Ce salarii și ce sporuri au angajații Consiliului Județean Neamț

3
7724

 

Consiliul Județean Neamț a publicat recent lista funcțiilor ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, valabilă la data de 31 martie, ce cuprinde inclusiv sporurile pentru condiții de muncă, care, până acum, nu au figurat în documentul emis de instituție.

Potrivit listei, niciun salariat al CJ-ului nu a fost „sărit” de la plata sporurilor pentru condiții vătămătoare, în timp ce salariile au rămas la nivelul celui de anul trecut.

Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa, continuă munca predecesorilor săi la proiectele finanțate din fondurile europene și uite așa își suplimentează venitul cu 50% din salariul de bază.

Practic, la 21.735 de lei indemnizație câștigată într-o lună, președintele CJ adaugă alți 10.867 de lei, ceea ce înseamnă că, lunar, salariul de bază al lui Daniel Vasilică Harpa ajunge la 32.603 de lei.

Aceeași suplimentare considerabilă a indemnizațiilor, cu 50%, este valabilă și în cazul celor doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Neamț, care, cu tot cu sporul pentru eforturile depuse la implementarea proiectelor finanțate din bani europeni, câștigă 28.980 de lei de căciulă/lună.

Secretarul general al județului are un salariu de bază de 19.320 de lei, mai arată documentul.

Condițiile de muncă sunt compensate în bani

De aici încolo, lista personalului plătit din funcții publice cuprinde și sporurile pentru condiții de muncă, ce pun în pericol integritatea fizică sau psihică a bugetarilor, ale căror valori maxime ating 1.500 de lei.

Așadar, un director general din CJ încasează, pe lângă salariul de bază de 16.748 de lei, încă 1.500 de lei sporul pentru condiții vătămătoare de muncă. Dacă este și membru al structurii de securitate, directorul general câștigă 19.268 de lei salariul de bază și un spor de 52 de lei, iar dacă mai lucrează și la proiectele europene, retribuția urcă la 24.946 de lei, în timp ce sporul pentru condiții vătămătoare este de 1.500 de lei.

Un director general adjunct este plătit cu un salariul de bază la 24.165 de lei pentru că lucrează și la proiectele europene și, în plus, încasează și 1.500 de lei pentru condițiile vătămătoare în care își desfășoară activitatea.

Salariul de bază al unui director executiv, care își exercită calitatea de membru al comisiei mixte de rechiziții al județului Neamț, este de 17.037 de lei, plus 579 de lei sporul pentru condițiile vătămătoare de muncă. Dacă lucrează și la proiectele europene și exercită și control financiar preventiv (CFP – 10% din salariul de bază), ajunge cu salariul de bază de la 16.223 de lei la 22.577 de lei, plus sporuri pentru condițiile vătămătoare de între 579 de lei și 1.500 de lei, la care se adaugă și sporul CFP.

Un șef de serviciu este plătit de stat cu 14.018 lei, dar valoarea urcă la 20.880 de lei, dacă este membru în comisia de securitate, dacă execută controlul financiar preventive sau lucrează la proiectele europene. Bineînțeles că nu lipsesc sporurile pentru condițiile vătămătoare de 1.500 de lei pentru fiecare funcție în parte.

Proiectele europene, aducătoare de venituri substanțiale

Un auditor este plătit cu între 12.750 de lei și 13.436 de lei/brut, plus sporul de 1.500 de lei, un consilier, consilier juridic, consilier de achiziții publice și un inspector câștigă lunar între 10.365 de lei și 18.508 de lei, plus sporul de 1.500 de lei, salariile fiind crescute de sporul pentru munca în cadrul proiectelor europene.

Administratorul public a rămas la același salariu ca cel de anul trecut, de 19.320 de lei, însă lucrul în cadrul proiectelor europene îi suplimentează retribuția, care crește la 28.777 de lei.

Salariul de bază al unui director de cabinet este de 10.268 de lei la care se adaugă, din nou, munca în cadrul proiectelor europene, ce îi crește salariul la 11.273 de lei, plus sporul pentru condițiile vătămătoare de 1.500 de lei.

Un consilier de-al președintelui Harpa ajunge să câștige 10.789 de lei, plus 1.500 de lei sporul care compensează condițiile vătămătoare în care lucrează. Același salariu și sporuri sunt valabile și în cazul consilierilor celor doi vicepreședinți.

Sporuri pentru toată lumea

Șoferul lui Harpa, adică cel care are atribuții cu privire la deservirea autoturismului pus la dispoziția președintelui CJ Neamț, este remunerat cu 7.978 de lei, plus sporul pentru condițiile vătămătoare de muncă, de 1.197 de lei.

O retribuție  de 7.096 de lei și un spor de 1.064 de lei câștigă și șoferul care stă la dispoziția unui vicepreședinte, iar alt șofer, care îl deservește pe celălalt  vicepreședinte, câștigă 7.783 de lei salariu de bază și 1.167 de lei spor pentru condiții vătămătoare.

Un muncitor calificat, angajat la CJ Neamț, are un salariu de bază de 5.690 de lei, plus sporul de 854 de lei, iar un îngrijitor, curier – 4.645 de lei, la care a fost adăugat și sporul pentru munca în condiții vătămătoare, de 697 de lei.

Tuturor veniturilor salariale, cu unele excepții, le sunt adăugate și indemnizația de hrană, de 347 lei/lună și 800 de lei – tichetele de vacanță (pentru achiziţionarea de pachete de servicii turistice în valoare de cel puţin 1.600 lei), potrivit listei.  

N.R.

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. Răcnetul Carpaților 4 aprilie, 2025 at 17:20 Răspunde

    Super. Muncitor calificat în societate subordonata Cj cu patru decenii imediat vechime, 2400 fără nici un spor, inclusiv cel de vechime l-au luat. Chipurile dau tichete de masa .

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.