Șocant! Cadavrul unui motociclist decedat într-un accident rutier, ținut ore întregi pe marginea drumului „până au început să-l bâzâie muștele”
O situație de-a dreptul șocantă a fost întâlnită astăzi, în comuna Farcașa (Neamț), unde un tânăr de 31 de ani din Timișoara (Timiș) și-a pierdut viața într-un grav accident rutier.
Cadavrul motociclistului a zăcut peste 4 ore și jumătate pe marginea drumului, la o temperatură de 34 de grade Celsius, până când cei de la Medicină Legală au ajuns la fața locului pentru a-l ridica.
Corpul bărbatului, păzit de polițiști
În intervalul dintre producerea accidentului și până la ridicarea cadavrului, corpul neînsuflețit al motoclistului a fost acoperit cu o folie și păzit de polițiști, oamenii legii fiind nevoiți să facă față tirului criticilor venite din partea unor localnici care au luat atitudine. „Oamenii au început să vocifereze când au văzut că trec ore și că nu vine nimeni să ridice cadavrul. Erau 34 de grade afară, iar cadavrul a început să fie bâzâit de muște. Cum e posibil așa ceva, cum să lași un om decedat atâtea ore pe marginea drumului? Nu numai că este inuman, dar și traumatizant. Oricine ar fi putut fi în locul acestui tânăr, nu? Nimeni nu merită un astfel de tratament, chiar și după ce ți-ai pierdut viața”, ne-a declarat un sătean.
Contactată de atacul.ro, Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț, a declarat că lucrătorii de poliție „și-au făcut treaba și creștinește, și polițienește”, confirmând că trupul neînsuflețit al motociclistului a fost ridicat de cei de la Medicină Legală în jurul orei 17, adică după 4 ore și 40 de minute de la producerea accidentului.
Atitudinea sătenilor a grăbit ridicarea corpului
Intervalul ar fi fost mult mai mare dacă localnicii și participanții la trafic nu și-ar fi exprimat nemulțumirea vizavi de situația creată.
Responsabili sunt cei de la Medicină Legală, deoarece ei trebuie să intervină în astfel de situații. Ei au obligația să-și facă datoria indiferent că bugetarii se află în minivacanță sau nu. Că nu degeaba au cele mai mari salarii din sistemul medical din România.
Autoritățile sunt obligate să clarifice situația și să îi tragă la răspundere pe cei responsabili.
A intrat într-o grămadă de lemne de pe marginea drumului
Tânărul motociclist a murit după ce a intrat într-o grămadă de lemne ce erau depozitate pe marginea drumului. Datele atacul.ro arată că victima era însoțită de un amic care se deplasa, la rându-i, cu o motocicletă înmatriculată în Mehedinți. Cei doi au oprit, în jurul orei prânzului, la stația Lukoil din Farcașa, unde, după ce au băut câte o cafea, au pornit la drum, spre Poiana-Largului.
La puțin timp după ce s-au pus din nou în mișcare, timișoreanul a pierdut controlul asupra motocicletei, a ieșit de pe carosabil și a intrat în coliziune cu buștenii lăsați pe marginea drumului, pe aceeași direcție de mers. Până la sosirea salvatorilor profesioniști, participanții la trafic i-au sărit în ajutor, încercând să-l resusciteze. Eforturile au fost sortite eșeculului, leziunile suferite fiind incompatibile cu viața. În ancheta lor, polițiștii trebuie să stabilească dacă nu cumva buștenii erau depozitați prea aproape de drumul național.
D. MURARU
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Putini au curaj să vorbească de eroii de la medicină legală. Nici eu nu am. Dar să vă ferească Dumnezeu să aveți treabă cu ei . Vă spun că dacă era vreun aparținător al decedatului cu (***) veneau mai repede. Nu știu ce e mai dureros la morgă, decesul cuiva drag dau scârboasa interacțiune cu aceste ființe.
Din pacate era fratele meu, din pacate lemenele alea erau prea aproape de carosabil si indreptate ca un perete pe directia oricarui participant la trafic, lucru destul de des intalnit in acea parte a tarii. Din pacate astea sunt conditiile din Romania la care suntem expusi.