Suma uriașă cheltuită de Primăria Piatra-Neamț cu salariile angajaților. A depășit serios orașe dezvoltate ale țării. A lăsat în urmă până și Consiliul Județean

3
6216

Primăria Piatra-Neamț a cheltuit sume substanțiale pentru a-și plăti angajații, care au depășit și cele mai dezvoltate orașe ale țării.

Municipalitatea pietreană s-a apropiat periculos de Primăria Brașov în privința cheltuielilor cu salariile de bază și a depășit serios primării ca Sibiu sau Târgu-Mureș la acest capitol, potrivit unei analize comparative realizate pe baza datelor Ministerului Finanțelor Publice. 

În perioada ianuarie – mai 2025, Primăria Piatra-Neamț a cheltuit cu salariile de bază ale angajaților peste 13,61 de milioane de lei, echivalentul a peste 2,72 de milioane de euro, ceea ce înseamnă foarte mult pentru un oraș fără prea multe perspective de dezvoltare.

Primăria Piatra-Neamț, printre primele … la cheltuieli

Dacă este să ne uităm la cheltuielile salariale înregistrate de orașele dezvoltate ale țării, centre universitare, cu o populație cu mult mai numeroasă decât cea a municipiului Piatra-Neamț, observăm diferențe considerabile.

Spre exemplu, în aceeași perioadă, Primăria Brașov a cheltuit cu salariile de bază ale angajaților 15,54 de milioane de lei (3,10 milioane de euro), mai mari cu 380.000 de euro față de cheltuielile făcute de Primăria Piatra-Neamț.

Primăria Piatra-Neamț a cheltuit cu peste 1,69 de milioane de lei (338.000 de euro) pe salariile de bază decât Primăria Târgu-Mureș, care a plătit, în cele 5 luni, 11,92 de milioane de lei (2,38 milioane de euro) în contul retribuțiilor. 

Până și la CJ e mai ieftin

O comparație cu Primăria Sibiu reliefează cheltuiala considerabilă a Primăriei Piatra-Neamț cu plata salariilor de bază.

Așadar, la Sibiu, municipalitatea a cheltuit cu salariile de bază, în cele 5 luni, 10,47 de milioane de lei, ceea ce înseamnă 2,09 milioane de euro, mai puțin cu 626.000 de euro față de cheltuiala municipalității pietrene.

Totodată, Primăria Piatra-Neamț a depășit Consiliului Județean Neamț, cu peste 520.000 de euro, în privința sumei cheltuite cu salariile de bază, în perioada de referință.

(Sursa foto: turnucustiri.ro)

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. a furat da a si facut 22 iunie, 2025 at 14:44 Răspunde

    Pentru a se fura in liniste la Primarie cu achizitii si licitatii manarite si preturi umflate de x ori,trebuie sa-ti”fidelizezi”angajatii,nu-i dai afara,si,iti raman ”datori” …vor inchide ochii si vor fi partasi la toate hotiile….asa cum a fost si pe vremea precedentilor unde,30-40% din buget era pur si simplu jefuit si ajungeau in buzunarele ”edililor ”prin intermediul firmelor care executau lucrari cu dedicatie in oras sau de la”furnizorii”achizitiilor Primariei….asta e metoda clasica si consacrata a furtului banului public in toata tara…iar primul lucru pe care Bolojan trebuie sa-l faca este tocmai interzicerea incredintarilor directe si a achizitiilor a caror preturi depasesc cele de pe net…

  2. Bunica 24 iunie, 2025 at 08:16 Răspunde

    Nu am intrat de 10 ani într-o primărie dar ce m am minunat ce de birouri cu aer condiționat la cons jud Neamț chiar sunt necesari acești oameni? Eu nu cred

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.