Autostrada „Unirii” – A8, blocată din nou din cauza lui Grindeanu

1
1953

 

Autostrada Unirii A8, proiect esențial pentru conectarea Moldovei cu Transilvania, este „din nou blocată din cauza indolenței lui Sorin Grindeanu, ministrul PSD al Transporturilor”, atrage atenția USR.
Un tronson de 20 de km, între Pipirig și Leghin, are un constructor desemnat din ianuarie 2025, dar contractul de execuție este blocat de două luni, fără un motiv real. Licitația pentru acest tronson s-a încheiat fără contestații, iar lucrările ar fi putut începe deja.

Însă, din cauza tergiversărilor administrative, constructorul nu poate demara etapa de proiectare, iar șantierul rămâne în aer, susțin cei de la USR.
„Potrivit fostului secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, întârzierea este cauzată de incapacitatea ministerului condus de Sorin Grindeanu de a finaliza un simplu transfer birocratic al proiectului, de la vechea companie de drumuri CNAIR, la noua companie CNIR – o mutare decisă de același Grindeanu încă din 2023, dar neterminată nici în 2025., mai arată USR.
„În doi ani, n-au fost în stare să semneze hârtiile necesare, deși românii așteaptă de decenii această autostradă vitală pentru Moldova. Constructorul stă cu mâinile în sân, etapa de proiectare de detaliu nu începe, iar șantierul rămâne un vis îndepărtat. Indolența lui Grindeanu sabotează acest sector de 20 km din Autostrada Unirii A8, care ar lega Moldova de Transilvania și, mai departe, de vestul Europei. Domnule Grindeanu, puneți-vă ordine în minister semnați ACUM contractul pentru A8 Pipirig – Leghin! Ajunge cu bătaia de joc la adresa moldovenilor!”, spune Horațiu Cosma.
USR cere Ministerului Transporturilor să deblocheze urgent această situație ca lucrările pentru tronsonul Pipirig – Leghin al Autostrăzii A8 să înceapă rapid. Partidul a inclus tronsoanele de capăt ale A8 pentru finanțare din PNRR, iar lucrările trebuie finalizate până la finalul lui 2026.

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. FLORIN 24 martie, 2025 at 19:50 Răspunde

    Autostrada A8 nu se va face,este blocata din lipsa banilor care sunt furati de catre 1.5 milioane de bugetari si pensiile speciale/militare/serviciu la 40 de ani si dobanzile la datoria externa de 250 miliarde euro,toti furati.Deja au inceput cu”diversiunea”ONG -ista,asa cum fac de obicei,asa cum au facut de fiecare data cand au fost ”intrebati”de lipsa infrastructurii din aceasta tara.PSD/PNL sunt cancerul acestei tari iar daca aceasta clica corupta nu va dispare din viata politica ,Romania se va dezintegra,zilele,ii sunt numarate.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.