Papalicef, șeful Salvamont Neamț, vizat într-o anchetă penală pentru fapte de braconaj. Polițiștii au efectuat cinci percheziții domiciliare și au ridicat mai multe probe
Așa cum atacul.ro a prezentat în exclusivitate, polițiștii nemțeni au descins, vineri dimineață, la mai multe locuințe din comuna Ceahlău și Stațiunea Durău, efectuând mai multe percheziții într-un dosar de braconaj. Printre cei vizați în această anchetă este și Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț. Papalicef este reprezentant al AVPS „Lupul Cenușiu”, asociație care administrează un fond de vânătoare.
Ancheta aparține Secției de Poliție Rurală Bicaz și se desfășoară sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz. În total, oamenii legii au efectuat 5 percheziții domiciliare, la imobilele a trei persoane, cu vârste cuprinse între 36 și 55 de ani, care sunt bănuite că au comis infracțiuni de braconaj cinegetic.
„În urma perchezițiilor, au fost identificate mai multe tipuri de carne și blană de vânat, o armă cu aer comprimat supusă autorizării, deținută ilegal, două cartușe confecționate artizanal, muniție și diferite dispozitive pentru braconaj. În continuare, polițiștii desfășoară activități procedurale, într-un dosar penal, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de practicarea vânătorii cu lațuri, ogari sau metiși de ogari, accesul în fondurile cinegetice sau practicarea vânătorii cu capcane neautorizate, păsări de pradă și arcuri și uzul de armă fără drept”, au precizat reprezentanții Poliției Neamț.
La activitatea de vineri au participat polițiști din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Neamț, Serviciul Criminalistic Neamț, dar și luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale Neamț și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
Sursa foto: Facebook/Raul Papalicef
D.MURARU
Citeste si>
Percheziție acasă la Papalicef, șeful Salvamont Neamț. Ce au căutat polițiștii
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Cate functii au unii…nu se mai sătura. Dar de mers cu viteza s-a lasat după ce a ucis un copil???