Piatra Fest – Zilele Orașului Piatra-Neamț debutează cu stângul. Reprezentanții unei firme, revoltați că nu găsesc informații despre achizițiile publice

0
13814

 

Sumele estimate a fi cheltuite de municipalitatea pietreană cu ocazia Zilelor Orașului Piatra-Neamț – Piatra Fest 2025, de 1,1 milioane de lei, au atras rapid firme din zona spectacolelor, care vor să presteze diferite servicii pentru derularea manifestărilor. Cum nu au găsit nicio informație care să le permită participarea la procedurile de achiziții publice, cei interesesați au solicitat Primăriei Piatra-Neamț detalii suplimentare față de cele din proiectul de hotârâre nr.26, ce a fost aprobat rapid în ședința Consiliul Local din 30 mai.

Este vorba despre reprezentanții Smile Event 4 You, companie specializată în organizarea de evenimente, care au avertizat Primăria Piatra-Neamț că, dacă nu primesc informațiile necesare în 48 de ore, se vor adresa Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) pentru a semnala această situație și pentru solicita o investigație.

Solicitarea Smile Events 4You:

„Stimate domnule Primar,
Stimați reprezentanți ai Primăriei Piatra Neamț,

Ne adresăm dumneavoastră în legătură cu detalii legate de „Piatra Fest” Piatra Neamț, despre care am aflat din diverse surse media. 

Din informațiile publice disponibile, am reținut alocarea următoarelor sume:

  • 340.000 lei pentru închiriere scenă, sonorizare și ecrane
  • 35.000 lei pentru evenimentul „punte” și tabără medievală
  • 635.000 lei pentru onorariile artiștilor și prezentatorilor
  • 30.000 lei pentru drepturile de autor pentru concerte
  • 50.000 lei pentru logistică și branșamente comercianți
  • 10.000 lei pentru promovare

Având în vedere data de astăzi, 12 iunie 2025, ne exprimăm surprinderea cu privire la lipsa informațiilor publice privind procedurile de achiziție aferente acestor servicii.

Vă solicităm urgent clarificări cu privire la următoarele aspecte:

  1. Au fost inițiate proceduri de achiziție publică pentru închirierea scenei, sonorizare, ecrane, angajarea artiștilor, organizarea evenimentului „punte”, etc.? Dacă da, vă rugăm să ne indicați numărul/numerele de referință ale anunțurilor de participare și platforma/platformele pe care au fost publicate (ex: SEAP).
  2. Având în vedere valoarea semnificativă a contractelor, care sunt criteriile de selecție ale ofertelor și cum se asigură transparența procedurilor de achiziție, conform Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice?
  3. Subsemnata Iulia Vasilescu, am solicitat telefonic informații cu privire la procedurile de achiziție aferente evenimentelor organizate de Primăria Piatra Neamț și am fost asigurată că voi fi anunțată cu privire la detaliile suplimentare. Cu toate acestea, nu am primit nicio informare până în prezent. Vă rugăm să investigați această situație și să ne oferiți explicații.

Suntem o companie specializată în organizarea de evenimente, închiriere echipamente scenă, etc.] și suntem interesați să participăm la procedurile de achiziție publică organizate de Primăria Piatra-Neamț.

Vă informăm că, în cazul în care nu vom primi un răspuns detaliat și clarificator în termen de 48 de ore, ne vom adresa Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) pentru a semnala această situație și a solicita o investigație. Așteptăm cu maximă urgență un răspuns la solicitările noastre”.

Primăria: „Urmează să se facă”

Reprezentanții Primăriei Piatra-Neamț au declarat pentru atacul.ro că achizițiile publice în cazul manifestărilor prilejuite de Piatra Fest 2025: „Urmează să se facă. Trebuie să începem procedurile de achiziții publice. Cel mai probabil, săptămâna viitoare”.

(Foto: Ziua Bujorului Românesc 2025, Piatra-Neamț/Facebook Municipiul Piatra-Neamț)

N.R.

 

CITEȘTE ȘI:

La Piatra-Neamț, petrecerea continuă. Sume fabuloase investite de municipalitate în … distracție. Cheltuieli considerabile cu scena și artiștii

Peste 200.000 de lei va costa „Ziua Bujorului Românesc”, sărbătorită de Primăria Piatra-Neamț la jumătatea lunii viitoare

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.