Nebunia ca stare de normalitate

Bineînţeles că acest lucru nu se putea întâmpla decât în România. Cum anormalul a devenit atât de obişnuit în toate componentele vieţii românilor, nu mai deranjează pe nimeni, poate doar pe cei ce vor să se comporte normal, dar aceştia sunt atât de puţini încât nu contează. Toate sunt anapoda, iar învăţământul nu putea fi altfel. În mod sigur, la ministerul respectiv sunt angajate persoane care trebuie tratate în clinici speciale, nu lăsate să decidă soarta unui sistem atât de important într-o societate normală. Oamenii aceştia sunt oare profesori ? 

Întrebarea pe care mi-o pun s-a născut din mulţimea de prostii pe care cei ce conduc ministerul o fac în mod repetet. Vă dau ca exemplu modul în care se acordă gradaţiile de merit. Mulţi profesori nici nu se mai prezintă la ore pentru că sunt ocupaţi cu colecţionarea diplomelor pentru gradaţie. Poţi să nu faci nimic la clasă, dacă aduni diplome că ai participat la proiecte, la majoritatea bineînţeles că nu ai fost prezent, dar ai colegi care au semnat pentru tine. Domeniul de activităţi este uneori hilar, ba ai făcut curat la autogară, ai participat la activităţi sportive care n-au avut loc, ai activat la biblioteca oraşului chiar dacă nu ştii unde este. Verifică oare cineva cu atenţie aceste hârtii ?
Cu siguranţă nu, pentru că dacă ar fi examinate cu atenţie s-ar observa uşor că depăşesc uneori durata a 24 de ore pe zi. Când se mai odihnesc sau când îşi mai fac orele aceşti oameni ?
Culmea idioţeniei, căci nu pot să-i spun altfel, este punctajul fixat de „gânditorii” de la minister. Spre exemplu, pentru o carte publicată, la care ai muncit câţiva ani, primeşti o jumătate de punct din cele o sută, iar pentru un referat de o pagină pe care l-ai citit în faţa unei clase goale, primeşti un punct. Am discutat cu un inspector şcolar şi explicaţiile date de el m-au lăsat perplex. La întrebarea: de ce realizările deosebite nu sunt punctate corect, răspunsul a fost că sunt recompensate doar activităţile obişnuite, iar pentru realizările mele primesc salariu. Când am întrebat de ce un profesor slab, care nu îşi face nici orele, ia şi salariu şi gradaţie de merit, respectivul inspector mi-a spus că aşa este legea.
Deci, ce să înţelegem noi, cei care încă mai muncim în acest domeniu? De ce ne mai frământăm degeaba când reacţia elevilor şi a părinţilor este nulă ? Dacă încerci să faci treabă, îţi atragi antipatia colegilor şi a unor potentaţi locali, pentru că treaba bine făcută încurcă interesele unora, în timp ce majoritatea rămâne inertă şi indiferentă la eforturile tale.
Ucideţi, deci, învăţământul, cui îi mai trebuie?

Prof. Vălu NĂSTĂSELU

Vălu Năstăselu este profesor de istorie la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț. Născut în data de 13 august 1953, în comuna Valea Stanciului din județul Dolj, Vălu Năstăselu a urmat cursurile liceale la București și apoi facultatea pe care a absolvit-o în anul 1976. A primit repartiție în Neamț în același an, iar de atunci a predat la mai multe unități de învățământ, atât din mediul rural, cât și urban. Din 1999 este profesor de istorie la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț.