PNL susține dezvoltarea agriculturii și promovarea produselor românești

0
279

Identitatea românilor este strâns legată și de universul rural, de mediul în care se trudește din greu pentru a se asigura hrana noastră, a tuturor. Munca agricultorilor este cu atât mai importantă cu cât, în cazul lor, amenințările cu care au de-a face vin și din partea naturii, pe care nu o putem controla, ci doar putem învăța cum să o respectăm.

PNL a acordat și va acorda și pe viitor atenția necesară pentru susținerea agriculturii și dezvoltării rurale.

Sunt o persoană dedicată dezvoltării spațiului rural din zona noastră. Am atras fonduri europene pentru dezvoltarea multor proiecte importante de sprijin pentru agricultorii și fermierii nemțeni. Și îi voi susține în continuare. Nu doar eu, ci și întreaga echipă liberală de la Neamț, alături de Guvernul PNL. Cred că cea mai de preț moștenire este ceea ce transmitem noi generațiilor următoare. Educația pe care putem să le-o dăm, să le insuflăm dragostea de țară, chiar dacă sună naționalist pentru unii, pentru mine sună normal, vine din suflet și din inimă. Respectul față de tricolor, respectul față de valorile neamului nostru românesc, față de pământul nostru”, a declarat Daniel Vasiliu Macovei candidat PNL Neamț.

Prin programul de guvernare, propus pentru următorii 4 ani, promovăm în continuare comercializarea produselor românești de calitate. La finalul semestrului I din 2020, am reușit o reducere cu 10,5% a deficitului balanței comerciale cu produse agroalimentare (968 milioane euro) față de 2019. Exporturile au crescut cu 6,4%. Continuăm să ne luptăm, prin sprijinirea dezvoltării fermelor de familie și a instalării tinerilor fermieri. Ca finanțare, Guvernul PNL va aloca:

  • 6,5 miliarde euro pentru infrastructura de irigații, mai ales pentru reluarea lucrările la Canalul Siret-Bărăgan
  • 21,6 miliarde euro – plăți directe și dezvoltare agricolă până în 2027
  • 1 miliard euro, investiții în ferme, din care 200 milioane euro alocați fermelor de familie
  • 520 milioane euro pentru instalarea tinerilor fermieri
  • Susținem crearea lanțurilor alimentare scurte „De la fermă la consumator”
  • 650 milioane euro pentru cea mai mare campanie de împădurire a României: plantarea a 220 milioane puieți
  • Combaterea tăierilor ilegale – îmbunătățirea sistemului de monitorizare SUMAL

România se află în fața unei oportunități istorice. În perioada 2021-2027, Cadrul Financiar Multianual al UE și programul Next Generation EU vor aduce țării  noastre aproape 80 de miliarde de Euro, care vor fi utilizate pentru investiții majore, inclusiv în agricultură. Pachetul a fost negociat la Bruxelles de către Președintele Klaus Iohannis și vizează o dezvoltare fără precedent pe care țara noastră o va avea în următorii ani.

Agricultura românească trebuie să își consolideze performanţele și sădevină competitivă pe termen lung,fără dependenţe sau vulnerabilităţi generate de: accesul  dificil la finanţare,fragmentarea terenurilor, lipsa forţei de muncă sau capriciile vremii. Cu finanțarea europeană necesară, România are capacitatea de a redeveni o forță în domeniul agricol din Europa.

”Sunt inginer agronom, fermier și înțeleg toate provocările de care avem parte în acest domeniu. Însă nu m-am lăsat descurajat niciodată și am ales să mă implic. Cred că România poate fi grânarul Europei, cred că tinerii se pot implica pentru a dezvolta agricultura românească. Activitatea noastră a fermierilor este foarte importantă și trebuie să fim susținuți. Și știu că vom fi susținuți. PNL și Guvernul susțin dezvoltarea”, a declarat Vlad Diaconu candidat PNL Neamț.

 

PNL va moderniza agricultura

PNL își propune modernizarea agriculturii prin implementarea unor politici publice de creștere a competitivităţii economice sectoriale, astfel încât, mica exploataţie agricolă să devină eficientă și să nu mai fie mijloc informal de protecţie socială, profund dependentă de stat. Astfel, putem trece de la agricultura predominant de subzistență, la o agricultură performantă. Instrumentele publicede sprijin să încurajeze capitalizarea, industrializarea agriculturii și modernizarea infrastructurii rurale, iar agricultura românească să valorifice oportunităţile accesuluila fonduri europene și piaţa internă și să promoveze forme de susţinere echitabilă a tuturor fermierilor.

Ne propunem să încurajăm agriculturaecologică, sănătoasă, care se regăsește în profilul tradiţional al ţăranului roman și să extindem metodele de producţie avansate, de înaltă precizie, prin strânsa legătură între cercetarea autohtonă și activităţile agricole, utilizând inteligent resursele de apă, sol și soiuri ameliorate genetic.

Sprijinul prin Planul Național Strategic 2021- 2027 al României  seva concentra pe atingerea următoarelor obiective:

  • promovarea unui sector agricol inteligent, rezilient și diversificat care să asigure securitatea alimentară;
  • consolidarea orientării către piață și creșterea competitivității;
  • îmbunătățirea poziției fermierilor în lanțul valoric.

Toate acestea se vor face prin investiții în modernizarea, restructurarea şi creșterea competitivității  fermelor, cuaccent pe fermele de familie. Mai sunt însă necesare și politici care să încurajeze instalarea tinerilor fermieri, sprijinirea integrării producției pe lanțul agroalimentar, gestionarea riscurilor la nivel de fermă. În materie de finanțate, mai sunt necesare investiții în crearea şi dezvoltarea valorii adăugate prin procesarea şi marketingul produselor agro-alimentare, investiții în infrastructura de irigații, susținerea inovării prin dezvoltarea de noi practici care să răspundă la nevoile specifice ale fermierilor, efectuarea de plăți compensatorii pentru angajamente în materie de mediu și climă, ori în cazul presiunii exercitate asupra productivității de constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice anumitor zone.

PNL va sprijini dezvoltarea producătorilor români prin crearea unei rețele naționale de colectare, depozitare, procesare și distribuție a produselor românești. Bugetul alocat va fi de 750 milioane de Euro (Planul Național de Relansare și Reziliență). Acest proiect revoluționar este practicat în Europa de Vest de decenii și a contribuit major la îmbunătățirea comercializării produselor de către micii producători, mulți negrupați în asociații și fără capacitate de negociere cu marile lanțuri de magazine.

Totodată, vom sprijini tinerii fermieri prin concesionarea prin atribuire directă,a suprafețelor de teren agricol (până la 50 ha/fermier) aflate în administrarea Agenției Domeniului Statului.

Guvernul PNL va sprijini instalarea tinerilor fermieri, cu sprijin financiar prin FEADR, cu alocarea sumei de aproximativ 520 milioane de Euro. Alte politici de atragere a tinerilor către acest domeniu vizează stimularea angajării tineretului în agricultură prin sprijin pentru angajatorii si angajații din sectoarele agricultură și industria alimentară, constând în plata pe o perioadă de maxim 18 luni 75% din salariu pentru angajatorii care încadrează în muncă cu normă întreagă persoane cu vârsta cuprinsă între 16-29 ani înregistrați ca șomeri în evidența ANOFM (Tineri NEETS).

Toate acestea confirmă faptul că PNL este partidul care se preocupă de viitorul României, de dezvoltarea agriculturii și în mod special de dezvoltarea județului Neamț. Votând PNL, susțineți punerea în practică ale acestor programe, cu efect pe termen lung asupra bunăstării satului românesc! Pe 6 decembrie votați PNL, poziția 6 pe buletinul de vot!

PNL Neamț

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Comments are closed.