social) au injectat în economia locală derizoria sumă de 162 de euro, ceea ce înseamnă 40 de euro, în medie, pe investitor.
În același timp, societățile străine care au afaceri în Neamț nu au investit niciun euro, în luna august, în activitățile pe care le derulează.
Capital românesc anemic
Pe de altă parte, economia locală nu se poate lăuda nici cu investotori autohtoni care să pună județul Neamț pe harta investițiilor serioase.
Datele ONRC arată că, în a opta lună a anului, firmele cu capital românesc nou înmatriculate au investit 23.930 de lei, adică doar 221 de lei, în medie, pe firmă.
Sursa foto: seller.alibaba.com
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
pai cum vreti sa vina capitalistii aia ,,verosi”, sa ne exploateze, sa ne ia ,,bogatiile”, nu tataaa, noi suntem mandri ca suntem rumani,mandri de saracia si prostia noastra, lasa i pe astia sa mearga la unguri, la polaci si sa i cumpere pe ei:pai cine naiba sa se ocupe de asa ceva ,atragere capital strain, Ion din Bari ori urmasul sau la CJ? Somn usor natie A(B)UR- ita !