Contabilul de Bîrgăuani, din gașca lui Arsene de la ANRM, părtaș la devalizarea bugetului local
Radu Sebastian Gavriluț (foto), șeful Biroului contabilitate din cadrul primăriei Bîrgăuani, județul Neamț, detașat pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 24 iunie, la Agenția Națională pentru Resurse Naturale (ANRM), instituție strategică a statului român acaparată de oamenii inculpatului Ionel Arsene, are un istoric profesional pătat. Gavriluț, care în acest moment joacă rolul de director economic în ANRM, în locul titularului funcției – Carmen Tanasă, plecată în concediu de odihnă, s-a ocupat de evidența contabilă a Primăriei Bîrgăuani, într-o perioadă în care aceasta a fost efectiv devalizată de fostul primar Petrică Șchiopu și gașca acestuia. Șchiopu și-a pierdut mandatul din cauza incompatibilității, însă lucrează în continuare ca și consilier personal al primarului. Ei bine, cel care a fost contabilul Primăriei Bîrgăuani, iar acum face același lucru la instituția care gestionează resursele minerale ale României ar putea, la un moment dat, să dea cu subsemnatul la Poliție, acolo unde au fost înregistrate mai multe plângeri penale, semnate de un grup de consilieri nemulțumiți de modul în care echipa fostului primar Șchiopu a gestionat fondurile publice ale comunei. Jaful din banul public de la Primăria Bîrgăuani a fost confirmat de un recent control pe care auditorii Camerei de Conturi Neamț l-au efectuat. Verificarea a avut la bază o reclamație făcută de câțiva consilieri locali în august 2018. Camera de Conturi, într-un răspuns remis în ianuarie 2019, confirmă mare parte dintre aspectele semnalate, lucruri care sunt cuprinse într-un raport complet. Dacă documentul nu a ajuns, pe până acum, la polițiști, aceștia ar trebui să-l ceară.
Raportul Curții de Conturi conține aspecte care indică dimensiunea jafului banului public la Primăria Bîrgăuani. Vorbim de nepunerea în executare a unei hotărâri judecătorești care obliga primarul să recupereze suma de 200.000 de lei, achiziții publice supraevaluate, costuri umflate ale reparațiilor la autovehiculele din parcul auto al primăriei etc. Pe scurt, cei care s-au aflat în fruntea primăriei au confundat bugetul public cu cel personal. Iar multe dintre aspectele constatate de către auditorii Curții de Conturi s-au desfășurat în perioada în care contabil șef a fost Sebastian Gavriluț. Am încercat să obținem un punct de vedere și din partea acestuia, însă la numărul de telefon al directorului economic, afișat pe site-ul ANRM, nu a răspuns nimeni. Această instituție are un singur purtător de cuvânt, care acum este plecat în concediu, fără a fi înlocuit de o altă persoană. Așa stau lucrurile în ANRM, una dintre cele mai importante agenție a statului român, care administrează resursele minerale, o bogăție greu de evaluat.
S-au scăldat în banii primăriei
Consilierii locali, din Bîrgăuani, care s-au adresat Camerei de Conturi, au prezentat zeci de afaceri care au dus la prejudicierea bugetului localității. Aspectele sesizate au fost analizate de către auditori, care s-au pronunțat, punctual, la fiecare caz în parte.
1. Reclamație consilieri:
Nu a fost pusă în aplicare Hotărârea Judecătorească nr. 112/CA/12.03.2015 a Tribunalului Neamţ pronunțată în Dosarul nr. 566/32/2012, rămasă definitivă şi irevocabilă la 10.12.2015 prin respingerea recursurilor de către Curtea de Apel Bacău prin Hotărârea Judecătorească nr. 2687/2015 din 10.12.2015, în procesul cu Curtea de Conturi, în urma controlului din anul 2011, conform căreia primarul comunei Bărgăoani Şchiopu Petrică trebuia să recupereze circa 200.000 lei.
Răspuns Curtea de Conturi:
Aspectele semnalate prin petiţie se confirmă în parte şi au făcut obiectul misiunii de audit financiar efectuat în luna septembrie 2018. Deficienţele constatate au fost consemnate în Procesul verbal de constatare încheiat cu nr. 5311 din 21 septembrie 2018 precum şi în raportul privind modul de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 13/2013, înregistrat la UATC Bîrgăuani sub nr. 5313/21.09.2018.
2. Reclamație consilieri:
a) In anul 2017, comuna Bîrgăoani, achiziționează 1880 tone de pietriş de la firma Caius din Tupilați. In realitate pe drumurile publice din comună s-au transportat cel mult 200 tone. Au fost întocmite procese verbale de recepție fictive, fără procese verbale de însoțire a mărfii, fără bonuri de transport, fără note de cântar, etc. Ulterior aceste procese verbale de recepţie au fost înlocuite cu altele. Verificați pe teren locațiile în care se spune în procesele verbale că s-a transportat pietrișul. Veți constata starea jalnică a drumurilor şi faptul că s-a transportat pietriş şi pe drumuri asfaltate. Solicitați relații de la Comisia de recepție.
b) In anul decembrie 2016 se achiziționează pietriş de 2.000 lei și se plătește transportul acestuia circa 5.000 lei, deși primăria avea în dotare autobasculantă raba. In realitate nu s-a transportat nimic întrucât drumurile erau înfundate cu zăpadă, procesul verbal de recepție aferent inițial, întocmit în decembrie 2016 a fost refăcut în fals în primăvara lui 2017 iar pentru ascunderea faptelor achiziția a fost radiată din SEAP. Solicitați relații de la Comisia de recepție.
Răspuns Curtea de Conturi:
Aspectele semnalate prin petiţie se confirmă și sunt consemnate la punctul 1. din Raportul de control nr. 6925/ 10.12.2018
3. Reclamație consilieri:
Lucrările la reteaua de apă: In perioada 2014-2018 Primăria Bîrgăoani realizează un volum enorm de lucrări de ordinul sutelor de mii de lei la rețeaua de alimentare cu apă a comunei Birgăoani (branșamente, subtranversări, extinderi, reparații, înlocuiri de piese și componente etc) toate cu aceeași societate Roua Day prin atribuire directă, fără a se utiliza SEAP-ul, fără nici un fel de licitație publică, fără studii de fezabilitate, fără caiete de sarcini, fără proiecte, fără autorizații de construire, la prețuri exagerate și în condiții arbitrar alese între primarul comunei Şchiopu Petrică și Darie Dan administrtorul societății respective. Pentru branşamentele executate această societate a incasat bani și de la primărie și de la beneficiari branșați la rețea. Cu toate că această societate are încheiat cu primăria comunei Birgăoani contractul nr. 1/01.02.2014, de prestări servicii înregistrat sub nr. 547/03.02.2014, fără utilizarea SEAP-ului cu obiectul contractului asistenţă tehnică în exploatarea instalației de alimentare cu apă, până la predarea instalației către un operator autorizat încheiat pe perioadă nelimitată începând cu 01.01.2014, acest contract nu ii conferă dreptul să efectueze lucrările sesizate de noi – (branșamente, subtranversări, extinderi, reparații, înlocuiri de piese și componente etc). Mai mult această societate nici nu poate efectua astfel de lucrări deoarece nu este licențiată ANRSC ca operator de apă canal și nici nu are ca obiect de activitate astfel de lucrări (la rețele de apă).
Răspuns Curtea de Conturi:
Aspectele semnalate prin petiție se confirmă și sunt consemnate la punctele 14. și 15. din Raportul de control nr. 6925/ 10.12.2018.
4. Sesizare consilieri:
Transporturi cu raba: Autobasculanta Raba din dotarea primăriei pentru perioada 2012 – prezent a efectuat lucrări de transport preponderent in interesul fostului primar Şchiopu Petrică (la firma agricolă a nepotului său Minuț Ciprian – fiul surorii sale Minut Marcela) și la firma agricolă a fostului viceprimar Martin Virgil pentru transportul produselor agricole și a altor materiale precum precum și pentru transportul de balastru pe la diverse persoane particulare şi într-o măsură mult mai mică în interesul comunei. A se verifica foile de parcurs pentru acest camion cu lucrările efectuate pe teren și corespondența acestora cu consumul de carburant cu kilometrajul de la bordul său și cu balastru găsit transportat pe drumurile publice.
Răspuns Curtea de Conturi:
Aspectele semnalate prin petiție se confirmă şi sunt consemnate la punctele nr.2., nr. 4. și nr. 5. din Raportul de control nr.6925/ 10.12.2018.
5. Sesizare consilieri:
Lucrări buldoexcavator: Pentru perioada de când a fost achiziționat din 2014 până în prezent cu acest utilaj s-au efectuat lucrări preponderent în interesul fostului primar Şchiopu Petrică (și a rudelor sale) și a fostului viceprimar Mărtin Virgil precum și pe diverse persoane particulare acreditate de Şchiopu Petrică sau Mărtin Virgil și într-o măsură mult mai mică în interesul comunei. A se verifica ordinele de serviciu pentru acest utilaj cu lucrările efectuate pe teren și corespondența acestora cu consumul de carburant și orele de funcționare ale utilajului înregistrate la bordul său.
Răspuns Curtea de Conturi:
Aspectele semnalate prin petiție se confirmă și sunt consemnate la punctele nr.2., nr. 4. și nr. 5. din Raportul de control nr.6925/ 10.12.2018.
6. Reclamație consilieri:
Achiziția de carburanti: Pentru perioada 2012 – 2018 primăria Birgăoani nachiziționează anual zeci de tone de carburanţi cu mult peste necesarul real de carburant cu eludarea prevederilor legislației privind achizițiile publice neutilizându-se niciodată SEAP/SICAP -ul despre care nu avem convingerea că a ajuns în totalitate în primărie. A se verifica consumul real legal și care poate fi justificat al întregului parc auto (inclusiv mașina de pompieri) din dotarea primăriei conform specificațiilor tehnice cu achizițiile de carburanţi efectuate și corelarea acestor date cu lucrările/cursele/transporturile reale efectuate.
Răspuns Curtea de Conturi:
Aspectele semnalate prin petiţie se confirmă și sunt consemnate la punctele nr.3., nr. 4. şi nr. 5. din Raportul de control nr.6925/ 10.12.2018.
7. Reclamație consilieri:
-Reparații auto: În anii 2016-2017 primăria Birgăoani efectuează reparații auto la microbuzele școlare din dotare la prețuri exagerate. Microbuzului şcolar cu numărul de înmatriculare NT 06 FSK i se fac în aceeași zi 11.05.2017 două reparații de 24.643 lei și de 1.818 lei valori fără TVA iar la nici o lună și jumătate , pe 23.06.2017 i se mai face o reparație de 5.281 lei fără TVA, fără să se precizeze nimic în ce au constat reparațiile și ce piese s-au schimbat. In total aceste reparații au costat 37.730 lei inclusiv TVA iar în realitate acest microbuz nu a suferit nici o reparație iar în prezent microbuzul este parcat în curtea vechiului sediu al primăriei fără motor și fără cutie de viteze. In momentul efectuării acestor reparații nu au existat referate de necesitate aprobate de primar iar în magazia primăriei nu au fost depuse nici o piesă sau componentă a maşinii care au fost schimbate la reparații. A se analiza acest microbuz şcolar şi verifica aceste achiziții și documente aferente precum și înregistrările acestor documente în registrul de intrare-ieşire al primăriei. De asemenea să se verifice aceleași aspecte și la reparațiile din 27.12.2016 de 4.805 lei fără TVA cea din 20.03.2017 de 2.647 lei fără TVA și cea din 13.11.2017 de 7.357 lei fără TVA la acelaşi microbuz şcolar Ford cu numărul NT 08 MWL precum și achiziția de piese și consumabile auto din 13.11.2017 de 4.867 lei.
Răspuns Curtea de Conturi:
Aspectele semnalate prin petiție se confirmă şi sunt consemnate la punctul nr. 11 din Raportul de control nr.6925/ 10.12.2018.
8. Sesizare consilieri:
Deplasări: În perioada 2014-2018 autoturismele din dotarea primăriei (Skoda și Dacia) au fost folosite frecvent în interesul personal al primarului, viceprimarului, secretarului și contabilului primăriei. S-au efectuat deplasări la București cu Skoda câte 3-4 persoane și s-au decontat deplasările ca și cum ar fi fost făcute individual cu
nrele proprietate personală iar în realitate toti se deplasau cu Skoda primăriei – chiar și casierul Pascaru Ionuț are decontat o deplasare de București iar în ziua respectivă el a tăiat o chitanță – Cum s-a deplasat?
Răspuns Curtea de conturi:
Aspectele semnalate prin petiție se confirmă și sunt consemnate la punctul nr. 2 din Raportul de control nr.6925/ 10.12.2018.
9. Sesizare consilieri:
Cursuri de perfecționare: In anul 2017 trei salariați din primărie au participat la cursuri de perfectionare care au costat circa 20.000 lei. In realitate aceștia au fost în concedii plătite de primărie întrucât nu au prezentat nici o diplomă de calificare participare de la aşa zisele cursuri la care au participat.
Răspuns Curtea de Conturi:
Aspectele semnalate prin petiție se confirmă și sunt consemnate la punctul nr. 6 din Raportul de control nr.6925/ 10.12.2018.
10. Sesizare consilieri:
Contracte cu avocații: Primăria Bîrgăoani încheie contracte cu avocații fără aprobarea consiliului local iar contractele sunt încheiate și semnate de secretarul comunei care nu are această abilitate legală aceasta nefiind reprezentantul legal al comunei – contractul încheiat cu Cabinet Avocat Isac Ramona – Elena în data de 23.05.2018 pentru dosarul 2111/103/2017 la Curtea de Apel Bacău. Plata pentru acest contract este efectuată de contabilul șef fără ordonanțarea primarului (viceprimarului cu atribuţii de primar) așa cum prevede legea. În plus pentru acest dosar primăria nici nu avea motiv să depună recurs deoarece sentința din prima instanţă de la Tribunalul Neamț îi era favorabilă și avea de câștigat însă s-a depus pentru a-l favoriza pe fostul primar al comunei Şchiopu Petrică și eventual pentru a cere ca „primăria să piardă” în faza de recurs. Şchiopu Petrică a fost destituit din funcţia de primar pe 24.07.2017 prin Ordinul de prefect nr. 299/24.07.2017 pentru conflict de interese constatat de ANI și rămas definitiv și irevocabil conform Deciziei civile nr. 1291/30.03.2017 a Inaltei Curţi de Casație și Justiție pronunţată în dosarul nr. 1832/103/2014. Dosarul 2111/103/2017 a fost depus de ANI și a cerut ca bunurile vândute de fostul primar Şchiopu Petrică surorii sale Minut Marcela, care l-au postat pe acesta în conflict de interese, să treacă din nou patrimoniul primăriei – dosar care în primă instanţă a dat câştig de cauză ANI și implicit decizia era favorabilă primăriei – ori în aceste condiții ce motiv de recurs a avut primăria și pentru ce a mai angajat și avocat în condițiile descrise mai sus.
Răspuns Curtea de Conturi:
Aspectele semnalate prin petiție se confirmă şi sunt consemnate la punctul 10. din Raportul de control nr.5925/ 10.12.2018.
11. Sesizare consilieri:
Angajarea ilegală a fostului primar: Aşa cum am arătat la pct 13 Şchiopu Petrică a fost destituit din funcţia de primar pe 24.07.2017 prin Ordin de prefect. Pe data de 01.08.2017 a fost angajat de viceprimar (care preluase atribuțiile de primar al comunei Birgăoani) pe postul de consilier personal al primarului. Tribunalul Neamt prin Hotărârea Judecătorească nr. 535/08.05.2018 pronunțată în dosarul 465/103/2018 anulează Dispoziția nr. 183/01.08.2017 privind încadrarea pârâtului Şchiopu Petrică pe postul de consilier al primarului comunei Bîrgăoani pentru motivul că nu deține studii superioare necesare postului în care a fost numit, acesta neavând nici măcar studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat ci doar studii generale (hotărârea se găsește la arhiva primăriei). Şchiopu Petrică a fost menținut în funcție după această hotărâre. Pe data de 25.06.2018 îi încetează mandatul și viceprimarului comunei Mărtin Virgil prin Ordinul prefectului nr. 177/ 25.06.2018 când acesta pleacă acasă însă Şchiopu Petrică se automenține în funcţia de consilier personal al primarului invocând dreptul de preaviz contrar prevederilor art. 66 alin (3) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală conform cărora mandatul consilierului personal al primarului se întinde pe durata mandatului primarului. Noul viceprimarales al comunei care a preluat atribuțiile de primar il numește și acesta pe şchiopu Petrică în funcția de consilier personal al primarului, în ciuda existenței acelei hotărâri judecătorești. Cum Tribunalul Nreamţ a anulat dispoziția de angajare a lui Şchiopu Petrică pe motivul că nu are studii superioare necesare pentru ocuparea acestui post rezultă că acesta nu și-a putut îndeplini atribuțiile de serviciu neavând calificarea necesară ori în aceste condiții salariul lui Şchiopu Petrică pentru toată perioada cât a fost consilierul personal al primarului trebuie imputat și recuperat în totalitate conform art. 57 alin 5 din Codul Muncii.
Răspuns Curtea de Conturi:
Aspectele semnalate prin petiţie se confirmă și sunt consemnate la punctul nr. 7 din Raportul de control nr.5925/ 10.12.2018.
12. Sesizare consilieri:
Salarii preferențiale: Gavrilut Radu Sebastian a fost numit în funcția de şef birou contabilitate prin Dispoziția nr. 97/15.04.2014 când i s-a stabilit conform legii în vigoare la acea dată salariul compus din salariul corespunzător funcției publice de execuție în funcție de vechimea deținută și studii la care i s-a adăugat sporul de conducere de 25% aferent funcției şef birou. La trei luni după angajare se emite Dispoziția nr. 175/18.07.2014 contrasemnată de alt funcționar în locul secretarului prin care se modifică salarizarea şefului de birou stabilindu-i se salariul maxim corespunzător gradului superior treapta I pentru care ar fi trebuit să aibă o vechime de 9 ani corespunzător gradului III plus încă minim 2 ani pentru avansare de la treapta III la treapta I adică o vechime totală de cel puțin 11 ani ceea ce Gavrilut Radu Sebastian nu avea (el având o vechime de circa 3 ani). In anul următor 2015 Gavrilut Radu Sebastian este avansat la funcţia de șef serviciu fără nici un fel de concurs sau examen contrar prevederilor legale privind cariera funcţionarilor publici și i se mărește ilegal sporul de conducere de la 25% la 30% și în plus nu avea în subordine 7 persoane așa cum prevede legea pentru o structură funcțională de tip serviciu. Acest salariu ilegal și artificial mărit Gavrilut Radu Sebastian il primeşte până în iulie 2017 când intră în vigoare noua lege a salarizării.
Răspuns Curtea de Conturi:
Aspectele semnalate prin petiție se confirmă şi sunt consemnate la punctul nr. 8 din Raportul de control nr.5925/ 10.12.2018.
13. Sesizarea consilierilor:
Noua lege a salarizării este aplicată preferenţial pentru unii salariați în sensul că li se atribuie unele sporuri ilegale inventate de fostul primar Şchiopu Petrică care ocupă postul de consilier personal al primarului(cum am amintit mai sus) și căruia i se atribuie un salariu corespunzător studiilor superioare pe care ar fi trebuit să la dețină și pe care nu le are(el având studii generale) iar printr-o discriminare crasă persoanele care au studii superioare li s-au stabilit salarii mult mai mici decât salariul lui Şchiopu Petrică. Secretarului și șefului serviciu contabilitate li se stabilesc salarii cât a viceprimarului cu o diferenţiere ironică de 1 leu. Grila de salarii adoptată în baza noii legi a salarizării este total ilegală întrucât nu stabilește o ierarhizare clară și logică în funcție de studii și vechime a funcțiilor conform legii ci stabilește total subiectiv salariu pe fiecare persoană în parte fără să țină cont absolut deloc de studii și vechime.
Răspuns Curtea de Conturi:
Aspectele semnalate prin petiție se confirmă şi sunt consemnate la punctul nr. 8 din Raportul de control nr.5925/ 10.12.2018.
14. Sesizarea consilierilor:
Nu s-au încasat taxele pentru fondurile de vânătoare nici cele încasate de controlul Curții de Conturi din anul 2015 și nici în continuare!
Răspunsul Curții de Conturi:
Aspectele semnalate prin petiție se confirmă, find tratat la punctul I.6. din Raportul privind modul de ducere la indeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr.21/14.05.2015, încheiat la data de 20.09.2018.
15. Sesizarea consilierilor:
Reparații la sediul nou al primăriei: Acestea s-au realizat în perioada anilor 2015 – 2017 și au costat peste 750.000 lei (o sumă enorm de mare) pentru lucrări de modernizare (spoieli, izolații exterioare cu polistiren, înlocuire tâmplărie și învelitoare, centrală termică, etc.) fără lucrări de fundații, zidării, armături, tencuieli, etc. sumă cu care în comuna Dulcești s-a realizat o clădire nouă de la zero. Acceste lucrări au fost începute de o firmă (Proinvest) care la scurt timp a renunțat iar apoi lucrările au fost atribuite altei firme fără nici un fel de licitaţie publică și fără utilizarea SEAP/SICAP – ului.
Răspunsul Curții de Conturi:
Aspectele semnalate prin petiție se confirmă în parte şi au făcut obiectul misiunii de audit financiar efectuat în luna septembrie 2018. Deficiențele constatate au fost consemnate în Procesul verbal de constatare nr.5311/21 septembrie 2018.
(Sursa foto: captură Youtube)
Daniel MURARU
Citeste si:
Contabil de Bîrgăuani, cooptat în gașca lui Arsene de la Agenția pentru Resurse Minerale
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
extraordinar, o clica de hoti…pai politia, DIICOT-ul ce face ?Deci pentru aceste fapte aceasta (***) a fost promovat director economic???
Ce mai poate fi spus despre prefectii politruci ai PSD? La Neamt, il tine in functie pe consilierul judetean Baciu, iar la Sibiu il demite pe primarul Sibiului.
(***) asta poate scrie?
Mihnea, nu cred ca stie a scrii. Dar cu siguranta, doza de botox i-a fost administrata gresit. Cred ca daca incercam sa-l scufundam in apa, legea lui Arhimede nu ar avea aplicabilitate. Oare Beciul Domnesc va gasi si pentru el un loc? Dar fara masina aceea de lux pe care o conduce.
Păi, procurorii ce fac?
Vă spun eu, îi urmăresc și le fac dosare penale adversarilor lui Werner.
În rest, noroc cu internetul ăsta că ne-a făcut pe toți formatori de opinie.