A furat identitatea „Părintelui Speranței” pentru a înșela credincioșii. Pedeapsa primită de escroacă și suma pe care o are de plătit părintelui arhimandrit Ciprian

0
3104

 

O tânără în vârstă de 23 de ani, din comuna Vânători-Neamț, a fost condamnată la 1 an și 5 luni de închisoare, a fost obligată să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității și să achite mii de euro cu titlu de daune morale, fiind găsită vinovată pentru fals informatic și tentativă la înșelăciune.

Deși, în timpul cercetărilor, Andreea Doroftei a negat comiterea faptelor, în fața judecătorilor și-a reconsiderat poziția, recunoscându-și faptele. Astfel, a recunoscut că s-a folosit de imaginea părintelui arhimandrit Constantin (Ciprian) Grădinaru (foto), eclesiarh al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, pentru a escroca credincioșii. Părintele arhimandrit Ciprian, un apropiat al Patriarhului Daniel, călugăr de o viață la Mănăstirea Sihăstria, unde, periodic, slujește, s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând o sumă record cu titlu de daune morale. În final, instanța a obligat-o pe tânără să-i achite părintelui suma de 10.000 de euro pentru daunele morale provocate.

Cum funcționa escrocheria

Autoritățile au fost sesizate, spre finalul anului 2022, de o femeie care a reclamat faptul că a fost contactată, pe Facebook, de o persoană care administra o pagină cu numele părintelui arhimandrit Ciprian, care conținea fotografii cu monahul, și care i-a cerut să facă donații (bani și alimente) pentru a ajuta o femeie cu 9 copii ce rămăsese văduvă.

Spre ghinionul escroacei, părintele Ciprian era duhovnicul femeii, iar intenția tinerei din Vânători-Neamț a ieșit rapid la iveală.

Cercetările polițiștilor au relevat faptul că Andreea Doroftei a realizat, în decursul a doi ani, patru pagini de Facebook, folosind numele și fotografiile părintelui arhimandrit Ciprian. Prezentându-se drept părintele Ciprian, escroaca a purtat discuții cu mai mulți enoriași cărora, oferindu-le sfaturi duhovnicești, și le cerea să facă donații pentru diverse cazuri sociale, de regulă pentru sprijinirea unor familii nevoiașe. Tânăra le cerea credincioșilor să trimită banii și bunurile la adresa sa de domiciliu, din Vânători-Neamț.

Pe parcursul anului 2022, escroaca a mai făcut două pagini de Facebook, folosindu-se de identitatea părintelui Ciprian, însă totul s-a sfârșit când a dat peste cine nu trebuie, respectiv o persoană care a realizat că are de-a face cu un răuvoitor.

Părintele a cerut 100.000 de euro daune morale

În timpul anchetei, oamenii legii au strâns probe solide care i-au ajutat să întocmească rechizitoriul și să o trimită pe Andreea Doroftei în judecată pentru fals informatic și tentativă la înșelăciune.

Tânăra a negat, inițial, că ea ar fi autorul acestor fapte, însă, în cele din urmă, a realizat că nu are nicio șansă în fața probelor strânse de anchetatori, iar în consecință a recunoscut tot ce a făcut.

Părintele arhimandrit Grădinaru s-a constituit parte civilă în dosar și a solicitat instanței să oblige inculpata la plata a 100.000 de euro cu titlu de daune morale. Părintele a arătat în fața instanței că, din cauza activității infracționale a Andreei Doroftei, mulți enoriași nu au mai trimis donații către el, la mijloc fiind vorba despre donații considerabile folosite la ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului. Instanța a considerat că acesta este cel mult un prejudiciu adus bisericii și nu părintelui personal. Drept urmare, judecătorul a obligat-o pe Andreea Doroftei să-i plătească părintelui arhimandrit suma de 10.000 de euro cu titlu de daune morale.

Decizia Judecătoriei Târgu-Neamț nu este definitivă, Doroftei având posibilitatea să o atace cu apel.

D.M.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.