40.000 de lei, valoarea șpăgilor primite de președintele AJVPS Neamț și paznicul de vânătoare
Biroul de presă al Direcției Generale Anticorupție (DGA) a furnizat, în cursul zilei de astăzi, informații despre cazul care a dus la inculparea, pentru fapte de corupție, a lui Neculai Robu, președintele Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Neamț, și a paznicului de vânătoare Nicolae Cumpătă. Primul a fost prins în flagrant în prima zi de Paște, pe 16 aprilie, în timp ce primea mită un dispozitiv electronic de la un membru al asociației pentru a nu sesiza o posibilă faptă de braconaj. Cercetările au evidențiat faptul că bunul fusese solicitat prin intermediul paznicului de vânătoare, Cumpătă, care, la rându-i a cerut și primit de la martorul denunțător un dispozitiv de supraveghere aeriană pentru a nu sesiza aceeași posibilă faptă de corupție. Valoarea totală a celor două bunuri este de aproximativ 40.000 de lei, adică aproape 8.000 de euro.
Comunicatul DGA:
„La data de 16.04.2023, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Neamț, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au realizat prinderea în flagrant a unei persoane care are calitatea de președinte a unei asociații de vânătoare, în timp ce primea un dispozitiv electronic de la un membru al asociației, pentru a nu sesiza o posibilă faptă de braconaj cinegetic.
Ulterior, polițiștii anticorupție au pus în executare un mandat de aducere privind un alt angajat al asociației, prin intermediul căruia fusese solicitat respectivul bun și care, la rândul său, ceruse un dispozitiv de supraveghere aeriană, pentru a nu sesiza aceeași faptă.
Față de președintele asociației de vânătoare și față de angajatul asociației menționat anterior, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită.
Valoarea bunurilor solicitate este de aproximativ 40.000 de lei. Față de cele două persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. La data de 17.04.2023, acestea au fost prezentate Tribunalului Neamț cu propunere de arestare preventivă, fiind dispusă măsura controlului judiciar”.
Sursa foto: lerato.ro
D.MURARU
Citește și:
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Actiune de umplutura a DGA-lui asa cum ne-a obisnuit care nu adreseaza coruptia endemica din MAI/IPJ unde incepand cu sefimea si terminand cu gainarii de acolo,foarte multi au averi nejustificate care se vad peste tot in vile,masini de lux,etc care pot fi justificate doar din coruptie si spagi .
La unii mai” integri”aceste averi apar la suprafata doar cand se pensioneaza la 40 de ani asa cum e cazul fostului sef de la IPJ si multi altii.
Cand vom vedea sefi/angajati din IPJ arestati atunci vom considera ca isi fac treaba.