Profesorul de sport care și-a abuzat sexual elevele, condamnat la închisoare cu executare

0
2881

După un proces care a durat mai bine de doi ani, cu tot cu procedura din camera preliminară. magistrații Judecătoriei Piatra-Neamț s-au pronunțat, după câteva amânări, în cazul lui Ștefan Burlacu (foto), profesorul de sport care a fost judecat pentru că și-a agresat sexual câteva eleve. Astfel, Burlacu, care în acest moment are 31 de ani, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, la care se adaugă interdicția de a-și exercita activitatea de profesor de sport pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei. în plus, inculpatul a fost obligat să plătească fiecărei victime suma de 10.000 de lei cu titlu de daune morale. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Condamnă pe inculpatul B.Ş. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală în formă continuată – 7 acte materiale. În temeiul art. 66 alin. 1 literele a), b), g), n), o Cod penal raportat la art. 68 alin. 1 litera c) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, al dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia, meseria ori de a desfăşura activitatea de care s a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv cadru didactic profesor de educaţie fizică şi sport, al dreptului de a comunica cu persoanele vătămate sau cu membrii de familie ai acestora, al dreptului de a se apropia de locuinţa, şcoala sau alte locuri unde persoanele vătămate desfăşoară activităţi sociale pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 literele a, b g), n), o Cod penal Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, al dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia, meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv, cadru didactic – profesor de educaţie fizică şi sport, al dreptul de a comunica cu persoanele vătămate sau cu membrii de familie ai acestora, al dreptului de a se apropia de locuinţa, şcoala sau alte locuri unde persoanele vătămate desfăşoară activităţi sociale de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale”, se arată în decizia Judecătoriei Piatra-Neamț.

Faptele lui Burlacu au ieșit la iveală în vara anului 2021, când, pe baza probelor adunate de către anchetatori, a și fost arestat preventiv sub acuzația de abuz sexual și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual. Profesorul preda la Școala Gimnazială din Rediu, la clasele V-VIII de la Liceul Roznov, dar și la Școala Slobozia-Roznov.

El a fost acuzat de anchetatori că a agresat sexual mai multe fetițe, cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani, pe care le pipăia în toaletă sau în vestiar. Au fost identificate mai multe victime, respectiv fetițe cu vârste până în 12 ani. Apucăturile individului erau cunoscute și de unii profesori, dar și de anumiți părinți, însă nici unii, nici alții nu au luat atitudine. În plus, se pare că tânărul obișnuia să le trimită elevelor și mesaje cu tentă sexuală pe rețelele de socializare.

Ancheta a demarat după ce o fetiță de 10 ani, care învață la școala din Rediu, le-a povestit părinților despre comportamentul profului de sport. Oamenii au anunțat Poliția, iar de aici, ancheta care a dus la reținerea tânărului cadru didactic pentru o perioadă de 24 de ore. În timpul investigațiilor au fost identificate mai multe fetițe care au avut parte de același tratament din partea profesorului, fiind agresate sexual în WC sau vestiar.

D.M.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.