Cabinetele medicale, în vizorul ANAF. Fiscul vrea ca medicii să-și plătească dările către stat de bunăvoie

0
1414

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va desfășura, până la finalul anului, la nivel național, un nou program de conformare ce se adresează persoanelor fizice înregistrate sub forma cabinetelor medicale individuale (CMI) sau ca persoană fizică independentă (PFI) și care realizează venituri din prestarea activității de asistență medicală (generală ori specializată) sau stomatologică.
Obiectivele principale ale programului sunt:
 Creșterea gradului de conformare fiscală la nivelul contribuabililor vizați, cu privire la:
– Înregistrarea fiscală;
– Depunerea declarațiilor fiscale;
– Nivelul veniturilor declarate;
– Stabilirea corectă a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale datorate;
– Plata obligațiilor fiscale.
 Reducerea oportunităților de neconformare.
 Identificarea contribuabililor care se sustrag de la declararea totală sau parțială a obligațiilor fiscale.
 Îmbunătățirea nivelului de informare și conștientizare a obligațiilor fiscale aferente veniturilor obținute din activitățile medicale/stomatologice.
 Sprijinirea contribuabililor prin furnizarea de îndrumări clare și accesibile, pentru îndeplinirea corectă și la timp a obligațiilor declarative și de plată.
„Prin această inițiativă, ANAF urmărește consolidarea unei relații de parteneriat cu contribuabilii și promovarea conformării voluntare, ca pilon esențial al eficienței sistemului fiscal”, arată ANAF.

Sursa foto: playtech.ro

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.