Reținerea lui Bădălău. Afacerile ginerelui i-au venit de hac
Vicepreședintele Curții de Conturi a României, Neculae Bădălău (foto), zis și „Baronul-Ficățel, a fost reținut, astăzi, de procurorii DNA, care îl acuză de dare de mită și trafic de influență. Anchetatorii afirmă că Bădălău ar fi intervenit pe lângă un primar din Giurgiu ca să atribuie un contract în valoare de peste 7 milioane de lei unei firme controlată de o rudă de-a sa.
Atacul.ro a aflat că firma pentru care a intervenit Bădălău se numește Samby Impex SRL, din Giurgiu, unde administrator și unic asociat este Răzvan Alexandru Marica, nimeni altul decât ginerele lui Bădălău.
Samby Impex SRL, în calitate de lider al unei asocieri de firme, a depus o ofertă pentru licitația de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă potabilă din comuna Bucșani, județul Giurgiu, contract estimat la 7.071.925,31 lei, fără TVA. La licitație s-a mai înscris o asociere de firme, cu lider SC Vegamar SRL. Ofertele au fost deschise în data de 14 noiembrie, iar după analizarea lor urma să fie anunțat câștigătorul.
Bădălău i-a cerut primarului de Bucșani „ajutorul” inclusiv în data de 19 noiembrie, adică după deschiderea ofertelor, să ajute firma ginerelui Marica, promițându-i edilului 7% din valoarea contractului.
Bădălău i-a mai solicitat primarului, prin intermediul unui om de afaceri, să facă plăți către aceeași firmă care executa un alt contract în comuna amintită, chiar dacă lucrările erau neconforme.
În acest context, vicepreședintele Curții de Conturi i-a remis primarului, prin intermediarul menționat, suma de 35.000 de lei, parte din șpaga promisă. Primarul de Bucșani ar fi urmat să primească 7% din valoarea celor două contracte, dar să și beneficieze de traficul de influență a lui Bădălău, care îi promisese că îl va ajuta să prindă alte contracte cu finanțare prin Compania Națională de Investiții (CNI).
Firma Samby Impex SRL a început să încheie contracte cu statul după ce a fost preluată de Alexandru Marica, ginerele lui Bădălău.
În prezent, societatea are contracte cu mai multe primării din Giurgiu, pentru modernizare drumuri, înființare parcuri, alimentări cu apă etc.
Pe picior mare trăiește și fiul lui Bădălău, firmele lui Gabriel având numeroase contracte finanțate de la bugetul de stat. Gabriel Bădălău a ajuns să facă lucrări și în zona noastră, una dintre societățile sale prinzând, alături de firme din Neamț, un contract în Bacău (citește AICI)
COMUNICATUL DNA:
BĂDĂLĂU NICULAE, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi a României și vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul aceleiași instituții, pentru comiterea infracțiunilor de:
– dare de mită, în formă continuată,
– trafic de influență,
Persoană fizică, reprezentant al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În datele de 09.08.2022 și 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae, în calitatea menționată mai sus, i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind „Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…,”, estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăți administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influență asupra unei persoane din conducerea Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de către primăria respectivă.
În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, privind „Înființare rețea de alimentare cu apă…”, inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.
În același context, după ce, la data de 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% din valoarea contractului menționat mai sus (4.903.959,97 lei fără TVA) dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmarea să o obțină pentru aceeași firmă de la primăria respectivă, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă.
În total, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă procentul de 7% din valoarea celor două contracte.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 28 noiembrie 2022, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
D.MURARU
Citește și:
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Astia au format o increngatura invizibila pt onoratii procurori chiar daca tot ,,targul,, stie iar opuleta si tupeul se vad cu ochiul liber.
Exemple :
,,Arsene junior, mare afacerist la 25 de ani. Exploatează calcarul ornamental din Cariera Codru Babadag,,
,,Fiii inculpaților Arsene și Ginel s-au asociat și fac afaceri cu energie și imobiliare,,
„Arsene s-a folosit de funcția publică pentru a se îmbogăți. Iar banii trimiși prin PNDL în județ au fost la discreția lui. O parte au ajuns în conturile firmei soției”
,,Cel mai mare spital mobil din țară, un experiment nereușit. Spitalul Modular de la Leţcani trece în administrarea ISU din Iaşi,,
Etc , etc…
A început spectacolul grețos al telejustitiei iar Psd-istii au dat pe Badalau pentru liniștea lui Ciolacul, urmează probabil alți monștri ne-sacri de la acest partid. Dar de Orban Câțu care au îndatorat și nenorocit țară care au cumpărat vaccinuri – nevaccinuri după cum spune Curtea Supremă a USA nimic nimic nimic. Gloaba de la epo pe nume Codruța mucles cu totul face un pic de gargara cu Irlanda dar de prezidența UE fondarlain cum se pronunță straineste nimic nimic nimic. Noi românii am cumpărat vaccinuri de un miliard de euroi precum cretinii, vaccinuri care acum plătim că sa le distrugem. Vai de mama noastră