Măcel pe strada Fabricii din Roman. Au intervenit mascații! Biroul de presă al Poliției tace
Una dintre cel mai rău famate zone din orașul Roman (Neamț) a fost, ieri seară, scena unor conflicte sângeroase, soldate cu mai multe persoane rănite, unele grav foarte grav, rețineri și arestări.
Datele atacul.ro arată că au fost cel puțin trei conflicte desfășurate în același timp, care i-au avut în centru pe membrii clanului Tănase, dar și pe alți indivizi care locuiesc în zona respectivă.
Gabriel Tănase, unul dintre protagoniști, a fost înjunghiat în zona abdominală și a fost transportat la spital, Fratele lui, Sorin, ar fi fost lovit cu o cărămidă în cap, având și el de îngriijiri medicale. Un alt individ ar fi suferit o fractură la picior. Au fost cele mai grave cazuri, pentru că nevoie de îngrijiri medicale au avut mai multe persoane.
Dată fiind anvergura scandalului, polițiștii romașcani au cerut ajutorul colegilor de la județ, care au trimis în sprijin mascații. Intervenția acestora a dus la restabilirea liniștii în zonă. Răniții au fost transportați la spital, iar scandalagii, la Poliție. Unii au fost amendați, iar altora li s-au întocmit dosare penale. Se pare că cel care l-a înjunghiat pe Gabriel Tănase s-a ales cu un dosar penal pentru tentativă de omor.
Poliția Neamț a pierdut controlul asupra străzii Fabricii
Biroul de presă al Poliției Neamț a refuzat să ofere mai multe informații, sub pretextul că acest caz este „de competența Parchetului”. Probabil, dacă ar fi fost o acțiune cu polițiști la plantat panseluțe, Biroul de presă ar fi mediatizat cu aplomb evenimentul și ar fi oferit presei zeci de poze cu polițiști și oficialități în „acțiune”.
De fapt, atitudinea mai marilor din Poliția Neamț are la bază o altă explicație: nu vor ca subiectul strada Fabricii să fie readus în discuție. Vorbim despre o zonă unde puțini dintre polițiștii romașcani mai îndrăznesc să intre.
În realitate, Poliția Neamț a pierdut controlul asupra acestei zone periculoase, unde, periodic, se petrec acte de ilegale. Aduse în atenția cetățenilor, acestea nu ar face bine imaginii Poliției Române.
De ce să recunoaștem problemele și realitatea, când putem ascunde, în stil clasic românesc, gunoiul sub preș.
Iată ce spunea viceprimarul Romanului Radu Samson, în data de 1 iunie 2022, despre situația copiilor care locuiesc pe strada Fabricii:
„Începusem să scriu un text despre motivele pentru care în Roman trăiesc în sărăcie extremă vreo 500 de copii, în mai multe zone ale orașului. Am șters apoi textul, mi-am dat seama că nu interesează pe aproape nimeni.
Tot needucați, nespălați, neșcolarizați si marginalizați au fost si părinții lor când erau copii, în urmă cu 15-20 de ani. Sărăcia se dă și ea mai departe, la fel ca averea. În timp ce „Statul”, de la primării și până la guvern, scrie „strategii de combatere a sărăciei” majoritatea decidenților, de la ministrul muncii și protecției sociale până la cel mai mic primar, consideră că asistența socială e risipă de bani și că „sunt sălbatici, n-ai cum să-i educi”.
Fotografia e făcută recent în strada Fabricii din Roman. Pentru că sunt clădirile primăriei, i-am sesizat situația și domnului primar. Mă așteptam să organizeze o echipă cu lucrători de la primărie, polițiști locali, unelte și excavator pentru munții de gunoaie de lângă blocuri, si SĂ-I SCOATĂ PE LOCALNICI LA CURĂȚENIE. Deocamdată n-a dispus nicio măsură. Mai mult de atât, plătește degeaba niște muncitori necalificați cărora doar le intră banii pe card doar ca să fie ” responsabili de bloc” în strada Fabricii.
Voi sesiza situația la Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Chiar dacă în Fabricii trăiesc 300 de adulți needucați si iresponsabili, alături de ei traiesc si peste 200 de copii, care trebuie protejați.
Copiii ăștia, 500 în Roman și probabil peste un milion în România, nu sunt „o problemă greu de rezolvat”. Ei sunt, de fapt, POTENȚIAL NEEXPLOATAT al României. Trebuie să fii om ca să înțelegi acest lucru și din păcate puțini politicieni sunt oameni. Asta pot să vă spun din sursă sigură. La mulți ani, de ziua copilului!
P.S. Discuția este despre copiii care trăiesc acolo, nu despre adulții care sunt vinovați pentru condiții”
Foto: Facebook/Radu Samson
D.MURARU
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Rezolva …DOMNUL LEOREANU….rapid si eficient, deoarece e viitorul primar al orasului….din 27 septembrie …EVIDENT!
La fel și pe Strada Nouă din Roman, poliția consideră că nu are jurisdicție în zonă, care, în final va deveni un stat mic și independent, în măsura în care respectabilii lui locuitori nu depind economic de furăciunile produse celor din zonele invecinate. Măcar să le pună granițe, vamă și puncte de trecere a frontierei. Nu vă sfătuiesc să treceți prin zonă.