Crima de la Cosmopolis, neputința ucide la fel ca și gloanțele

Când un individ cu cazier gros, cunoscut ca agresiv, violent, obsedat și periculos, poate deține două arme letale fără ca nimeni să-l percheziționeze, să-l aresteze sau măcar să-l evalueze psihiatric, înseamnă că sistemul a murit înaintea victimei. Teodora Marcu a fost ucisă cu sânge rece, pe o stradă, în fața propriului copil. Împușcată de un individ care o hărțuia de ani de zile. I s-a dat un ordin de protecție temporar. Și cam atât. Cine răspunde pentru că acel ordin nu a fost dublat de o anchetă serioasă? Cine răspunde pentru că nimeni nu a verificat dacă acest individ deține arme letale?

Este aberant și revoltător că:

• Un individ cu istoric penal internațional nu a fost niciodată percheziționat;
• Nu a fost monitorizat activ de Poliție după emiterea ordinului de protecție;
• Nu a fost supus unei expertize psihiatrice, deși amenințările și comportamentul lui o impuneau de urgență;
• Nu a fost plasat niciodată sub control judiciar, supraveghere tehnică sau internare nevoluntară.

Propuneri clare pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete:

1. Percheziții automate la domiciliul agresorilor care amenință cu moartea și au ordin de protecție;
2. Evaluare psihiatrică obligatorie pentru persoanele care manifestă comportamente obsesive, violente sau de urmărire;
3. Încadrarea femicidului ca infracțiune autonomă – cu pedepse mai mari și anchete dedicate;
4. Sistem de alertă în timp real pentru victimele cu ordin de protecție – cu brățară GPS pentru agresor și buton de panică pentru victimă;
5. Sancționarea polițiștilor care ignoră sesizările repetate ale victimelor;
6. Registre publice ale agresorilor cu ordin de protecție – pentru protejarea comunității;
7. Centre de urgență cu supraveghere polițienească pentru victimele cu risc ridicat.

Este timpul să nu mai acceptăm ca „nu s-a putut face nimic”!

Este timpul să nu mai numărăm victime, ci să numărăm legi schimbate, agresori arestați, femei salvate!

Ce s-a întâmplat în Cosmopolis este crimă. Dar și complicitatea statului, prin indiferență, este tot crimă. Nu mai vrem statistici, ci acțiune! Nu mai vrem comemorări, ci legi care să apere viața!

Despre femicid

Femicidul este o formă extremă de violență împotriva femeilor și se referă la uciderile intenționate ale femeilor doar pentru că sunt femei.

Este o crimă cu motivație de gen, adesea comisă de: parteneri sau foști parteneri, membri ai familiei sau chiar necunoscuți, în contexte care implică ura, dispreț, dominare, posesivitate, control sau misoginie.

Exemple frecvente de femicid:

• Uciderea unei femei de către partenerul violent după ce l-a părăsit;
• Crimă comisă după luni sau ani de hărțuire, amenințări, abuzuri;
• Cazuri în care poliția, statul sau justiția au ignorat semnalele de alarmă (exact ca în cazul Teodora Marcu).

De ce e important să recunoaștem femicidul ca infracțiune distinctă?

Pentru că:

– atrage atenția asupra dimensiunii sistemice a violenței împotriva femeilor;

– obligă instituțiile statului să trateze aceste cazuri cu prioritate absolută;

– permite crearea de măsuri speciale de prevenție și intervenție.

În multe țări (ex: Franța, Mexic, Spania, Italia), femicidul este recunoscut și sancționat ca infracțiune distinctă, cu pedepse mai aspre și obligații instituționale clare pentru protejarea victimelor.

Trebuie să fie obligatorie evaluarea psihiatrică nevoluntară a celor care amenință, bat, lovesc, agresează , femei, partenere, foste partenere. Este obligatoriu, pentru că de aici îți poți da seama foarte bine la ce te poți aștepta pe viitor de la acel om. Poți să-ți dai seama dacă e în stare să ucidă sau până unde poate merge și poți lua măsuri adecvate.

Av. George LAZĂR