Scandalos! Romsilva „topește” profitul pe achiziții dubioase, inclusiv pe mașini de lux pentru șefii de la București

1
2370

Bilanțul publicat recent de Regia Națională a Pădurilor-Romsilva nu indică în niciun caz rezultatele „excepționale” pe care le anunțau șefii regiei la finele anului trecut. RNP-ul administrează 3,1 milioane de hectare de păduri, proprietatea publică a statului, iar pentru asta folosește peste 14.500 de angajați.

Fostul director al RNP, Teodor Țigan, schimbat între timp pentru că nu a mai corespuns din punct de vedere politic, se lăuda la finele anului trecut cu un profit, pentru anul 2021, de 50 de milioane de lei, adică aproximativ 10 milioane de euro, la o cifră de afaceri de 2,2 miliarde de lei. În realitate, cifrele oficiale arată că la o cifră de afaceri de aproape 2,3 miliarde de lei, Romsilva a avut un profit de 19 milioane de lei, adică în jur de 4 milioane de euro, mai puțin de jumătate față de cât anunța acum câteva luni directorul Țiganu, schimbat între timp.

Rezultatul este unul extrem de slab, cele 19 milioane de lei profit reprezentând doar 0,81% din cifra de afaceri de 2.297.971.391 lei. Numai în anul 2020, rezultatul a fost mai prost, când, la o cifră de afaceri de 1,85 miliarde, profitul a fost de 7,3 milioane, adică 0,39% din cifra de afaceri. Rezultatele catastrofale din ultimii doi ani, 2020 și 2021, nu au fost explicate de cei din conducerea RNP-ului, care s-au mulțumit doar să se „scarpine” de pandemia de Covid-19 care, vezi Doamne, ar fi dăunat grav activității silvice. Însă pandemia nu a influențat foarte tare activitatea RNP-ului, iar datele oficiale confirmă acest lucru.

De exemplu, în 2018, când nu a fost pandemie, Romsilva a avut o cifră de afaceri de 2.294.662.560 lei, cu 3 milioane mai mică decât cea de anul trecut. În schimb, profitul din 2018 a fost de 178 de milioane, adică 7,76% din cifra de afaceri și nu 0,86% ca anul trecut. În plus, profitul din 2018 a fost obținut în condițiile în care numărul angajaților era mai mare cu 1.868, ceea ce ridică un semn de întrebare.

19 milioane lei profit la 9,3 milioane de metri cubi de lemn recoltat

Tot la finele anului trecut, șefii Romsilva anunțau că, în 2021, regia a exploatat 9,3 milioane de metri cubi de masă lemnoasă, ceea ce ar însemna, raportându-ne la profitul de 19 milioane de lei, că RNP-ul a câștigat aproximativ 2 lei/mc de lemn exploatat, extrem de puțin, afirmă cunoscătorii. Aceștia mai spun că profitul este serios diminuat de tot felul de investiții, multe discutabile, pe care le face RNP-ul.

Atacul.ro a constatat că, de regulă, în ultima parte a anului, Romsilva organizează diferite licitații pentru a achiziționa diverse bunuri, servicii etc.

Vorbim, de exemplu, inclusiv de achiziții de arme letale. La finele lunii decembrie, Direcția Silvică Suceava a cumpărat 465 de pistoale, 465 tocuri de pistol și 7.440 cartușe, plătind 1.029.603 lei, fără TVA. Interesant este că a fost o singură ofertă.

O singură ofertă a avut și Direcția Silvică Neamț, care a cumpărat cinci mașini de teren hibrid Toyota, pentru care a plătit 830.000 de lei. Nici nu avea cum să fie mai mulți ofertanți, pentru că numai acest producător putea satisface cererile din caietul de sarcini, inclusiv pretenția ca volanul să fie îmbrăcat în piele.

Din cele 5 mașini hibrid de teren cumpărate cu banii Direcției Silvice Neamț, patru au ajuns la București și sunt folosite de șefii de la RNP. Ce-i drept, „boșii” de la regie nu se puteau deplasa prin Capitală decât cu mașini de teren.

Sunt doar două exemple de achiziții discutabile, însă numărul lor este mult mai mare. Metoda demonstrează că gestionarii fondului forestier național fac orice ca profitul să fie cât mai mic, astfel încât să verse la bugetul de stat cât mai puțini bani.

Cert este că achizițiile sunt aducătoare, de cele mai multe ori, și de avantaje materiale. Iar achizițiile sunt realizate numai de RNP-Regia Națională a Pădurilor. Regula este simplă: direcțiile se ocupă de tot ce înseamnă documentație, caiete de sarcini etc, însă pe butoane apasă cei de la Regie.

Cum Curtea de Conturi nu mai descoperă, de ani buni, aproape nimic în neregulă în activitatea celor care gestionează „aurul verde” este și normal ca unii să prindă curaj și să dispună după bunul lor plac, ca adevărați vătafi, de averea statului.

D.MURARU

Citeste si:

Cinci mașini hibrid de teren pentru Direcția Silvică Neamț. „Iubitorii de animale” de la RNP au vrut musai volane „îmbrăcate în piele” și viteză maximă de … cel puțin 180 km/h

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. Conducător auto 3 iunie, 2022 at 15:36 Răspunde

    Greu de crezut, ăștia sunt cei mai bogați oeni ai Tari,ei câștigă de o sută de ori mai mult decât cifra de afaceri,dar bani intră în buzunarele lor. Pădurea și agricultură e cel mai valoroasă materie prima din Tara ,de-asta se bat toți pe scaune de ,șef de ocol,de direcții.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.