Parlamentul, folosit în afacerea cu panouri publicitare! Au ajuns să modifice legea, pentru ca șmecherii să nu-și piardă contractele

1
2013

Au ajuns să modifice o lege astfel încât parlamentari cu interese mari în zona publicității stradale să nu-și piardă afacerile care le aduc, anual, sume cu multe zerouri. Cu un efort minim, bineînțeles.

Scandalul din orașul Roman, acolo unde primăria întârzie, de luni bune, să organizeze licitațiile pentru închirierea terenurilor pe care sunt amplasate panourile publicitare este bine cunoscut pe plan local. Atacul.ro a scris despre asta AICI, AICI, AICI, AICI și AICI.

Până în prezent, prin diferite tertipuri, inclusiv o contestație, licitațiile nu au fost organizate, favorizându-i, astfel, pe cei care, deși au contractele cu primărie expirate, folosesc în continuare terenurile pe care au amplasate panouri pentru a face bani.

Licitația, programată în luna ianuarie, pentru închirierea celor peste 60 de terenuri a câte un metru pătrat fiecare a fost anulată, după ce Gabriel Luncanu, proaspăt uns secretar general al PSD Roman și apropiat al Oanei Bulai, a depus o contestație în numele unei firme pe care o reprezintă. De atunci, primăria, invocând tot felul de motive puerile, întârzie organizarea licitațiilor.

Între timp, unii aleși din Parlamentul României au venit cu propuneri pentru a modifica legislația care gestionează panotajul publicitar stradal din România.

Proiectul de lege, dacă va fi adoptat, va elimina pur și simplu licitațiile pentru închirierea terenurilor folosite la amplasarea panourilor publicitare pe spațiile publice și va da posibilitatea administrațiilor locale să decidă fix așa cum doresc…cei interesați.

Concret, viitorul act normativ, în noua formă dorită de inițiatori și susținători, va da prilejul primăriilor de a ocoli Legea achizițiilor publice când vor dori să concesioneze/închirieze terenurile pentru amplasarea de panouri publicitare.

Această lege va fi favorabilă firmelor apropiate de parlamentarii și oamenii politici din Roman, care au contracte cu primăria pentru închirierea terenurilor pentru amplasarea panourilor publicitare.

Unul dintre inițiatorii acestui proiect de lege este deputatul PSD de Neamț Ciprian Șerban, coleg de partid cu Oana Bulai al cărei tată câștigă bani de pe urma panourilor publicitare amplasate în Roman. De altfel, Deputata PSD Oana Bulai este unul dintre susținătorii acestui proiect de lege, semnătura ei fiind în capul listei.

Cu alte cuvinte, Oana Bulai (foto) susține un proiect de lege care, dacă va fi votat, va favoriza afacerea tatălui său.

 

Proiectul a fost inițiat în data de 22 februarie 2022, adică la puțin timp după ce Primăria Roman a anulat inclusiv licitațiile pentru terenurile pe care se află amplasate panourile firmei Echipa OK, unde tatăl Oanei Bulai este asociat unic și administrator.

Proiectul a fost votat de Senat, în luna mai, și urmează dezbaterile și votul final din Camera Deputaților, unde a fost înscris pe ordinea de zi pentru ședințele din 7 și 8 noiembrie.

Click AICI pentru forma legii adoptată de Senat.

În august, Guvernul a emis un punct de vedere negativ vizavi de acest proiect, care, dacă va fi votat, va da peste cap publicitatea stradală din România.

Click AICI pentru punctul de vedere (negativ) al Guvernului.

Pe lângă faptul că vor fi favorizați oportuniștii din zona politică din această industrie, modificările legislative ar crea un adevărat haos și ar pune în pericol cetățenii.

Astfel, se dorește nu doar eliminarea obligativității primăriilor de a  organiza licitații conform Legii achizițiilor publice, ci și oferirea permisiunii firmelor de a amplasa panouri publicitare și pe spațiile verzi, în parcuri, în grădinile publice, dar și în sensurile giratorii sau parapete, pe poduri sau viaducte.

Guvernul nu a fost de acord cu aceste modificări și a dat aviz negativ proiectului. Nu este exclus însă ca aceste modificări să fi fost introduse la derută, știut fiind faptul că amplasarea unor materiale publicitare în zonele amintite reprezintă un risc iminent pentru participanții la trafic, pentru cetățeni în general.

Tocmai de aceea, este posibil ca aceste propuneri să pice și să rămână cele care vor da posibilitatea primăriilor să sară peste Legea achizițiilor publice atunci când vor da spre concesionare/închiriere spațiile pe care vor fi amplasate panourile publicitare.

Întrebat ce se întâmplă cu licitațiile pentru aceste terenuri, de ce întârzie atât de mult, primarul orașului Roman, Leonard Achiriloaei, a răspuns: „Regulamentul cadru este făcut. Acum se pregătește, pentru fiecare în parte, documentația de atribuire, conform noului Regulamentul și supus aprobării Consiliului local. S-au finalizat, așa cum știți, cu prioritate, concesiunile ce fusese amânate”.

De fapt, este posibil ca Primăria Roman să așteapte modificarea legii ca să facă hatârul celor care nu vor să-și piardă afacerile în domeniu.

Cine ține cu dinții de aceste contracte?

Una dintre persoanele interesate ca terenurile să nu fie scoase la licitație, iar actualele contracte să fie valabile în continuare, este, așa cum am menționat, deputata PSD de Neamț Oana Bulai. Aceasta este implicată direct în schimbarea legii care, în prezent, pune piedici afacerii tatălui său.

Echipa OK SRL deține peste 30 de panouri publicitare aducătoare de venituri substanțiale. Toate contractele încheiate de această firmă cu Primăria Roman pentru terenurile pe care are amplasate panouri publicitare sunt expirate.

Chiar și în aceste condiții, Primăria Roman întârzie să organizeze licitații pentru aceste spații, favorizând, astfel, firma tatălui Oanei Bulai, dar și pe cele ale familiei Micu și fiului deputatului Leoreanu.

Echipa OK SRL este singura cu toate contractele expirate.

Alte societăți, Contjur SRL, firma familiei fostului primar Lucian Micu, și Danway SRL, firma controlată de unul dintre copii deputatului PNL Laurențiu Leoreanu, au și câteva contracte încă valabile.

Datele noastre mai arată că ecuația panourilor cuprinde și firma unui consilier local PNL, dar și pe cea a unui afacerist în domeniul imobiliarelor, și el conectat la lumea politică a orașului.

La licitațiile ce au fost anulate în data de 7 ianuarie, urmau să fie scoase la mezat toate terenurile ale căror contracte de închiriere cu primăria au expirat, respectiv 70 de suprafețe a câte un metru pătrat fiecare (70 de panouri), cele mai multe aparținând firmei Echipa OK.

Cum la licitație (ofertă cu plic închis) și-au anunțat participarea multe societăți (15 firme au cumpărat 20 de caiete de sarcini, inclusiv pentru terenurile scoase licitație de pe Artera Roman Vest și Islazului), printre care și companii de renume în domeniul publicității stradale, riscul ca cei care controlează acum această afacere să iasă din joc era enorm. Este evident că firmele de la București ar fi licitat mai mult de 6 euro/mp/an, cât plătesc, în prezent, „stăpânii” publicității stradale din Roman.

Echipa OK SRL deține, în București, un apartament în care, așa cum atacul.ro a arătat, locuiește Oana Bulai. Aceasta ne-a confirmat că încasează cei 4.600 de lei/lunar pentru plata chiriei în Capitală, însă a refuzat să confirme că locuiește în apartamentul firmei tatălui ei.

Apartamentul este cumpărat cu credit bancar și, cel mai probabil, o parte din încasările provenite din închirierea panourilor stradale din Roman, dar și din banii luați pentru chirie de la Parlament, este folosită pentru plata creditului. Așa se poate explica de ce Oana Bulai nu dorește în ruptul capului să piardă afacerea cu panourile publicitare stradale din Roman.

Daniel MURARU

Citește și:

Deputata Oana Bulai, afacere în familie cu banii de chirie primiți de la Parlament

Astăzi, în CL Roman, are loc acțiunea „Ajutați afacerea familiei Micu!”. Cum vor vota consilierii?

„Marea familie romașcană” și afacerile cu primăria. „USR servește intereselor unui singur om, care ține captivă o filială pentru a-și asigura lui salariul de viceprimar și acces la resursele orașului!”

Stăpânii panourilor stradale din Roman, disperați că își pierd afacerile. Un caz bun pentru DNA

Un proiect penal. Cum încearcă stăpânii panourilor stradale să-și păstreze afacerile de sute de mii de euro pe terenurile Primăriei Roman

Articolul din atacul.ro a avut efect. Proiectul penal, retras de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Roman

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. Florin 8 noiembrie, 2022 at 09:52 Răspunde

    Și dacă ar fi doar această modificare de lege…
    Dar nu e.
    Toate legile aceste țări au fost schilodite după chipul și asemănarea vajnicilor conducători.
    De asta suntem unde suntem.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.