Pensionarii de rând, condamnați la sărăcie. Cei speciali sunt îmbuibați de stat

1
2626

Pensionarii de rând, adică cei plătiți de baza contributivității, au fost condamnați de stat la sărăcie cruntă, în contextul creșterii continue a prețurilor, în timp ce „specialii” sunt efectiv îmbuibați de către stat, potrivit datelor publicate de Casa Națională de Pensii.

Județul Neamț continuă să-și țină pensionarii în lipsuri. Pensia medie pe județ a rămas aceeași ca și în prima lună a acestui an, în ianuarie, aceeași sumă fiind înregistrată și în august, dar și în septembrie.

Este vorba despre 1.620 de lei/lună, în medie, cu care un pensionar este obligat să trăiască.

La polul opus sunt „specialii”, adică acei pensionari de lux pentru care statul cheltuie sume considerabile, hotărând că ei, adică foștii judecători, procurori, grefieri, registratori din instanțe și parchete, foștii auditori ai Curții de Conturi, foștii parlamentari, merită câte un purcoi de bani fiecare, în funcție de poziția pe care a ocupat-o.

În august, pensia medie a foștilor judecători și procutori a trecut pragul la 21.000 de lei.

În septembrie, pensia medie a foștilor magistrați a fost de 21.216 de lei/pensionar, mai mare cu 114 lei față de august și în creștere cu peste 1.000 de lei comparativ cu ianuarie.

Foștii grefieri, registratori, informaticieni etc din sistemul judiciar au încasat, în septembrie, o pensie medie de 5.026 de lei/lună/persoană, mai mult cu 23 de lei față de august și în plus cu 125 de lei comparativ cu ianuarie.

În septembrie, pensia medie a foștilor auditori ai Curții de Conturi a ajuns la 8.465 de lei/persoană (în plus cu 24 de lei față de prima lună a anului), iar cea a foștilor parlamentari la 4.937 de lei/persoană, cu 31 de lei mai mult față de ianuarie.

(Sursa foto: b1.ro)

Natalia RÎȘTEI

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. Aiurica 12 octombrie, 2022 at 06:24 Răspunde

    Unii pensionari ar mai putea munci.Dar prefera sa bata bulevardele.Cate persoane care nu fac nimic mai poate sustine societatea?
    La urma urmei, primesc dupa cat au contribuit.Vor mai mult, osul la munca!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.