Unde se duc banii publici când se duc. 31.000 de euro – cazare, mâncare, coffe break și plimbări prin județ pentru ghizii care participă la „Ziua Internațională a Ghidului de Turism”

0
2092

 

Viceprimarul de Piatra-Neamț, Cristian Sauciuc, a venit cu propunerea ca municipalitatea, în urma încheierii unui acord de asociere cu Consiliul Județean și Asociația Organizația de Management al Destinației Turistice Piatra-Neamț, pe fondul organizării „Zilei Internaționale a Ghidului de Turism”, să aloce o sumă consistentă pentru servicii turistice de care vor beneficia peste 100 de ghizi turistici.

În fapt, Sauciuc a propus, în contextul acordului de asociere și organizării evenimentului, virarea sumei de 49.970 de lei în contul Asociației Organizația de Management al Destinației Turistice Piatra-Neamț ca și contribuție pentru achiziția de servicii de cazare pentru 17 persoane, cină pentru 115 persoane pentru o perioadă de 3 zile și un coffe break.

La această sumă va fi adăugată și cea alocată de Consiliul Județean Neamț, de 50.000 de lei, pentru asigurarea cheltuielilor de cazare pentru o parte dintre participanți și alți 55.000 de lei ce vor proveni de la Organizația de Management al Destinației Turistice Piatra-Neamț, care se va ocupa de organizarea evenimentului.

În total, suma se ridică la 155.000 de lei și include „cazare cu mic dejun pentru trei nopți, cine, prânzuri, coffe break și cheltuieli logistice aferente conferinței din data de 21 februarie”, potrivit raportului de specialitate al proiectului de hotărâre.

115 ghizi de turism vor fi prezenți la eveniment

În acest an, această zi este sărbătorită, în perioada 20 – 23 februarie, în Neamț, unde sunt așteptați 115 ghizi de turism din toate zonele țării, ce vor vizita obiective turistice diverse, unități de cazare și restaurante din Piatra-Neamț, Târgu-Neamț, Bicaz, Durău etc.

Scopul evenimentului este „promovarea patrimoniului natural, cultura și istoric al municipiului Piatra-Neamț și al județului Neamț, precum și oferta HoReCa locală, în vederea includerii acestora în circuitele turistice”, se mai arată în raport.

La nivel internațional, „Ziua Internațională a Ghidului de Turism” este sărbătorită pe data de 21 februarie, eveniment cu o tradiție de peste 30 de ani.

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.