Despre anchetele ratate ale DNA-ului și corupția de la Ambulanța Neamț. Cum a fost clasat un dosar privind mituirea unui funcționar din Ministerul Sănătății

4
5476

Ultimele evenimente de la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț, acolo unde judecătorii au emis trei mandate de arestare pentru corupție, pe numele managerului Dan Morenciu și asistentelor Luminița Rozonschi și Elena Preda, reprezintă doar vârful icebergului. Probele prezentate de către procurori, care demonstrează că mai mulți candidați înscriși la examenele pentru definitivarea pe post au oferit șpagă pentru a promova (6.000 de euro/persoană) sunt de necontestat, așa cum de necontestat sunt și interceptările realizate de către anchetatori. Lejeritatea cu care inculpații discutau despre șpăgile primite și nivelul de pregătire al unor concurenți trădează o anumită siguranță, semn că cei în cauză sunt  obișnuiți cu comiterea unor astfel de fapte. Altfel, cum s-ar explica că în discuțiile dintre ei, inculpații nici măcar nu au încercat să vorbească codificat despre șpăgi, împărțirea lor etc.

Este clar, ancheta își va urma cursul, procurorii urmând să finalizeze dosarul și să-i trimită în judecată pe inculpați. Că vor fi numai cei trei, pe care îi știm cu toții deja, rămâne de văzut, însă din stenograme reiese clar că au fost mult mai multe persoane implicate. Rămâne de văzut până unde vor merge procurorii cu ancheta și dacă numărul inculpaților va crește.

Cert este, la acest moment, că nimeni, în afară de presă, nu spune nimic. Prefectul de Neamț, de obicei foarte implicat, tace. Ministrul Rafila tace și el. Dinspre minister nu se aude nimic, deși multe ar fi de făcut la SAJ Neamț. În primul rând, trebuie clarificată situația celor două examene, respectiv dacă vor fi anulate sau nu. Ținând cont de ceea ce s-a întâmplat, examenele ar trebui anulate și reluate cu noi comisii etc. Însă, cel mai probabil, anularea examenelor ar putea să aducă alte probleme, dar și alte informații pe care mulți nu le vor publice.

DNA a dat chix la Ambulanța Neamț

De-a lungul timpului, procurorii anticorupție au efectuat mai multe verificări la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț, însă dosarele au fost clasate. S-a vorbit despre furt de motorină, angajări pe bani, achiziții dubioase etc, însă s-a vorbit și atât.

Un episod interesant a vizat o presupusă șpagă pe care un funcționar din Ministerul Sănătății ar fi primit-o pentru ca un control efectuat la SAJ Neamț să iasă „cum trebuie”. Procurorii DNA au clasat și acest caz, deși a existat declarația unui fost angajat de la Ambulanță, plus o probă edificatoare.

Despre acest caz, atacul.ro a publicat o anchetă în data de 8 martie 2017.

Pentru cei care au ratat-o, o republicăm:

 

Exclusiv! Document bombă care ar putea zgudui Ministerul Sănătății

Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Neamț se confruntă, de mai bine de doi ani, cu o serie de scandaluri care încă sunt departe de a se termina. Oameni din Ministerul Sănătății acuzați de luare de mită, acuzații de cheltuire nechibzuită a fondurilor sau de comportament neadecvat al unor angajați, toate au făcut sau fac obiectul unor plângeri penale, dar și procese aflate în diferite stadii pe rolul instanțelor. Cel care acuză este Mihăiță Lupu, fostul jurist al Serviciului de Ambulanță Neamț, căruia i-a fost desfăcut contractul de muncă în urmă cu aproape o lună. De partea cealaltă avem actuala conducere a SJA Neamț, care se apără și spune că acuzațiile sunt nefondate.

“Omul era nițel supărat de suma pe care o primise”

Primul conflict jurist – conducere a apărut, după cum spune juristul Lupu, în vara anului 2014, în urma unui control efectuat de o comisie venită de la Ministerul Sănătății. Mihăiță Lupu susține că verificările celor de la minister au fost o adevărată apă de ploaie, întrucât rezultatul a fost știut dinainte, totul fiind aranjat ca lucrurile să iasă bine. Pentru asta, spune Lupu, actualul director interimar de la SJA, Dorice Albu, ar fi oferit o mită unuia dintre cei doi membri ai Comisiei de control. Cazul a făcut obiectul unei anchete a DNA, dosarul fiind soluționat cu clasare din lipsă de probe. Numai că între timp au apărut noi probe pe care atacul.ro le prezintă în exclusivitate.

„Nu a fost vorba de niciun control, cei doi angajați de la minister având cu totul alte priorități decât verificarea activității SJA Neamț. Eu am fost însărcinat să-i plimb cu mașina mea pe la mănăstirile din zonă, Cetatea Neamțului, Cheile Bicazului, dar și alte obiective turistice. Știu că unul dintre ei, un consilier, Chifulescu, se tot plângea că vrea să-și facă un gard pe la țară. De fapt, voia să spună că are nevoie de bani pentru un construcția respectivă. Nu am băgat de seamă și nici nu am știut că bătea apropouri. Nu după mult timp de la plecarea celor doi, îmi amintesc că doamna doctor Albu a venit la mine cu un draft de raport, spunându-mi să-l completăm ca să fie treaba bună. Era raportul de control pe care urma să-l primim în urma verificărilor făcute de către cei doi de la minister. După acest episod a trebuit să merg la un proces la Curtea de Apel București, iar managerul Dorice Albu mi-a dat un plic sigilat, rugându-mă să-l duc la minister. Nici prin cap nu mi-a trecut ce s-a aflat în plicul respectiv. Am crezut că sunt documente, nimic altceva. În drumul spre Capitală am fost sunat, suprinzător pentru mine, de către consilierul Chifulescu, adică acea persoană de la minister care venise în control la Ambulanța Neamț. Mi-a propus să ne vedem pe traseu, iar eu am fost de acord. Ne-am întâlnit la un restaurant de pe E 85 și am băut o cafea. Consilierul mi-a spus dacă am un plic pentru el, însă eu cum știam că trebuie să duc la minister plicul am zis că nu. A insistat, spunându-mi că plicul pe care mi l-a dat doamna Albu este pentru el. Am luat plicul din mașină și i l-am dat, moment în care am realizat ce se întâmplă. Am văzut că a decshis plicul și a început să numere banii din el. L-am urmărit și am ajuns la concluzia că în plic au fost vreo 6.000 de lei. Am înlemnit, pentru că mă așteptam să intre un procuror DNA și să ne rețină, fără ca eu să fi avut nicio vină. Îmi amintesc că domnul Chifulescu mi-a zis că pentru activitatea depusă de mine îmi dă nota 7 și să-i transmit doamnei manager că are și ea tot nota 7 și să nu se supere, că e de trecere. Atunci mi-am dat seama că omul era nițel supărat de suma pe care o primise. Ulterior acestui episod a venit și raportul de control semnat de ministru, care atesta că lucrurile sunt în regulă la SJA Neamț”, a declarat Mihăiță Lupu. 

La întoarcerea la Piatra Neamț, juristul afirmă că i-a cerut managerului să nu îl mai pună în astfel de ipostaze ilegale, iar după acest episod a început prigoana împotriva sa. Medicul Dorice Albu a declarat că nimic din cele spuse de către Mihăiță Lupu nu este adevărat.

”Toate aceste lucruri au fost spuse de domnul Lupu la DNA, iar procurorii au făcut cercetări, stabilind că nu se confirmă nimic. Dosarul a fost clasat pentru că nu au fost probe care să susțină afirmațiile fostului jurist. Nu e nimic adevărat, nici cu excursia pe la mănăstirile din zonă, nici cu plicul de bani pentru cei care au făcut control, absolut nimic. Eu știu că nu mi-a cerut nimeni, și mă refer la cei care au venit în control, niciodată nimic, nici bani, dar nici alte bunuri. Iar controale au fost multe la Serviciul de Ambulanță Neamț, numai din decembrie 2013, de când am fost numită, și până la jumătatea anului 2014 am avut șase controale de la București. Nimeni nu a cerut nimic. Am fost audiată la DNA eu și colegii mei, am dat declarații pe la nu știu câte instituții abilitate ca urmare a plângerilor făcute de domnul Lupu și nimic nu s-a confirmat”, a declarat medicul Dorice Albu.

Probă bombă care ar putea redeschide dosarul de corupție

Din cele precizate atât de juristul Mihăiță Lupu, dar și de medicul Dorice Albu, rezultă că plângerea la DNA privind episodul mituirii echipei de control de la Ministerul Sănătății, a fost clasată din lipsă de probe. Cu toate acestea, Lupu afirmă că lucrurile au stat așa cum le-a povestit procurorilor. În susținerea sa, fostul jurist al SJA Neamț a prezentat un document mai mult decât interesant care ar putea să schimbe radical datele problemei. Este vorba despre un e-mail pe care Mihăiță Lupu l-ar fi primit în iunie 2014 de la Sorin Chifulescu, consilier superior în cadrul Corpului de control al Ministerului Sănătății. Adică unul dintre cei doi membri ai Comisiei de control care, în anul 2014, au făcut verificări la Serviciul de Ambulanță Neamț. Mesajul cu pricina nu a ajuns la DNA pentru că, spune Mihăiță Lupu, uitase de el, iar recent l-a descoperit întâmplător în căsuța de mesaje. L-am contactat pe consilierul Chifulescu, rugându-l să ne spună dacă are cunoștință de „dansul DNA” de la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț, dar și despre acuzațiile de luare de mită pe care fostul jurist Mihăiță Lupu i le aduce.

„A făcut (n.r. Mihăiță Lupu), din câte știu, o plângere penală pentru abuz în serviciu, pe motiv că i-ar fi fost desfăcut ilegal contractul de muncă. Nu mai țin minte exact, au trecut aproape trei ani, vă dați seama”, a spus Chifulescu.

 

Redăm  discuția telefonică pe care am avut-o cu Sorin Chifulescu, consilier superior în cadrul Ministerului Sănătății, căruia i-am adus la cunoștință conținutul mesajului amintit:

Reporter: Domnul Mihăiță Lupu afirmă că ați fost, în vara anului 2014, la Piatra Neamț, în control la Serviciul de Ambulanță, însoțit de doamna Cecilia Ene, colega dumneavostră. Domnul Lupu mai spune că numai control nu a fost ceea ce ați făcut, pentru că doamna manager Albu l-a însărcinat să aibă grijă de dumneavostră și să vă plimbe la mănăstirile din zonă, dar și alte obiective turistice.

Sorin Chifulescu: Așa ceva nu se poate, domnule! Eu mi-am făcut controlul așa cum trebuie. Există un raport aprobat de ministru, iar dacă în timpul liber, adică după orele de program, mă duc și vizitez niște mănăstiri este numai și numai problema mea. Domnul Mihăiță, din câte am înțeles, a pierdut procesul cu Ambulanța. Nu înțeleg de ce se răzbună acum pe o Comisie de control. I-au dovedit că a avut niște hârtii falsificate în legătură cu o vechime în serviciu și, efectiv, nu înțeleg de ce dorește să arunce cu noroi în niște oameni care și-au făcut treaba.

R.: Domnul Lupu mai spune că i-ați fi trimis doamnei Dorice Albu un draft de raport ca el să fie completat aici, la Ambulanță, și să dea bine. Iar după puțin timp după ce SAJ Neamț a primit acel draft, Mihăiță Lupu s-ar fi întâlnit cu dumneavostră la un restaurant în Mărășești și v-ar fi dat un plic în care se afla o sumă de bani…

S.C.: Nuuu, Doamne ferește, dar nu se pune problema…Vă dați seama, nu aveam nici un fel de interes, nu aveam nici un fel de… cum să vă spun… Eu nu am avut de-a face cu d-na Dorice Albu, dânsa a fost numită acolo de către domnul Morenciu, în urma controlului pe care l-am efectuat și după ce a fost destituită fosta conducere. Când am fost a doua oară în control la Ambulanța Neamț, noua conducere funcționa deja de 6 luni de zile. Eu până atunci nu o văzusem în viața mea pe d-na Albu.

R.: Domnul Lupu afirmă că în discuțiile pe care le-ați avut cu el i-ați fi dat de înțeles că ați avea nevoie de bani să vă faceți un gard…

S.C.: Nu înțeleg de ce domnul Lupu aruncă cu noroi, pentru că… Dar înțeleg pentru că m-a sunat odată și m-a rugat să-l ajut, să intervin la d-na Albu ca să-l reîncadreze în funcție. I-am spus că așa ceva eu nu fac pentru că nu e de competența mea și nu am de ce s-o fac. Efectiv, nu pot dicta eu unui manager pe cine să încadreze și ce trebuie să facă… Am fost la Neamț în august 2013, după care am revenit în 2014 ca să văd dacă măsurile dispuse după acel control au fost implementate. Domnul Lupu dorește să arunce cu noroi, iar eu o să-mi rezerv dreptul de a-l acționa în judecată, pentru că așa ceva nu se face. Dacă ai niște dovezi sau ceva de genul ăsta, nici un fel de problemă, dar să arunci așa cu noroi ….

R.: Aveți o adresă de e-mail ares66sc@yahoo.com?

S.C.: Da, am avut!

R.: Domnul Lupu ne-a pus la dispoziție un mesaj pe care i l-ați fi trimis dumneavoastră, mesaj care nu a fost prezentat procurorilor pentru că uitase de el, găsindu-l recent, absolut întâmplător. O să vă citesc ce scrie în acest mail, datat 3 iunie 2014. Fostul jurist de la Ambulanță afirmă că mesajul este autentic. Vă citesc prima parte: “cred că mâine domnul ministru va aproba raportul de control. nu s-a modificat nimic așa că în mare parte cunoașteți conținutul. Vă rog să faceți tot ce este posibil să îl valorificați urgent…”. 

R.: Apropo, i-ați trimis vreodată vreun e-mail domnului Lupu?

S.C.: Nu, absolut niciodată…Protocolul pe care îl are Corpul de control este ca înainte ca dl. ministru să aprobe raportul este să-l prezinte organului controlat, pentru că acesta poate are o plângere de formulat, nu este de acord cu un anumit conținut din raportul respectiv. De aceea se prezintă organului controlat care are dreptul la rândul lui să facă o întâmpinare, să spună că nu e de acord cu anumite aspecte. Dacă nu o face, raportul merge mai departe la domnul ministru și se aprobă.

R.: Totuși, este posibil să-i fi trimis acest mesaj domnului Lupu?

S.C.: Nu îmi mai amintesc cu exactitate. Vă dați seama, au trecut trei ani de atunci. Poate am vorbit cu doamna manager, iar aceasta să mă fi rugat să trimit e-mail-ul domnului jurist. Este posibil să fi stat lucrurile așa, însă nu-mi amintesc.

R.: În mesajul care vă este atribuit se mai spune că „cercetarea administrativă de la carburanți și contractul de service” trebuie trimisă la parchet, la DNA. E vorba de aspecte constatate în urma controlului din 2013 care a dus la demiterea fostei conduceri…

S.C.: Exact, asta le și spuneam, că trebuie făcut dosarul în așa măsură încât să fie complet și să ajungă la DNA cum trebuie…

R.: Să înțeleg că un astfel de mesaj vi l-ați asuma?

S.C.: Vă dați seama că nu-mi amintesc… Le-am spus eu să nu prezinte vreun document? Dimpotrivă, le-am spus să prezinte documentele pe care le-au găsit.

R.: Mai spuneți acolo că trebuie stabilite prejudiciile, să se tragă tare…

S.C.: Exact, să facă ce le-am spus în planul de măsuri, să facă cercetări administrative, să vadă cine se face vinovat de acele prejudicii și să facă o expertiză extrajudiciară care să stabilească clar cuantumul prejudiciului.

R.: La punctul 4 se menționează ceva în legătură cu doamna Cecilia, colega dumneavostră care v-a însoțit la Piatra Neamț. Spuneați ceva că i-ar fi frică și să rezolve cu ea și că v-ar fi enervat…

S.C.: Da, îi era frică, pentru că, vă dați seama, au fost amenințări, au fost… Vă dați seama, sunt presiuni mari…nu vă spun la telefon din partea cui… Când a fost destituită echipa de acolo, cei din vechea conducere aveau diferiți sprijinitori și s-au făcut presiuni și la minister și colo și colo… De aceea am spus cu doamna Cecilia, că ea tot cerea niște documente pe ceea ce a verificat. Eu am zis: domne’, rezolvați problema și ce vă cere, aia-i dați…

R.: La ultimul punct se spune așa: “În legătură cu gardul, aceea era suma numai pentru stâlpi. dar mai sunt multe altele cum ar fi, betonul. plasa, fier betonul….deci aici depinde cât aveți sufletul de mărinimos. cum considerați dvs. numai de bine…”.

S.C.: Nu, nu, nu, asta în niciun caz, nu……

R.: Deci, în mare sunteți de acord cu toate punctele din acest mesaj, mai puțin punctul 5?

S.C.: Normal, pentru că acolo nu știu despre ce este vorba, sincer…

R.: Spuneți că nu ați fost audiat de procurorii DNA….

S.C.: Niciodată…

R.: Curios, pentru că în plângerea respectivă se făcea referire la o dare de mită a cărui destinatar ați fi fost dumneavoastră…

S.C.: Dacă nu a fost adevărat… Le-au audiat pe doamnele respective. Așa ceva, mă refer la faptul că aș fi fost mituit, nu există pentru că nu-și are rostul. De ce să-mi dea doamna Albu o atenție sau altceva, pentru că eu nu am favorizat-o cu nimic, absolut cu nimic. Eu mi-am făcut controlul imparțial. Ea fost numită de către minister la propunerea DSP, nu o cunoșteam…

R.: În concluzie, negați tot, inclusiv faptul că v-ați fi întâlnit cu domnul Lupu la un restaurant de pe E 85?

S.C.: Vedeți d-voastră ce fel de om… Vii la mine să te ajut să te reîncadreze și după aceea… Efectiv, m-am săturat. Nu am avut niciun fel de audieri în legătură cu problema asta. Eu mi-am făcut datoria. Dacă a deranjat pe unii și alții e problema lor. Dacă dl. Lupu este frustrat și are probleme că nu mai are serviciu, nu e problema mea, dar e păcat că aruncă cu noroi în niște oameni.

R.: Ce credeți, acest mail este autentic sau falsificat?

S.C.: S-ar putea să fie falsificat. Cel puțin, dacă nu, anumite fraze să fie scoase din context sau scris altceva….

Am prezentat mesajul cu pricina și medicului Dorice Albu, managerul SJA Neamț. După ce l-a citit, șefa de la Ambulanță a spus că nu a avut cunoștință despre un asemenea mesaj și nu exclude ca acesta să fi fost falsificat. „Nu pot să răspund eu nimic despre acest mesaj, care s-ar putea să fie fals. Pot să vă spun însă că nici domnul Chifulescu si nici alții care au venit în control la Serviciul Județean de Ambulanță, nu au cerut absolut nimic de la mine”, a declarat Dorice Albu.

La Ambulanța Neamț, grave acuzații de corupție, intrigi și nemulțumiri

Mihăiță Lupu susține că nu este singur în această bătălie pe care a declanșat-o împotriva neregulilor din sistem, demersurile sale de a scoate la lumină presupuse ilegalități săvârșite la SJA Neamț fiind susținute de mai mulți angajați, atât medici, cât și asistente și ambulanțieri. De altfel, juristul Lupu afirmă că prigoana declanșată împotriva sa a fost cauzată de faptul că a denunțat mai multe neregului comise la SJA Neamț. Conducerea se apără, spunând că reclamațiile făcute de fostul jurist sunt de fapt o răzbunare a acestuia ca urmare a faptului că i-a fost desfăcut contractul de muncă. Mihăiță Lupu a fost acuzat că și-ar fi falsificat adeverințele de vechime pe care le-a depus la dosarul de angajare, în primăvara anului 2014. Fostul jurist spune că nici vorbă de așa ceva, că nu a falsificat niciun document și că plângerea penală depusă în acest sens pe numele său au fost clasată. În trei rânduri a fost suspendat din funcție și de tot atâtea ori a fost reîncadrat prin hotărârea instanțelor. Totul a culminat cu desfacerea contractului de muncă, lucru petrecut luna trecută în urma unei decizii a Curții de Apel Bacău, hotărârea nemulțumindu-l pe pe Lupu, acesta declarând că va face cerere de revizuire și, totodată, va ataca și desfacerea contractului de muncă.

„Am fost angajat în martie 2014 prin concurs. După câteva luni, în noiembrie, am fost suspendat. Am atacat în instanță și am fost reîncadrat. În total, am fost suspendat de trei ori și de fiecare dată am avut câștig de cauză în instanță. Acum, contractul meu de muncă incheiat cu Serviciul de Ambulanță Neamț a încetat unilateral, fără o motivare temeinică. Am primit, la mijlocul lunii trecute, o hârtie în care mi s-au pus la dispoziție două ore ca să părăsesc unitatea. Nu am contestat încă decizia, însă o s-o fac pentru că este un abuz. Aștept motivarea de la instanță. Vreau să precizez că nu mi s-a găsit nicio vină în sarcina mea, nu am făcut niciun abuz, nicio ilegalitate. Singura vină a mea a fost că am descoperit foarte multe ilegalități pe care le-am adus la cunoștința prefectului, ministrului, DNA-ului, DGA-ului. Pentru asta, sistemul a zis ,<ia să-l dăm pe om afară, că ne deranjează>”, a declarat juristul Lupu.

Medicul Dorice Albu a declarat că afirmațiile fostului jurist nu sunt credibile, Lupu fiind concediat după ce autoritățile au constatat că este un infractor.

„În ceea ce privește credibilitatea afirmațiilor, vreau să precizez că numitul Lupu Mihăiță a fost concediat cu data de 15.02.2017, întrucât organele abilitate au stabilit că acesta este un infractor, stabilind că a săvârșit infracțiunea de uz de fals, respectiv și-a falsificat adeverințele de vechime pentru încadrarea la SAJ Neamț”, a declarat medicul Dorice Albu, manager interimar la SAJ Neamț.

Daniel MURARU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

4 comments

  1. Un cititor 27 mai, 2022 at 07:48 Răspunde

    Băi, primitivilor, cu lăutarii la ureche și cu prostituatele întinse pe jos, băi, secăturilor, nu vă ajung banii????? Ați făcut sănătatea nemțeană praf, nu are omul unde să se facă bine în județul ăsta, trebuie sa caute mereu și mereu în alte părți. Ați făcut banii noștri flenduri așa cum o să fiți și voi în curând. Neisprăviților, nu vă duce mintea că sunteți responsabili pentru toate tragediile care se petrec în spital, ambulanță în județ în general ???? Nu aveți conștiință, normal! Sa vă trăsnească Dumnezeu pentru fiecare nenorocire pe care ați produs-o prin faptele voastre! Nu uitați că nu scăpați! Dar să aveți lăutarii, curvele etc lângă voi, primatelor!!!!!

  2. Pedala 27 mai, 2022 at 21:46 Răspunde

    Sunt medici la ambulanța care nu stiu sa intubeze( de fapt doar doi dintre ei stiu) ce sa mai spui de asistentii slabi angajați pe bani si rude? Mor oameni din cauza lor si nu vine niciun control sa i verifice practic……nu stiu meserie, asa ca nu stau pe loc sa i stabilizeze cum cere protocolul ci îi baga in ambulanța pe rapid sa nu i vadă lumea că sunt habarniști condamnandu i la moarte. Intubarea intr un stop respirator este sansa la viata…verificați medicii de la ambulanță!!!!!!!!!

  3. Bebe 3 iunie, 2022 at 13:26 Răspunde

    Coruptie si la Isu, cei de la birou sunt trecuți in secret la ture pe interventie pt o pensie mai mare.. fara sa vada focul decât la tv ies cu aceleași drepturi cu oameni care au stat 20 de ani la interventie. Rusine….!!! Unde i Nitică?

  4. Titi 3 iunie, 2022 at 13:29 Răspunde

    Au dat sporuri de 50% la salariu la femei care muncesc la 8 ore in vederea pregătirii pt pensionare la 47 de ani si cei de la intervenție abia primesc uneori 30%. Felicitări conducerii, Nitică era monument de corectitudine pe lângă voi.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.