E.ON a finalizat instalarea unei centrale fotovoltaice, o investiție de 850.000 de euro, pentru producătorul român Cemacon
O nouă centrală fotovoltaică a fost finalizată de compania E.ON Energie România în cadrul parteneriatului încheiat cu producătorul român de cărămidă, Cemacon, valoarea investiției ridicându-se la circa 850.000 de euro.
Pe acoperișul fabricii din parcul industrial Recea (jud. Sălaj) a fost montat un sistem care cuprinde de 2.176 de module fotovoltaice, cu tehnologie monocristalină. Acesta va genera, în medie, 976 MWh/an acoperind astfel, împreună cu centrala de cogenerare, o mare parte din necesarul de energie electrică al acestui parc industrial.
Mai mult, anual, Cemacon își va optimiza costurile cu energia cu aproximativ 83.000 de euro, iar amprenta de carbon se va reduce cu circa 300 de tone, echivalentul emisiilor anuale a 1.000 de case.
„Partenerii noștri de business sunt tot mai preocupați de energia verde și dornici de a fi independenți din punct de vedere energetic. De aceea noi le suntem alături, pe acest drum al decarbonizării, și venim cu soluții personalizate, la cheie. Soluțiile noastre îi ajută să își îndeplinească obiectivul și devină independenți energetic”, a declarat Claudia Griech, director general al E.ON Energie România.
„Odată cu dezvoltarea într-un grup industrial de materiale de construcții, responsabilitatea față de mediu și de societate crește proporțional. Așadar, ne-am propus ca până în 2030, toate fabricile noastre să își acopere consumul de energie electrică din surse alternative, iar proiectul derulat cu compania E.ON contribuie la îndeplinirea acestui obiectiv”, a declarat Daniel Șologon, CEO Cemacon.
Pe segmentul non-rezidențial, portofoliul de proiecte de generare fotovoltaică al E.ON Energie România cuprinde, până la acest moment, peste 330 de proiecte finalizate, valoarea totală depășind 58 de milioane de euro. Producția totală de energie fotovoltaică este de circa 77 GWh/an, iar emisiile de CO2 sunt reduse cu aproximativ 20.611 de tone în fiecare an.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.