
Social-democrații nemțeni discută, la această oră, componența listelor la alegerile parlamentare din data de 1 decembrie. Datele atacul.ro arată că PSD Neamț va defila cu doi candidați de import: băcăuanul Paul Cotîrleț, locul 2 la Camera Deputaților, și Anca Sandu, poziția 3, negociată de reprezentanții PPUSL.
Prima poziție la Camera Deputaților va fi ocupată de actualul deputat Ciprian Șerban, în timp ce Daniel Vasiliu va ocupa cea de-a patra poziție (șanse mici să ajungă în Parlament).
La Senat, prima poziție este ocupată de Adrian Păduraru, vicepreședinte al CJ Neamț, în timp ce următoarea poziție (neeligibilă) va fi ocupată de Bogdan Țifui, primarul de Farcașa.
D.M.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Daniel Muraru este jurnalist de investigație cu aproape 30 de ani de experiență în presa scrisă și audiovizuală. A activat în cadrul unor importante instituții media locale, precum Monitorul de Neamț, Realitatea Media, Est TV, Tele M și Roman TV, și a colaborat cu publicații de referință din presa națională, între care Academia Cațavencu, România Liberă, Evenimentul Zilei etc. De asemenea, a sprijinit realizarea unor investigații jurnalistice ale Pro TV și Recorder. În prezent, este fondatorul și coordonatorul publicației de investigații Atacul.ro.
Prin investigațiile jurnalistice privind administrația publică, integritatea instituțională și gestionarea fondurilor publice, a contribuit la aducerea în atenția opiniei publice a unor aspecte de interes major, care au generat verificări și demersuri din partea autorităților competente.
De asemenea, a obținut soluții favorabile în litigii relevante pentru protejarea libertății presei și a dreptului publicului la informare, contribuind la consolidarea principiilor libertății de exprimare și ale jurnalismului de interes public.
Cat o fi costat postul baiatului lui COTARLET ??? PSD un partid (***), manjit cu fapte de (***) !!!! Oare batranul COTARLET este mandru de acest SMEN?????
Niciun candidat din cea mai mare filială PSD: Piatra-Neamt. Adică din filiala care a câștigat primăria municipiului. Nicio femeie din Neamț pe poziție eligibilă. Traseiști, importuri, no-name-uri. Harpa merge pe principiul îndepărtării tuturor celor care ar putea să-l eclipseze. Ce nu își dă seama e ca mai oricine eclipsează astfel de personaje. Mentalitatea de milițist îl va face victimă sigură a propriilor colegi…
…Și pentru acest ” smen ” n-o să votez cu PSD, niciodată! Mai am și alte motive, dar îmi ajunge atât !!
Un mare ziarist psd-ist (i. r.) scria la ziar de PRINCIPIILE marelui candidat cotârleț…..
Că nu va accepta, că nu va face el astea…. etc… etc…. BALIVERNE pentru proști (votanți)…
ACUM mai scrie ceva…… Stă la chiteală, cum se spune……
Oameni dragi,cei care iubiți PSD hai să le dăm un bobârnac și celor de pe liste și TOVARĂȘULUI milițian din fruntea partidului……
Cei patru din fruntea listei pentru camera deputaților nu-și au locul nici măcar în coada listei…..
RUȘINE……