Salariile nemțenilor, în cap

0
647

Angajații nemțeni au câștigat mai puțini bani decât anul trecut, arată datele centralizate de Direcția Regională de Statistică Neamț.

În ultima lună din vară, nemțenii au fost retribuiți cu bani mai puțini comparativ atât cu lunile precedente, cât și cu luna corespunzătoare din anul trecut.

Față de luna iulie, în august, angajații din Neamț au câștigat cu 40 de lei mai puțin, salariul mediu net pe județ cifrându-se la 4.247 de lei/salariat.

Comparativ cu iunie, câștigul mediu net a scăzut, în august, cu 106 lei.

Dacă este să facem o comparație cu luna august 2024, salariul mediu net pe județ, din august anul acesta, a fost mai scăzut cu 82 de lei.

Salariile din construcții sub nivelul celor de anul trecut

În ultima lună din vară, cel mai mic salariu mediu net a fost înregistrat în industrie și construcții (3.885 de lei/salariat, în scădere cu 95 de lei față de iulie, sub nivelul câștigul din august 2024, de 4.057 de lei/salariat), iar cel mai mare, în servicii (4.467 de lei/salariat, scădere cu 3 lei).

În agricultură, silvicultură și pescuit, câștigul mediu salarial pe județ a fost de 4.245 de lei, în august, mai mic cu 65 de lei.

Sursa foto: ziarulromanesc.de

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.