Câți turiști au vizitat județul Neamț într-un an. Unde le-a plăcut cel mai mult. Topul localităților
Numărul turiștilor care au optat pentru județul Neamț ca destinație de vacanță a crescut anul trecut comparativ cu 2023, în special în ceea ce privește turiștii români.
În 2024, județul Neamț a fost vizitat de 301.095 de turiști, dintre aceștia 283.825 de persoane fiind cetățeni români.
Față de 2023, anul trecut, numărul turiștilor care au sosit în Neamț a crescut cu 17.270 de persoane, din care 13.259 erau cetățeni români.
Tot anul trecut, numărul turiștilor străini care și-au petrecut timpul liber pe plaiuri nemțene a fost de 17.239 de persoane, cu 3.980 mai multe comparativ cu 2023.
Comuna Tarcău, vizitată de 9 turiști în tot anul 2024
Localitatea cea mai vizitată de turiștii români și străini a fost, în 2024, Piatra-Neamț, care a înregistrat 77.970 de sosiri, din care numai 10.271 de sosiri au fost atribuite cetățenilor străini.
A doua localitate preferată de turiști, în anul precedent, a fost Ceahlău, cu 58.037 de sosiri, din care 933 ale turișilor străini.
Alexandru cel Bun este cea de-a treia localitate preferată de turiști, cu 25.971 de sosiri, 315 ale cetățenilor străini.
Pe locul patru s-a situat orașul Roman, cu 23.733 de turiști (2.206 străini), locul 5 a fost ocupat de orașul Târgu-Neamț, cu 22.272 de turiști (266 străini), iar pe locul 6 s-a aflat orașul Bicaz, cu 21.823 de turiști (913 străini).
Dintre comunele cu cei mai mulți turiști se numără și Hangu (7.916 turiști, din care 1.245 străini), Vânători-Neamț (6.824 turiști, din care 18 străini) și Tarcău (5.781 de turiști, din care 9 străini).
Sursa foto: romanifitimandri.wordpress.com
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.