Firma controlată de deputatul Mohammad Murad are datorii la stat de 16,6 milioane de lei. Răspunsul autorităților la întrebarea de ce-l protejează pe libanez: „E secret fiscal!”

0
1320

 

De câteva zile, președintele Nicușor Dan și liderii partidelor din România care vor forma, cel mai probabil, viitorul guvern, caută cu disperare soluții pentru a reduce deficitul bugetar uriaș. S-a discutat despre anularea unor sporuri în sectorul bugetar (norma de hrană, sporul de antenă, voucherele de vacanță), dar și despre creșterea unor taxe și impozite. O decizie finală încă nu a fost luată, însă va fi luată cât mai curând.

„Continuă să nu-şi achite obligaţiile fiscale”

În timp ce șeful statului se dă de ceasul morții pentru a scoate țara din criză, una dintre firmele controlate de deputatul AUR Mohammad Murad (foto), Phoenicia Expres SRL București, și-a depus bilanțul.

Jurnaliștii de la publicația supervizor.ro au analizat datele constatând că „Firma libanezului a înregistrat un profit de 43 milioane lei în ultimii 3 ani… şi continuă să nu-şi achite obligaţiile fiscale; anul 2024 a fost încheiat cu datorii la stat de 16,6 milioane lei, peste două treimi stopaj la sursă… iar accesoriile nu au mai fost calculate din 2020!”

PHOENICIA EXPRESS SRL activează în domeniul hotelier şi este controlată, prin intermediul a două societăți, PERLA MAJESTIC SA şi MBM PHEN HOLDING SRL, de libanezul cu cetăţenie română Mohammad MURAD. Acesta, spune sursa citată, şi-a făcut un obicei din a nu-şi achita obligaţiile fiscale, comportament care ar fi tolerat de ANAF de mulţi ani.

Accesoriile aferente datoriilor nu au mai fost calculate de 5 ani

Conform jurnaliștilor supervizor.ro, de aproximativ 4 ani, Phoenicia Express SRL înregistrează datorii la bugetele de stat de peste 10 milioane lei… care au crescut aproape continuu, iar la 31 decembrie 2024 erau de 16.614.188 lei, cu următoarea structură:

  • Bugetul de stat = 4.910.899 lei
  • Bugetul asigurărilor sociale de stat = 8.503.473 lei
  • Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 34.471 lei
  • Bugetul asigurărilor de sănătate = 3.165.345 lei

Accesoriile pentru datoriile la stat ale societăţii PHOENICIA EXPRESS SRL nu au fost calculate/actualizate de 5 ani – ultima actualizare este pentru raportarea aferentă datei de 31 martie 2020, afirmă sursa citată.

Trebuie precizat că, la data de 1 martie 2022, stopajul la sursă a redevenit infracţiune, iar de atunci, valoarea contribuţiilor la pensii şi sănătate, reţinute de la angajaţii PHOENICIA EXPRESS SRL şi nevirate la bugetele corespunzătoare, a crescut cu peste 1,8 milioane lei, mai arată sursa citată.

Citiți articolul integral AICI

Ce a răspuns ANAF jurnalistului care a întrebat de ce este protejată firma lui Murad

În septembrie 2024, publicația supervizor.ro a înaintat ANAF București o serie de informații care arătau că există indicii solide că firma Phoenicia Express beneficiază de un tratament preferențial din partea autorităților statului român. Nu a fost oferit niciun răspuns, pe motiv că informațiile solicitate s-ar încadra în categoria „secret fiscal”. În anul 2022, supervizor.ro făcuse o solicitare similară, iar răspunsul primit a fost același – „nu, pentru că e secret fiscal!”.

(Citiți articolul integral AICI)

D.M.

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.