Turiștii preferă comuna Ceahlău

0
165

Municipiul Piatra-Neamț, stațiune turistică de interes național, nu a reușit să depășească localitatea Ceahlău în privința sosirilor turiștilor, însă a intrat în top patru la nivel județean. Deși, pentru această situație am putea da vina pe pandemia de Covid-19, trebuie menționat faptul că nici în anii precedenți orașul Piatra-Neamț nu a reușit, de  multe ori, să ocupe locul I după numărul turiștilor care l-au vizitat.

În luna iunie, potrivit indicatorilor economico-sociali centralizați de Direcția Regională de Statistică Neamț, județul a fost vizitat de numai 6.202 turiști, din care 6.131 erau români și 71 – cetățeni străini (12 polonezi, 12 nemți și 15 letonieni, restul provenind din alte țări ale Europei). Din numărul total al turiștilor, 25,1% au vizitat comuna Ceahlău, fiind pe primul loc, 20,5% au vizitat orașul Piatra-Neamț, ocupând locul al II-lea, 8,1% – comuna Hangu (locul al III-lea) și 7,6% dintre turiști au fost prezenți în comuna Alexandru cel Bun (locul al IV-lea).

Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în iunie, pe total, sosirile în structurile de cazare au înregistrat scăderi cu 78,2% (minus 22.221 de turiști), iar înnoptările au înregistrat scăderi cu 79,1%. Cei mai mulți dintre turiștii care au înnoptat în Neamț au ales cazarea în pensiunile agroturistice și hoteluri.

În aceeași perioadă, în Neamț au funcționat 155 de structure de primire turistică, ce au pus la dispoziția turiștilor 1.938 de camere, cu 4.153 de locuri. Capacitatea de cazare turistică a fost mai mică, față de iunie 2019, cu  30%, ponderea fiind deținută de pensiunile agroturistice.

N.R.

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.