Revoltător! Am ajuns să trăim într-o țară în care fostul valutist Arsene, deputatul „Că când”, a ajuns să impună prim-miniștri

2
4697

Pușcăriașul Liviu Dragnea, fostul șef al PSD, cel care l-a nășit și i-a călăuzit pașii în politica mare lui Ionel Arsene, deputatul „Că când” sau deputatul „Șosetă”, cum i se mai spune, a recunoscut că a fost influențat de acesta atunci când a numit-o pe Viorica Dăncilă premier. De altfel, Dăncilă a fost propusă de Arsene, iar Dragnea a fost de acord. Și uite așa, România  a ajuns să fie condusă de un premier impus de un individ care, la începutul anilor `90, schimba valută în orașul Târgu Neamț.

Dragnea a recunoscut aceste lucruri la o emisiune difuzată duminică, la Kanal D. Fostul șef al PSD a relatat că, după demisia premierului Tudose, a făcut, împreună cu mai mulți colegi, o listă scurtă cu potențiali înlocuitori ai lui Tudose. Arsene, prezent și el la întâlnire, a insistat ca pe lista respectivă să fie trecută și Viorica Dăncilă, spune Dragnea.   

„Un coleg a insistat în permanenţă ca pe acea listă să fie trecută şi Viorica Dăncilă, este un om pe care cred că îl cunoaşteţi, domnul Ionel Arsene, acum e preşedinte de Consiliu Judeţean la Neamţ. A insistat într-una. În final, după câteva ore de discuţie, am ajuns toţi la concluzia că a doua zi o să propunem colegilor din Comitetul Executiv Naţional ca şi variantă pe Carmen Dan. Au plecat toţi şi, cu totul întâmplător, domnul Ionel Arsene a mai rămas, insistând, totuşi, să mergem cu Viorica Dăncilă. Sigur că decizia finală de propunere nu a fost a lui, a fost a mea. Ne-am despărţit pe la 3 dimineaţa, la 5 şi ceva m-am trezit şi am tot analizat, în sfârşit, am rămas cu ideea Viorica Dăncilă”, a declarat Dragnea.

Așadar, fostul lider al PSD-lui recunoște că a cedat insistențelor lui Arsene și a propus-o pe Dăncilă premier. Buna relație de prietenie dintre Dragnea și Arsene era binecunoscută, iar influența celui din urmă asupra fostului lider PSD s-a văzut în momentul în care Dănuț Andrușcă a fost numit ministru al Economiei. Dragnea și Arsene  ajunseseră să-și petreacă și vacanțele împreună

Destăinuirea lui Dragnea are scoate în evidență stări de supărare, semn că fostul lider al PSD nu se mai află în relații bune cu Arsene, cel pe care l-a propulsat și l-a susținut în politică. Pentru că Dragnea a fost cel care i-a ținut isonul lui Arsene, un individ al cărui nume este menționat în dosarul fond rețea R 225467, ce conține procese verbale de constatare a distrugerii, în timpul evenimentelor din decembrie 1989, a unor dosare personale și mape anexă ale fostului Inspectorat de Securitate Neamț.

Numai că Dragnea nu a etalat decât o parte dintre deciziile pe care le-a luat la sugestia lui Arsene. De exemplu, putea să povestească cum l-a numit ministru al Transporturilor pe Răzvan Cuc, tot la indicațiile lui Arsene. Sau în ce context Cuc și-a dat girul ca zeci de milioane de euro să fie investite în drumul Bicaz – Poiana Largului, care este afectat, în continuare, de noi alunecări de teren. De asemenea, Dragnea nu a spus nimic despre firma 3T Construct sau Tel Drum de Neamț, controlată, la un moment dat, de amicul său, Petre Pitiș.

Această firmă a intrat în faliment, însă afacerile sale au fost și sunt investigate de DNA. Un dosar de evaziune fiscală se află în lucru, de ceva vreme, și la Poliția Neamț, unde se tot chinuie unii să-l claseze. Spre disperarea unora, procurorul de caz este bățos și infirmă soluțiile de clasare propuse. Odată soluționat, dosarul cu pricina ar scoate la iveală foarte multe lucruri, inclusiv niște transferuri de fonduri către Tel Drum SA Teleorman, firmă despre care se spune e controlată prin interpuși de Dragnea. În ultimii ani, respectivul dosar a reprezentat o miză imensă pentru cei care au coordonat activitatea IJP Neamț.

Daniel MURARU

 

 

Mișcare suspectă! Arsene a renunțat la firma de termopane după concediul petrecut cu Dragnea în Insulele Maldive

„Tel Drum de Neamț”, anchetată de DNA Oradea. Oamenii lui Dragnea, suspectați de fraude cu fonduri europene

MAI ÎNDRĂZNEȘTI SĂ CREZI ÎN ROMÂNIA? Andrușcă, omul lui Arsene, propunerea PSD pentru funcția de ministru al Economiei

Nicoleta Pene, „vedeta” de la Tel Drum SA, și afacerile din Neamț

Firmele implicate în afacerea „Pediatria” și legăturile cu Tel Drum și vărul generalului SRI (r) Coldea

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. Liviu 18 octombrie, 2021 at 12:00 Răspunde

    Interesantă nuanța lui Dragnea, „cu totul întâmplător” a rămas Arsene să-l convingă sa o pună pe Dancila dupa ce stabilisera in forurile statutare ale partidului sa mearga cu Carmen Dan. Asta indica si influenta (financiară) pe care o avea Arsene asupra lui Dragnea, daca a reusit sa schimbe nominalizarea pentru premier!!!! Aveți dreptate, acum par sa se fi racit relatiile intre Arsene si Dragnea, probabil nu s-a achitat de promisiunile financiare in perioada in care a fost arestat jupanul. Nu-i bai, il urmează curând si șosețică la brutărie si cine stie, poate intra amandoi că dosare sunt, slava Domnului.

  2. Andrei Varga 18 octombrie, 2021 at 17:06 Răspunde

    Nu era nici o deosebire . Carmen Dan e doar o biată secretară de școală generala, o nulitate ca și Danciloaia, cu nimic mai breaza.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.